Takayuki Seto a venit în România în urmă cu 18 ani, cu un vis: să devină fotbalist profesionist. A acceptat să susțină probe la FC Ploiești, o echipă care avea să se transforme mai târziu în Astra Giurgiu, locul unde și-a scris cea mai mare parte din poveste. 

Născut la Nagoya, în Japonia, Seto a început fotbalul acasă, dar la 18 ani a ales un drum plin de necunoscut: a plecat în Brazilia, unde a evoluat la echipele U20 ale celor de la Avaí, Corinthians și Portuguesa.

După o perioadă în care a muncit într-un supermarket și a jucat futsal în timpul liber, în 2007 a primit o ofertă din Europa. România i-a devenit a doua casă. În tricoul Astrei a jucat timp de 8 ani, câștigând tot ce se putea: campionatul (2015/16), Cupa României (2014) și Supercupa (2015). A trecut și prin Turcia, la Osmanlispor, a jucat în Japonia și în Letonia, dar mereu s-a întors aici, unde și copiii lui s-au născut, și unde a învățat limba română „din respect”.

În prezent, Takayuki Seto îmbracă tricoul celor de la FC Argeș, echipă cu care a reușit promovarea în Superligă în sezonul trecut. În actuala ediție a campionatului, a bifat șase meciuri și continuă să demonstreze că fotbalul, pentru el, nu e doar o carieră, ci o formă de viață.

Vreau să încep cu o curiozitate. Numele tău înseamnă ceva anume, în japoneză?

Nu. Pot să spun numele meu Takayuki, dar Yuki pot să spun că e ceva fericire.

Știi că ești jucătorul străin cu cele mai multe meciuri în campionatul românesc? Cum te face să te simți acest lucru?

Este o onoare, dar vreau să ajung la cât mai multe meciuri.

Ce ți-a plăcut atât de mult în România, de ai stat atât de mult timp aici cu noi?

În primul rând am venit pentru fotbal, de asta am rămas, dar mie îmi place România, cultura, mâncarea, viața.

Știi, mi se pare o formă de respect să înveți limba română. Totuși e complicat să înveți.

Nu a fost ușor, dar înainte am fost în Brazilia și știam și portugheza și am învățat mai ușor.

Ce înseamnă pentru tine să joci acum la FC Argeș?

Este bucurie mare pentru că am reușit acea promovare și din nou putem să jucăm în prima ligă și mă bucur foarte mult.

Cum ai descrie acest club?

Dobrin.

Care a fost cel mai greu moment în acest parcurs până la promovare?

Cred că la început. Începutul sezonului a fost greu, n-am reușit rezultate bune, a fost schimbarea de antrenor și cred că acolo s-a schimbat tot.

Vreau să te întreb ce a însemnat fotbalul românesc în cariera ta, în parcursul tău profesional?

Cred că tot. Pentru că aici am început cariera și acum am 39 de ani și sunt aici. Aici am crescut ca jucător și ca om și mi-a dat cred că tot din carieră.

Care crezi că a fost momentul în care ai crescut cel mai mult ca jucător?

Am stat mai mulți ani la Astra și acolo am trăit momente foarte frumoase. Am câștigat campionatul, am jucat în cupele europene. Atunci am crescut foarte mult.

Deci ai zis că ai 39 de ani. Ai numărat câte meciuri ai în total în cariera ta?

Cred că peste 500 de meciuri.

Cum vezi din postura în care ești acum, un veteran al fotbalului în România, generațiile tinere?

Eu așa am caracter că nu mă uit la alții. Mereu sunt concentrat la mine, ce am de făcut. Și eu nu sunt un tip care spun în față „hai, fă asta, fă asta”. Așa sunt eu.

Poți să zici că le oferi exemplu, mai degrabă?

Da, cine vrea să ajungă la un nivel mai sus, poate să se uite la mine și să mă urmeze.

Ce înseamnă pentru tine să fii un fotbalist profesionist?

Să te antrenezi 100%, nu doar la antrenament, ci și acasă. Să ai grijă de odihnă, masă, de tot. Asta înseamnă profesionist.

Tu cum ai reușit să te menții în formă?

E normal, trăiesc normal, nu fac nimic special. Dar sunt dedicat 100% pentru fotbal. Trăiesc pentru fotbal și am ca motto ca să fiu corect cu fotbalul. De asta cred că am reușit să rezist până acum.

Simți că fotbalul a fost corect cu tine?

Da, pentru că atunci când sunt eu corect față de fotbal, e ca și un bumerang. Sunt corect și vine înapoi. Și ca și în viață, cred că e la fel.

Care e cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul?

Cred că e la fel ca ieri, dar nu renunț niciodată. Să dau tot, să dau 100%, să fac sacrificii.

Și cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru fotbal care a fost?

Fiecare zi, la antrenament. Este foarte greu, dar cum am spus, trebuie să dau 100% dacă vrei să primești ceva înapoi.

Ți-a fost vreodată dor de casă?

Mereu. Da, sunt departe de casă, departe de familie. Dar ok, pentru mine joc fotbal, dar și pentru ei, pentru familie.

Te gândești să aduci familia aici și să locuiți în România?

A fost familia aici. Chiar copiii s-au născut aici, în România. Am doi copii și acum sunt mari și sunt la școală. Nu au timp să vină aici. O să vină în vacanță. Dar acum sunt obișnuit să stau aici și îi mulțumesc familiei, pentru că mi-a dat șansa și timpul de a juca fotbal în continuare.

Ce părere au copiii tăi despre tine?

Deja și-au dat seama că eu joc fotbal aici, în România. Înainte nu știau, erau mici. Dar cred că e onoare pentru ei că joc fotbal profesionist.

Care a fost momentul în care soția a fost cea mai mândră de tine?

Cred că atunci când am câștigat trofeu, când am fost campion, când am jucat în cupele europene, cu adversari foarte puternici, stadion mare, stadion plin. Atunci cred că a fost.

Dacă stai să te uiți așa puțin în urmă, care e cel mai puternic adversar pe care l-ai întâlnit pe teren?

Cred că Roma, când am jucat în grupe.

Ai vreun regret în cariera ta? Poate că n-ai ajuns la o anumită echipă...

Da, am. Am visat să ajung la naționala Japoniei. Am avut un moment în care puteam să ajung, dar n-am reușit. N-am avut continuitate și n-am reușit atunci.

Dacă ar fi să îi zici ceva acum, băiatului de 20 de ani, ce i-ai zice?

Pot să-i spun să nu stae. Dacă stai, doar să stai, nu rezolvi nimic. Trebuie să muncești.

Simțeai că atunci stăteai mai mult și ai fi putut să...

Nu, eu n-am stat. Bine, poate am stat și eu puțin, dar dacă făceam mai mult, poate ajungeam mai sus.

Viitorul cum îl vezi? Te vezi antrenor? Ce planuri ai?

Cred că o să fiu secundul lui Bogdan Andone.

Deci anunțăm oficial?

Nu știu. Chiar a glumit cu mine când a venit și mi-a zis să vin secundul lui, să mă las eu de fotbal. Și atunci m-a făcut să fiu mai ambițios.

Ca să-i arăți că nu te lași momentan. Deci vrei să atingi borna de 40?

Da, asta-i obiectiv. Vreau să joc la 40 în prima ligă.

Cum ai grijă de corpul tău ca să joci la 40?

Antrenament, odihnă, masă, somn.

Câte ore dormi pe noapte?

7-8 ore. Normal. Fac normal, dar mai mulți oameni nu pot să facă ceea ce trebuie să facă. Ăsta-i secretul.

Dar de ce crezi că nu fac? Le e lene? Sunt furați de social media?

Cel mai tare, cel mai incomod adversar ești tu, împotriva ta. Și atunci trebuie să câștigi mereu.

Când e ultima oară când ai câștigat împotriva ta?

În fiecare zi câștig.

Ai avut un moment în care nu ai câștigat?

Nu pot să câștig, dar eu nu stau. Mereu încerc. Dacă nu încerci, deja ai pierdut.

Deci putem să zicem că fotbalul e mai bun pe teren atunci când ai mintea mai puternică?

Foarte important și mental. Tot e important. Mental, fizic, tehnic, tactic și ce faci în afara terenului.

Tu te pregătești mental sau ai lucrat cu un mental coach?

Aveam la școală, la 18 ani, un mental coach. Acolo am învățat puțin, dar ușor-ușor am putut să fiu mai puternic la mental.

Și simți că fotbalul te-a ajutat să fii mai puternic mental?

Da, pentru că am trăit momente foarte grele.

Care a fost cel mai greu?

Cred că acea suspendare cu doping, dacă știți. Am stat aproape un sezon fără să fac antrenament cu echipa, separat, fără bani, fără condiții, nimic și am rezistat.

Și ce îți spuneai atunci? Ce se întâmpla în mintea ta în momentele alea?

Doar m-am bucurat de viață, că trăiesc sănătos, am familie, am copii și asta mi-a dat încredere că pot să continui.    

La 39 de ani, Seto rămâne un model de profesionalism, echilibru și perseverență. Vorbește despre fotbal cu respectul unui discipol și despre viață cu înțelepciunea unui om care a învățat totul prin muncă. „Cel mai incomod adversar ești tu, împotriva ta”, spune el cu zâmbetul calm al unui om care a înțeles esența sportului. Într-o lume care se schimbă rapid, Takayuki Seto rămâne un reper de stabilitate. Iar la Pitești, sub numele legendar al lui Dobrin, povestea japonezului continuă.