Exact jumătate din cluburile de Superliga și-au schimbat cel puțin o dată antrenorul principal în acest sezon. Unele din echipe s-au despărțit de tehnicieni care au realizat performanțe bune la respectivele formații în ultimii ani. Altele au fost nerăbdătoare și au renunțat la angajamentele cu ei după nici măcar un sezon întreg.
În cele ce urmează, vă prezentăm, cronologic, radiografia schimbărilor de pe băncile tehnice și în ce măsură conducerile au procedat inspirat când au semnat desfacerea angajamentelor.
CFR CLUJ
Deținătoarea Cupei României nu a continuat colaborarea cu omul esențial al ultimului deceniu, pentru clubul din Gruia. Dan Petrescu a lăsat echipa cu cinci puncte în cinci etape și în pragul ieșirii din Europa. Petrescu a plecat și din cauza unor probleme de sănătate care, după ultimele informații, s-au rezolvat în mare măsură, din fericire.
Succesorul Andrea Mandorlini nu a reușit mare lucru, acumulând opt puncte în opt etape. Însă șefii din Gruia au dat lovitura cu Daniel Pancu. Cu 12 victorii în 14 runde, fostul selecționer de la naționala de tineret a propulsat-o pe fosta campioană în play-off, deja după penultima etapă din sezonul regulat.
PETROLUL PLOIEȘTI
Un alt antrenor experimentat din Superliga a plecat destul de repede din funcție. Liviu Ciobotariu a lăsat trupa prahoveană pe 14, cu șase puncte în nouă runde. Eugen Neagoe a revigorat formația din ”Republică”, Petrolul situându-se acum pe 12, cu 29 de puncte, cu șanse relevante de supraviețuire chiar și fără baraj.
”U” CLUJ
După ce a dus Universitatea în primul sezon european din acest secol, Ioan Ovidiu Sabău a plătit tribut startului nereușit de campionat. Alb-negrii au acumulat cu el 14 puncte în 13 etape.
Mutarea șefilor a fost însă eficientă. Cristiano Bergodi a scos 11 victorii în 15 runde, iar ”U” este pentru al doilea an consecutiv în play-off. Mai mult, ”Șepcile roșii” sunt prezente și în semifinalele Cupei României.
UNIVERSITATEA CRAIOVA
Mirel Rădoi a dus în premieră Craiova în grupele unei competiții UEFA. Dar, întâiul eșec acasă în Superliga a fost letal pentru continuitatea pe banca juveților. Rădoi a lăsat echipa cu 29 de puncte în 16 meciuri.
Venirea lui Filipe Coelho a ajutat Universitatea și, cu 30 de puncte în 13 jocuri cu lusitanul la timonă craiovenii vor intra sigur în play-off din postura de lideri. Iar alb-albaștrii sunt și în semifinalele Cupei României.
FC HERMANNSTADT
În toamnă, cu 12 puncte în 18 etape, Marius Măldărășanu, care era la acel moment cel mai longeviv ”coach” din Superliga, a plecat de la ceea ce se poate spune că este creația sa. Actualul Hermannstadt a ajuns anul trecut în finala Cupei și a dominat play-out-ul.
Dorinel Munteanu nu a găsit însă cheia revigorării, deocamdată. Cu el la cârmă, sibienii au două triumfuri în campionat și sunt pe penultimul loc, cu 20 de puncte.
UNIREA SLOBOZIA
Duetul Andrei Prepeliță-Jean Vlădoiu a lăsat Unirea în urmă cu patru etape, pe 14. Tot acolo se află acum și cu Claudiu Niculescu. Acesta din urmă a debutat cu un 2-1 dramatic acasă, cu Farul, dar au urmat trei eșecuri legate pentru ialomițeni.
METALOGLOBUS BUCUREȘTI
Mihai Teja a condus formația din Pantelimon până la finele săptămânii trecute. Galben-albaștrii sunt codașii Superligii, cu doar 11 puncte. Numai două victorii a acumulat ”Metalo” în acest sezon, ambele acasă, cu același scor, 2-1, cu Farul Constanța, respectiv FCSB. Florin Bratu, ultima dată la CS Dinamo București, în Liga 2, va prelua echipa care a urcat în premieră în Superliga în 2025.
FC BOTOȘANI
Zilele acestea s-a produs una din cele mai neașteptate demiteri/demisii. Leo Grozavu a plecat de la moldoveni, după un 2025 excelent. Întâi, Grozavu a salvat trupa de lângă Sitna de la retrogradare, apoi, în toamnă, a ținut-o etape la rând pe podium. După certificarea ieșirii din calculele de play-off, Botoșaniul și Grozavu s-au despărțit, deși moldoveni sunt pe locul 8, cu 42 de puncte, o postură mai mult decât decentă.
Cel mai probabil, noul antrenor va fi Marius Croitoru, care revine cu această ocazie la gruparea botoșăneană.