„Este colegul pe care ceilalți și-l doresc”, l-a caracterizat Mihai Stoica, pe Arena Națională, la sărbătoarea titlului. Răzvan Udrea a jucat un singur meci întreg în sezonul recent încheiat, cu Agricola Borcea, în Cupa României, iar în Superliga a intrat pe final în ultima etapă, în remiza din Gruia cu CFR Cluj (1-1). Are 23 de ani și e al treilea portar al campioanei.
Nu-l deranjează statutul său. E mulțumit că are ocazia de a se pregăti zilnic alături de „cei mai buni din România”, că are de unde învăța. Însă e sigur pe calitățile sale și spune că se simte pregătit, dacă și când se va apela la el. La fel cum e mulțumit că, după ce a încercat „aproape toate posturile”, și-a găsit locul în poartă. Deși, inițial, tatăl său, care a fost de asemenea portar, și-ar fi dorit să-l vadă jucător de câmp.
Spune-mi întâi de ce ai vrut să fii portar?
Nu știu, e un răspuns foarte greu. Am ales să fiu portar din simplul fapt că nu mi-a plăcut să alerg. Eu sincer sunt de mic cu asta, nu mi-a plăcut să alerg, așa că m-am retras ușor-ușor spre portă și cu timpul a devenit o plăcere, adică nu mă văd făcând altceva.
Ai jucat întotdeauna portar?
Nu. Cred că am încercat aproape toate posturile, dacă nu chiar toate posturile, dar nu mi-a plăcut. Nu am avut satisfacția pe care o am în poartă și în ziua de azi.
Când ai primit prima pereche de mănuși?
Prima pereche de mănuși am primit-o de la Bălgrădean. Cred că aveam vreo 12-13 ani, ceva de genul. Era o pereche de mânuși roșie și scria ”Alma” pe ele. Deci a fost ceva senzațional. Nu am apărat niciodată cu ele, le-am ținut acasă, în vitrină, cum s-ar spune. Mi s-a părut ceva senzațional.
Ce au spus părinții tăi când au aflat că vrei să faci fotbal?
Tata a fost tot timpul de acord cu treaba asta. El era tot timpul cu mine și la antrenamente, și la meciuri. Mama era un pic mai sceptică cu treaba asta. Ea a vrut tot timpul carte, a vrut să învăț. Cumva le-am ținut în paralel, dar până la urmă și-a dat și ea seama că merge treaba și aș putea să fac ceva cu fotbalul. Și, până la urmă, s-a tras și ea de partea noastră și acum e toată lumea fericită.
Dar ce a spus tata lui tău când i-ai spus că vrei să fii portar? I-ar fi plăcut să joci pe alt post?
Da, da. Tata a fost și el portar, nu la un nivel înalt, dar știa ce ține de acest post și zicea tot timpul: „Ieși din poartă, nu sta în portă, fă altceva cu cariera ta”. Dar până la urmă a înțeles că asta e pentru mine.
Ce ți se pare cel mai greu la acest post?
Toate sunt grele. La noi orice greșeală se vede. La portar trebuie să fii tot timpul atent, constant, să stai și cu grijă, dar trebuie să fii și degajat. Este un post care necesită un pic mai multă concentrare, zic eu, față de restul posturilor, pentru că în spatele nostru nu mai este nimeni. Ai greșit-o, gata, s-a terminat.
Cât de des vorbești cu părinții tăi?
Foarte des, foarte des. Eu sunt și din Craiova, eu cu mama am venit aici la București tocmai pentru fotbal. Tata a rămas la Craiova pentru că trebuie să mai aibă grijă de una din alta, dar foarte des, zilnic. Chiar acum, după antrenament, mă duc direct la ei și le spun.
Ți-a fost greu să pleci departe de casă?
Nu, nu mi-a fost greu pentru că eu cumva am avut tot timpul sprijinul părinților. Mama era dinaintea mea la București, am avut cumva noroc să vin după ea, i-am avut tot timpul în coasta mea, cum s-ar spune, dar nu regret nimic. Chiar a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o.
Idolii săi sunt Keylor Navas și Casillas
Cine sunt idolii tăi?
Eu vreau să visez cât mai departe posibil. Mie mi-au plăcut întotdeauna Casillas, Neuer, mi-au plăcut portarii și mai mici de înălțime, pentru că nici eu nu sunt foarte înalt, dar țintesc foarte sus. Deci cred că Keylor Navas, Casillas, portarii de înălțimea mea.
Ai fost la Academia de Fotbal „Gică Popescu”. Spune-mi dacă te-ai întâlnit cu fostul căpitan al naționalei când te-ai aflat acolo.
Din păcate, eu am fost cred că prea mic ca să mă întâlnesc cu ei. Întotdeauna mă uitam mai ales la grupele cele mai mari. Îmi plăcea foarte mult ce fotbal se făcea acolo, dar nu am avut ocazia.
Ai vreun fost portar român pe care îl admiri?
Fost portar român? Nu am unul în particular. Mie îmi place stilul de joc aproape al tuturor portarilor de România, adică fiecare are câte ceva unic. Încerc să prind de la fiecare câte ceva, indiferent că e pe stilul meu sau că nu este pe stilul meu. Nu am unul preferat. Mie îmi plac toți. Eu sunt de părere că toată lumea are și bune, și rele și poți învăța câte ceva de la fiecare.
Într-un interviu făcut de o colegă, tot cu un portar, el spunea că el se uită la meciuri doar la portari și la ce fac portarii. Tu cum te uiți la un meci de fotbal?
Mare parte, da. Portarii oricum nu fac foarte mult, decât în fazele în care se atacă la poarta respectivă. Dar, da, și mie îmi place să mă uit la fotbal, uitându-mă special pe portari și pe mișcările lor.
Și din fotbalul actual este un portar care îți place?
Cred că la momentul acesta îmi place de Courtois. Mi se pare că este un portar complex. Într-adevăr, nu putem să comparăm, dar îmi doresc într-o bună zi să ajung și eu la o echipă așa de mare.
Deci ții cu Madrid?
Da.
Ce înseamnă pentru tine să porți tricoul cu numărul 1 la FCSB?
Este o mândrie. Chiar mă bucur că am reușit să port tricoul cu numărul 1. Nu am avut ocazii de foarte multe ori, dar de fiecare dată când am avut-o, l-am purtat cu mândrie. Este o plăcere să fiu și aici cu toți colegii mei. Dar nu cred că numărul poate să facă vreo diferență între mine și ceilalți colegi.
Cred că răbdarea este un punct important, mai ales în situația ta, pentru că de la FCSB titular este Târnovanu. Cum reușești să gestionezi?
Nu este foarte greu, având în vedere că zi de zi mă antrenez cu cei mai buni din România. Pentru mine, este o plăcere să stau printre ei. Nu o consider ca o chinuială sau că toată lumea zice: „Poate vrei să pleci, poate vrei să pleci”. Ok. Și dacă nu plec și rămân aici, până la urmă, mă antrenez cu cei mai buni din România și am de învățat zi de zi de la cei mai buni.
Cum ai spus și tu, portarii sunt destul de expuși, iar atunci când greșesc greșelile lor, se cam văd pe tabelă. Spune-mi cum faci când greșești și echipa ta ia gol. Treci repede peste faza aia sau ai tendința să te gândești foarte mult la acea fază?
Ca portar, nu prea ai timp să stai să te gândești. „Mamă, ce greșeală am făcut”. Ai greșit, se întâmplă, toată lumea greșește, până la urmă, greșesc și portarii de nivel înalt. Nu este un capăt de țară, trebuie să reușești să treci cât mai repede peste, în câteva minute, pentru că poate să vină în altă fază și să nu repeți greșeala pe care ai făcut-o.
Portarii sunt și cel mai aproape de suporteri pe teren, și de suporterii adverși, și de suporterii propriei echipe. Spune-mi, cum gestionezi presiunea fanilor?
Nu cred că auzim. Noi nu suntem concentrați pe ce se întâmplă în afara terenului. Noi suntem 100% focusați pe ce se întâmplă în fața noastră. Noi nu auzim stânga, dreapta, față, spate, decât ce se întâmplă pe teren.
Ca portar, ți se pare că este mai greu de pregătit un derby sau un meci în care, să zicem, nu mai ai aceeași miză?
Nu cred că este vreo diferență, având în vedere că noi trebuie să pregătim toate meciurile. Fie că jucăm cu prima clasată, fie că jucăm cu o echipă care se află pe ultimele locuri. Noi trebuie să pregătim meciurile la fel de bine, trebuie să fim la fel de concentrați. Pentru că toate meciurile sunt diferite, adversarii sunt diferiți, nu știi niciodată ce se poate întâmpla.
„Este colegul pe care ceilalți și-l doresc”, l-a caracterizat Mihai Stoica, pe Arena Națională, la sărbătoarea titlului. Răzvan Udrea a jucat un singur meci întreg în sezonul recent încheiat, cu Agricola Borcea, în Cupa României, iar în Superliga a intrat pe final în ultima etapă, în remiza din Gruia cu CFR Cluj (1-1). Are 23 de ani și e al treilea portar al campioanei.
Nu-l deranjează statutul său. E mulțumit că are ocazia de a se pregăti zilnic alături de „cei mai buni din România”, că are de unde învăța. Însă e sigur pe calitățile sale și spune că se simte pregătit, dacă și când se va apela la el. La fel cum e mulțumit că, după ce a încercat „aproape toate posturile”, și-a găsit locul în poartă. Deși, inițial, tatăl său, care a fost de asemenea portar, și-ar fi dorit să-l vadă jucător de câmp.
Spune-mi întâi de ce ai vrut să fii portar?
Nu știu, e un răspuns foarte greu. Am ales să fiu portar din simplul fapt că nu mi-a plăcut să alerg. Eu sincer sunt de mic cu asta, nu mi-a plăcut să alerg, așa că m-am retras ușor-ușor spre portă și cu timpul a devenit o plăcere, adică nu mă văd făcând altceva.
Ai jucat întotdeauna portar?
Nu. Cred că am încercat aproape toate posturile, dacă nu chiar toate posturile, dar nu mi-a plăcut. Nu am avut satisfacția pe care o am în poartă și în ziua de azi.
Când ai primit prima pereche de mănuși?
Prima pereche de mănuși am primit-o de la Bălgrădean. Cred că aveam vreo 12-13 ani, ceva de genul. Era o pereche de mânuși roșie și scria ”Alma” pe ele. Deci a fost ceva senzațional. Nu am apărat niciodată cu ele, le-am ținut acasă, în vitrină, cum s-ar spune. Mi s-a părut ceva senzațional.
Ce au spus părinții tăi când au aflat că vrei să faci fotbal?
Tata a fost tot timpul de acord cu treaba asta. El era tot timpul cu mine și la antrenamente, și la meciuri. Mama era un pic mai sceptică cu treaba asta. Ea a vrut tot timpul carte, a vrut să învăț. Cumva le-am ținut în paralel, dar până la urmă și-a dat și ea seama că merge treaba și aș putea să fac ceva cu fotbalul. Și, până la urmă, s-a tras și ea de partea noastră și acum e toată lumea fericită.
Dar ce a spus tata lui tău când i-ai spus că vrei să fii portar? I-ar fi plăcut să joci pe alt post?
Da, da. Tata a fost și el portar, nu la un nivel înalt, dar știa ce ține de acest post și zicea tot timpul: „Ieși din poartă, nu sta în portă, fă altceva cu cariera ta”. Dar până la urmă a înțeles că asta e pentru mine.
Ce ți se pare cel mai greu la acest post?
Toate sunt grele. La noi orice greșeală se vede. La portar trebuie să fii tot timpul atent, constant, să stai și cu grijă, dar trebuie să fii și degajat. Este un post care necesită un pic mai multă concentrare, zic eu, față de restul posturilor, pentru că în spatele nostru nu mai este nimeni. Ai greșit-o, gata, s-a terminat.
Cât de des vorbești cu părinții tăi?
Foarte des, foarte des. Eu sunt și din Craiova, eu cu mama am venit aici la București tocmai pentru fotbal. Tata a rămas la Craiova pentru că trebuie să mai aibă grijă de una din alta, dar foarte des, zilnic. Chiar acum, după antrenament, mă duc direct la ei și le spun.
Ți-a fost greu să pleci departe de casă?
Nu, nu mi-a fost greu pentru că eu cumva am avut tot timpul sprijinul părinților. Mama era dinaintea mea la București, am avut cumva noroc să vin după ea, i-am avut tot timpul în coasta mea, cum s-ar spune, dar nu regret nimic. Chiar a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o.
Idolii săi sunt Keylor Navas și Casillas
Cine sunt idolii tăi?
Eu vreau să visez cât mai departe posibil. Mie mi-au plăcut întotdeauna Casillas, Neuer, mi-au plăcut portarii și mai mici de înălțime, pentru că nici eu nu sunt foarte înalt, dar țintesc foarte sus. Deci cred că Keylor Navas, Casillas, portarii de înălțimea mea.
Ai fost la Academia de Fotbal „Gică Popescu”. Spune-mi dacă te-ai întâlnit cu fostul căpitan al naționalei când te-ai aflat acolo.
Din păcate, eu am fost cred că prea mic ca să mă întâlnesc cu ei. Întotdeauna mă uitam mai ales la grupele cele mai mari. Îmi plăcea foarte mult ce fotbal se făcea acolo, dar nu am avut ocazia.
Ai vreun fost portar român pe care îl admiri?
Fost portar român? Nu am unul în particular. Mie îmi place stilul de joc aproape al tuturor portarilor de România, adică fiecare are câte ceva unic. Încerc să prind de la fiecare câte ceva, indiferent că e pe stilul meu sau că nu este pe stilul meu. Nu am unul preferat. Mie îmi plac toți. Eu sunt de părere că toată lumea are și bune, și rele și poți învăța câte ceva de la fiecare.
Într-un interviu făcut de o colegă, tot cu un portar, el spunea că el se uită la meciuri doar la portari și la ce fac portarii. Tu cum te uiți la un meci de fotbal?
Mare parte, da. Portarii oricum nu fac foarte mult, decât în fazele în care se atacă la poarta respectivă. Dar, da, și mie îmi place să mă uit la fotbal, uitându-mă special pe portari și pe mișcările lor.
Și din fotbalul actual este un portar care îți place?
Cred că la momentul acesta îmi place de Courtois. Mi se pare că este un portar complex. Într-adevăr, nu putem să comparăm, dar îmi doresc într-o bună zi să ajung și eu la o echipă așa de mare.
Deci ții cu Madrid?
Da.
Ce înseamnă pentru tine să porți tricoul cu numărul 1 la FCSB?
Este o mândrie. Chiar mă bucur că am reușit să port tricoul cu numărul 1. Nu am avut ocazii de foarte multe ori, dar de fiecare dată când am avut-o, l-am purtat cu mândrie. Este o plăcere să fiu și aici cu toți colegii mei. Dar nu cred că numărul poate să facă vreo diferență între mine și ceilalți colegi.
Cred că răbdarea este un punct important, mai ales în situația ta, pentru că de la FCSB titular este Târnovanu. Cum reușești să gestionezi?
Nu este foarte greu, având în vedere că zi de zi mă antrenez cu cei mai buni din România. Pentru mine, este o plăcere să stau printre ei. Nu o consider ca o chinuială sau că toată lumea zice: „Poate vrei să pleci, poate vrei să pleci”. Ok. Și dacă nu plec și rămân aici, până la urmă, mă antrenez cu cei mai buni din România și am de învățat zi de zi de la cei mai buni.
Cum ai spus și tu, portarii sunt destul de expuși, iar atunci când greșesc greșelile lor, se cam văd pe tabelă. Spune-mi cum faci când greșești și echipa ta ia gol. Treci repede peste faza aia sau ai tendința să te gândești foarte mult la acea fază?
Ca portar, nu prea ai timp să stai să te gândești. „Mamă, ce greșeală am făcut”. Ai greșit, se întâmplă, toată lumea greșește, până la urmă, greșesc și portarii de nivel înalt. Nu este un capăt de țară, trebuie să reușești să treci cât mai repede peste, în câteva minute, pentru că poate să vină în altă fază și să nu repeți greșeala pe care ai făcut-o.
Portarii sunt și cel mai aproape de suporteri pe teren, și de suporterii adverși, și de suporterii propriei echipe. Spune-mi, cum gestionezi presiunea fanilor?
Nu cred că auzim. Noi nu suntem concentrați pe ce se întâmplă în afara terenului. Noi suntem 100% focusați pe ce se întâmplă în fața noastră. Noi nu auzim stânga, dreapta, față, spate, decât ce se întâmplă pe teren.
Ca portar, ți se pare că este mai greu de pregătit un derby sau un meci în care, să zicem, nu mai ai aceeași miză?
Nu cred că este vreo diferență, având în vedere că noi trebuie să pregătim toate meciurile. Fie că jucăm cu prima clasată, fie că jucăm cu o echipă care se află pe ultimele locuri. Noi trebuie să pregătim meciurile la fel de bine, trebuie să fim la fel de concentrați. Pentru că toate meciurile sunt diferite, adversarii sunt diferiți, nu știi niciodată ce se poate întâmpla.
Golul care l-a făcut celebru
Ai și înscris într-un meci din Liga 3. Cum a fost acel meci? Îți mai amintești?
Da, nu o să-l uit. Ce mi-a plăcut și mai mult nu că am înscris, neapărat, era și rezultatul, era 1-1 când am înscris eu golul și am reușit să-mi pun echipa în avantaj. Nu pot să zic că am vrut să dau golul ăla, că aș minți. Eu am vrut doar să scap de pericol, pentru că mi s-a pasat o minge înapoi și atacantul advers venea, am degajat-o cât de tare am putut și, până la urmă, toate planetele s-au aliniat ca să fie golul respectiv. A fost o senzație superbă. Nu pot să reproduc ceea ce am simțit în zilele acelea.
Ce ai simțit, pe teren fiind, după ce ai șutat, când ai văzut că mingea intră în poartă?
Eu inițial n-am văzut mingea în poartă, l-am văzut pe Alex Buziuc, care s-a întors la mine și a început să se bucure. El n-a atins mingea, eu am crezut că el a înscris, de fapt, eu am înscris golul și am început să mă bucur. Nici nu am știut să mă bucur. Toată lumea a râs de celebrarea mea, nici nu știam să mă bucur. Adică, din postura de portar, nici nu te gândești că vei da vreodată un gol. Dar a fost ceva super, senzațional.
Te gândești că poate mai repeți acest moment?
O bună perioadă chiar mă gândeam, dar nu pot să mă duc eu acum să iau mingea la picior și să dau la poartă. Asta se întâmplă odată la o grămadă de timp. Chiar nu cred că poate cineva să mai, nu neapărat să reproducă, ci pur și simplu ca portar nu te gândești să dai gol, mai ales din propria jumătate. Asta e clar.
La loviturile de departajare, la Manchester City, unul dintre cei mai buni marcatori este Ederson.
Da.
Cum crezi că te-ai descurca tu la loviturile de departajare, dacă ar fi cazul pentru echipa ta? Te-ai băga să bați?
Da. Nu aș avea niciun fel de emoție. Mi se pare un lucru complet normal. Adică, dacă ai siguranță și încredere în tine suficient de mult, eu cred că și un portar poate să facă parte din cei cinci jucători care bat loviturile de departajare.
Cum ți se par jocurile psihologice la portari? Pentru că îl avem pe Emiliano Martínez... Cum ți se pare Emiliano Martínez ca portar? Pentru că a câștigat cam multe trofee pentru Argentina și a câștigat la lovituri de departajare cu multe, multe jocuri psihologice.
Senzațional. Și ca portar, și ca și caracter. Mi se pare un portar și un om foarte puternic. Mi se pare că nu poate să-l doboare nimic. Și mental stă foarte, foarte bine, pentru că el reușește să destabilizeze jucătorul, mai ales în momentele alea critice. Adică, până la urmă, să nu ai emoții într-o finală de campionat mondial mi se pare ceva ireal. Oamenii ăia, oricum, sunt la alt nivel.
El spunea, oricum, că a lucrat cu un psiholog pe partea asta. Poți ca portar și ca orice jucător să lucrezi cu un psiholog ca să faci psihologie cu alți jucători?
Asta, clar, se poate antrena, se poate învăța dacă nu ești 100% stăpân pe această tehnică. Mi se pare un lucru foarte bun. Multă lume nu se gândește, mai ales portari. Noi nu ne gândim să mergem să facem treaba asta pentru că nu ne gândim că ne poate ajuta. Dar cine știe...
Acum au început să nu mai fie atât de acceptate. Mai ales după fazele cu Emiliano Martínez... De la el s-au pus niște reguli așa mai stricte. Dar ți se pare că dacă ai avea ocazia, ai încerca să faci?
Da, da, clar. Pentru că momentele astea pot să facă diferența într-un meci care contează. Fără doar și poate.
Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit și de la cine?
Să nu renunți niciodată. De la mai multă lume, foarte multă lume mi-a zis: „Băi, indiferent cât de greu ți-e, nu renunța1 Pentru că nu știi niciodată când îți vine trenul și trebuie să te urci în el”. Toată lumea îmi zice treaba asta. Și eu mă țin super tare de acest motto: „Să nu renunți niciodată”.
Cu ce fotbalist din Superliga ai vrea să fii față-n față la un penalty?
Sincer, eu visez să joc și în poarta FCSB, dar și împotriva lor, pentru că simt că antrenându-mă cu ei zi de zi, îi cunosc cel mai bine. Dar eu aș vrea să fiu față-n față cu Olaru, dar nu cred că aș putea să-i apăr. Cât de mult aș putea să-l cunosc pe Olaru, nu cred că aș putea să-i apăr. Dar mi-aș dori să fiu față-n față cu el.
Deci este cel mai bun executant de penalty-uri de la FCSB?
Da.
Dar care-i secretul lui?
Secretul lui nu știu să vi-l spun.
Și acum extindem puțin orizonturile, ieșim din Superliga și spunem în fața cărui jucător ai vrea să aperi sau să te afli la un penalty internațional?
M-aș duce direct la cel mai înalt nivel și, la momentul ăsta, în fața lui Lewandowski.
Crezi că ai avea șanse?
La momentul ăsta în viața mea nu, dar eu cred că nu, dar cu o pregătire suficient de bună aș putea să fac față.
Și a avut și Lewandowski niște penalty-uri ratate, deci nu e chiar imposibil, a ratat și Cristiano Ronaldo...
Da, cum am zis, toată lumea greșește.
