Sunt 56 de ani de la ultimul titlu cucerit de UTA. În 1970, arădenii deveneau pentru a șasea oară campionii României, la capătul unui sezon în care au recuperat senzațional în fața Rapidului. Și semnalul revenirii a fost chiar o victorie în fața alb-vișiniilor.
Era 5 aprilie 1970, iar UTA, deținătoarea titlului, urma să joace la Ploiești cu Rapid, lider detașat la momentul respectiv. După 19 etape (din totalul de 30), giuleștenii erau pe primul loc, cu 4 puncte peste urmăritoarele FC Argeș, Universitatea Craiova și UTA, într-o perioadă când se acordau două puncte la victorie. Pentru alb-vișinii, duelul cu ”Bătrâna Doamnă” reprezenta o șansă excelentă de a o elimina din cursă pe probabil principala rivală. Doar că Rapid avea o problemă: urma să joace un meci capital pe teren neutru, din cauza faptului că propria arenă era suspendată.
Conducerea clubului a încercat să rezolve acest neajuns organizând o excursie pentru fani. „Cu prilejul meciului de fotbal Rapid-U.T.A., care se va disputa duminică 5 aprilie la Ploiești, clubul giuleștean organizează o excursie pentru suporterii echipei feroviare. Costul excursiei, în care s-a inclus și biletul de intrare la meci, este de 28,50 lei. Plecarea spre Ploiești se va face duminică dimineața cu un tren special”, era anunțul din ziarul ”Sportul”.
Rapid avea în componență nu mai puțin de cinci jucători care, peste puțin timp, aveau să facă deplasarea în Mexic, la Cupa Mondială (motiv pentru care campionatul s-a și întrerupt și a fost reluat după revenirea Naționalei de la turneul final). Rică Răducanu, Nicolae Lupescu, Dan Coe, Liță Dumitru și Sandu Neagu erau giuleștenii convocați de Angelo Niculescu pentru CM. De cealaltă parte, UTA urma să fie reprezentată în Mexic de Gheorghe Gornea și Flavius Domide. Așadar, la Ploiești, se afla un nucleu important al lotului care ne-a readus la Mondiale după 32 de ani. Dar, până la treacă Atlanticul, cei aminți mai sus și colegii lor aveau alte lucruri la care să se gândească.
Rapid încerca să cucerească al doilea titlu din istoria sa, după cel din 1967, și era bine plasată în acest sens. Câștigarea campionatului reprezenta cea mai bună revanșă față de fani, pe care giuleștenii i-au dezămăgit în acel sezon european. În primul tur din Cupa Orașelor Târguri, alb-vișinii au fost eliminați fără drept de apel de Vitoria Setubal. Portughezii au câștigat ambele manșe, cu un scor general de 7-2. Și UTA avea de șters o rușine continentală. Arădenii au părăsit Cupa Campionilor tot în runda inaugurală, învinși tur-retur de Legia Varșovia. Dacă acel 1-2 de acasă nu a fost un dezastru, eșecul din Polonia, scor 0-8, a fost cu adevărat șocant. Un rezultat care i-a afectat pe textiliști și în campionat, unde au pierdut multe puncte, după un start solid. Și astfel, campionii mergeau la Ploiești având doar varianta victoriei.
„Reîntâlnire cu marea UTA”
Este titlul de pe prima pagină a ziarului ”Sportul” din 6 aprilie 1969. Arădenii s-au impus cu 2-1, urcau pe locul 2 și, apropiindu-se la doar două puncte de Rapid, relansau practic o luptă pentru titlu care se putea încheia prematur. „În iureșul campionatului, în prezența acestui retur care nu acorda decît șanse minime urmăritorilor lui Rapid, printre care, în nici un caz nu-i vedeam pe arădeni, ascunși de propriile lor performanțe puțin semnificative, am uitat că U.T.A. la ora actuală mai este campioană a țării. Noi am uitat — și sîntem gata să ne facem autocritica — dar U.T.A., nu. Și, desigur, era mult mai important ca arădenii să țină minte acest lucru...”, nota sursa citată. Pe aceeași idee a mers și cotidianul arădean ”Flacăra roșie”, care a titrat „Textiliștii n-au uitat că sînt campioni...”. „A fost o întrecere dinamică, pasionantă în care arădenii și-au etalat din plin calitățile, dovedindu-și superioritatea prin calm, siguranță și luciditate”, scria în cronica meciului trimisul ziarului din Arad.

A ajutat, desigur, și faptul că UTA a deschis repede scorul, prin Axente, care a marcat în minutul 8, cumva împotriva cursului jocului. Asta le-a permis arădenilor să gestioneze partida așa cum își doreau. Iar la mijlocul reprizei a doua, Otto Dembrovschi a făcut 2-0 și a rezolvat practic meciul. Dembrovschi fusese transferat la mijlocul sezonului, de la Vagonul Arad, și s-a dovedit o mutare excepțională. A marcat de 15 ori în acea jumătate de sezon și a avut o contribuție crucială la păstrarea titlului.

Sandu Neagu a redus din diferență în minutul 73, dar finalul a fost fără emoții pentru UTA, care își anunța cum nu se putea mai bine revenirea în cursa pentru primul loc. Pe care a urcat la scurt timp după acel succes de la Ploiești. Iar în penultima etapă, când arădenii au câștigat acasă cu Steagul Roșu (3-1) și Rapid a pierdut în deplasare cu Farul (0-3), ”Bătrâna Doamnă” a devenit matematic campioana României pentru al doilea an la rând și pentru a șasea oară în istorie.

-1785703160760-small.webp)