Jucăm cărți. Tot drumul din deplasare, patru, cinci ore, jucăm încontinuu șeptică. Stau pe locurile din spatele autocarului cu Biceanu și Bejan și până ajungem ne certăm și ne și împăcăm, mai râdem unii de alții, mai facem o caterincă. Iar când nu jucăm șeptică, mă joc UNO. Trebuie să joci la culoare diferite cărți, să ia celălalt patru, două, stai o tură. Asta fac până ajungem la stadion. E și asta un fel de încălzire, zic eu, încălzire pentru minte. Apoi ajungem în vestiar și se ocupă ai mei de muzică. Alessandro, Valerică Găman, Vaha, cam ei trei sunt responsabilii. Mai are Alessandro muzică de-a lui din Italia, Valerică e pe genul ăla așa mai vechi, old school, și Vaha… lui îi place orice gen de muzică, nu are treaba. Pune de toate Vaha.

Mie îmi place să merg puțin pe teren, în inspecție. Nu stau foarte mult, cred că sunt primul care se întoarce în vestiar. Mă îmbrac, îmi pregătesc vitaminele, apoi mă duc în sală și fac puțin stretching. Câteodată beau și o cafea, depinde de meci și oră. Și cum stau și mă întind în sală, mă gândesc că trebuie să fac un meci bun, trebuie să-mi ajut echipa să câștige, trebuie să dau totul, să nu am niciun regret după ce se termină meciul.

Și din ziua aia am început să înscriu. Imediat fac 4 ani aici la echipă, trebuia să intru și eu cu ceva în istoria ei, nu?

Cum a fost la primul joc pe noul stadion din parcul Sub Arini. 10 decembrie, 2022, nu o să uit niciodată ziua aia. Ce emoții aveam… Nu jucasem niciodată la Sibiu acasă, am jucat mereu la Mediaș. Iar în seara aia toată lumea se mutase pe stadion și aștepta să ne vadă jucând. Întâlneam și o echipă foarte bună, Farul, dar cu tribunele pline am reușit să câștigăm cu 4-0. Eu nu marcasem niciun gol până atunci, nu m-aș fi gândit că o să fac dubla în meciul ăla. Și din ziua aia am început să înscriu. Imediat fac 4 ani aici la echipă, trebuia să intru și eu cu ceva în istoria ei, nu?

Sau cum a fost în meciul cu Slobozia din sezonul ăsta. Corner, a respins-o cineva de la ei, am avut timp să-mi fac preluare și am tras. Se vedea o mulțime de picioare pe acolo, nu știu pe unde a trecut mingea și a ajuns în poartă. Golul victoriei în minutul 93. Cred că e cel mai frumos sentiment. Pe moment nu știi cum să te bucuri. Îți vine să o iei în stânga, în dreapta, toți vin pe tine, nu știi cum să reacționezi. E ceva unic. E foarte frumos să marchezi, vă spun, credeți-mă pe cuvânt.

Nu degeaba stăteam cu orele afară în copilărie, la Drobeta. Căutam golul de pe-atunci. Și mama mă certa că la teme mă avântam mai puțin. Terminam școala pe la 1, ajungeam acasă, mâncam, mă punea tata la somn o oră, după ieșeam la fotbal. Mă întorceam pe la 7-8 cu un chef de teme… vă dați și voi seama. Dar le făceam așa obosit și mă bazam că și prindeam din clasă. Eu voiam să caut golul. Dar nu mi-am bătut joc de școală. Am căutat golul, am luat și bacul, am găsit golul, am terminat și Facultatea de Sport. Am avut timp pentru ea, pentru că e important să-ți aranjezi viitorul. O să văd la momentul respectiv dacă vreau să antrenez. L-am întrebat și pe mister cum e să fii antrenor. Mi-a zis mai în glumă că îmi dorește să am un jucător ca Silviu Balaure. Că-s supărăcios, nu-mi place să pierd la miuțe. Nu-mi place să pierd la șeptică, la UNO, la nimic. Caut golul în orice joc.

Să fie stadionul plin cum a fost în decembrie 2022 și să batem cu 1-0 în minutul 90. Să dea Biceanu gol și eu pasă.

Da, am marcat și cu FCSB, am mai avut și un gol anulat, din păcate, dar acum, asta e o altă poveste (sper una cu balauri, totuși). În meciul care vine, nu contează cine marchează, important este să obținem noi cele trei puncte.

La asta o să mă gândesc când îmi fac stretching-ul înainte de meci. Apoi intrăm pe gazon și apare emoția aia pe care o recunosc la fiecare meci. E semnul meu că iubesc fotbalul. Ne strângem toți într-un cerc și strigăm „victorie, victorie, victorie!”. Și după îmi caut familia în tribune. Dacă mă ajută Dumnezeu să dau gol, să știu unde să mă duc să mă bucur.

O văd pe soție, mereu alături de mine, o văd pe fetiță, care așteaptă finalul de meci să o iau pe teren. Iar dacă nu o salut, se supără și îmi arată pumnul. O văd pe mama, căreia i-a trecut supărarea că nu-mi făceam temele. Îl văd pe tata, care își trăiește visul prin mine. Știu că l-am făcut fericit la meciul cu Botoșani, când am dat gol. Îl fac fericit zilnic, de fapt. A fost ambiția lui să devin fotbalist și mă bucur că acum mă vede pe teren.

Am muncit 80% din 100% și voi continua să muncesc. Mai am timp

Când jucam la Poli Timișoara și stăteam cu alți 6 colegi în cameră la internat, când aveam colegi mai buni decât mine și eu de-abia ajunsesem la echipă, tata mi-a zis că nu contează talentul, contează cât de mult muncesc și într-o zi voi fi răsplătit. Am muncit. Am muncit 80% din 100% și voi continua să muncesc. Mai am timp. Pentru mine. Pentru familie. Pentru tata și toată ambiția lui.

După ce-i reperez în tribune pe toți, începe meciul. Și dacă ar fi să-mi imaginez unul ideal, l-aș muta la Sibiu, să fie stadionul plin cum a fost în decembrie 2022 și să batem cu 1-0 în minutul 90. Să dea Biceanu gol și eu pasă.

L-aș muta la Sibiu, pentru că acolo e a doua mea casă. Îmi place rutina mea de acolo, ziua de meci, cu fulgii de porumb cu lapte și cafea dimineața, cu orezul expandat cu miere sau dulceață la gustarea de dinainte de meci. Îmi place să-mi aranjez geanta, să caut iconița cu Sfântul Nicolae, singura care a rămas, că pe restul le-a ascuns fetița, după ce s-a jucat cu ele. O port cu mine de vreo 3-4 ani, așa sunt eu, un om credincios și simt că nu-s complet fără ea.

O să fac tot ce pot să nu o supăr

Și mai am o superstiție, ghetele. Dacă am făcut un meci bun cu niște ghete, le țin până când li se termină magia și am un meci mai puțin bun. Sezonul ăsta, până să ajung la astea cu care am dat gol, am schimbat vreo 3 perechi. După ce termin geanta, luăm drumul stadionului. Mă urc în autocar și mă așez în spate, cum ziceam. Citesc un pic presa, văd ce se mai scrie, apoi mă pun la un UNO.

Cum nu pot muta meciul la Sibiu, voi aranja ghetele în geanta pentru București. Voi pune iconița la locul ei, îmi voi lua vitaminele, voi bea cafeaua și când voi păși pe gazon, mă voi simți oricum acasă. Eu, mingea, colegii pe teren, părinții, soția, fetița în tribună. O să-i caut cu privirea pumnul micuț, ridicat în aer, și o să fac tot ce pot să nu o supăr.

Poate rezolv cu o pasă la Biceanu.

Cu drag,
Bala