ANALIZĂ

Perioada de grație a lui Andrei Dumiter

Atacantul lui FC Botoșani a început excelent campionatul și probabil va reuși cel mai bun sezon al carierei în Superliga

Article Featured Image
Ioan Andrei Dumiter
FC Botoșani
ANALIZĂ

Dacă cineva ar fi făcut un sondaj înaintea noului sezon de Superliga și ar fi întrebat cine este favorit să devină golgheterul campionatului, sunt șanse mari ca Andrei Dumiter să nu fi primit vreun vot. Și totuși, după șase runde, clasamentul marcatorilor este condus de atacantul de 27 de ani de la FC Botoșani, care a înscris de cinci ori până acum, egalându-și statistica din stagiunea precedentă, petrecută tot în Moldova. Recordul personal este de 7 goluri într-un sezon, cifră atinsă în tricoul lui FC Voluntari.

„Mă bucur că acum am continuitate, clar asta mi-a lipsit înainte. Acum am parte de acest lucru, am parte de încrederea antrenorului și se vede”, a încercat Dumiter o explicație pentru momentul excelent pe care îl traversează. Declarația a fost oferită după victoria din etapa a șasea, 1-0 cu Ciskszereda, primul succes stagional pentru elevii lui Marius Croitoru. Și primul gol al lui Dumiter pe teren propriu în actuala stagiune. Anterior, marcase în remiza de la Voluntari (2-2), în eșecul cu Universitatea Cluj (1-2) și în cel cu FCSB (2-3), când a reușit o dublă.

Article Section Image

„Vreau să o iau meci cu meci, să înscriu cât mai mult, pentru că asta mi-e meseria. Clar că îmi doresc să marchez cât mai multe goluri”, a recunoscut Dumiter, care în al doilea sezon la Botoșani pare să se apropie de potențialul pe care îl arăta cu aproape un deceniu în urmă la Ripensia, în liga secundă. Pentru timișoreni a înscris de 21 de ori în două stagiuni, ceea ce l-a ajutat să facă pasul în Superliga, la Sepsi. Au urmat Chindia, FCSB, Voluntari și UTA, fără ca prestațiile și cifrele sale să fie la nivelul așteptărilor. Însă pare că și-a găsit locul în Moldova și asta se vede în faptul că traversează cel mai bun moment al carierei. Pe care, cu siguranță, își dorește să-l prelungească.

image

Dumiter, Ioan Andrei

România
Atacant

6

Meciuri jucate

7.26

Rating

5

Goluri

14

Șuturi

7

Șuturi pe poartă

0/0

Penalty-uri marcate

Vezi profilul complet
Actualizat la: 26 Aug 2026

„Sper să urmeze și alte victorii. O să muncim la antrenamente pentru că ne dorim să fim în prima parte a clasamentului și cred că avem toate armele necesare”, a spus Dumiter. Perioada sa de grație este, fără îndoială, una dintre acele arme despre care vorbește.

Superliga este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga