Are 23 de ani, s-a născut la Timișoara și a învățat despre viață și fotbal încă de la începuturile carierei, după experiența Italia, la Sassuolo. În sezonul trecut de Superliga a înscris 7 goluri și a oferit 2 pase decisive pentru FC Botoșani. A intrat în istoria clubului cu golul fabulos din lovitură liberă, marcat în minutul 90+7 împotriva FCSB-ului, reușită care a adus prima victorie a moldovenilor în fața roș-albaștrilor.
Tot el a reușit un hattrick spectaculos în play-out, în victoria cu 4–3 împotriva Farului Constanța, cu trei execuții memorabile: un șut aproape de vinclu, un lob și o torpilă de la 25 de metri.
În actualul sezon de Superliga a contribuit deja cu două goluri (împotriva FC Argeș și Csíkszereda) și două assisturi (în duelurile cu Farul și Csíkszereda). Ne-am întâlnit cu el într-o pauză de fotbal și am vorbit despre ce l-a făcut să fie jucătorul de azi, un om important pentru FC Botoșani.

„De atunci a început pasiunea mea”
Pasiunea pentru fotbal a venit firesc, din familie, și s-a transformat rapid într-o alegere de viață. Mitrov își amintește cu drag începuturile, dar și cum mama sa i-a fost cel mai important sprijin.
Cum s-a întâmplat de te-ai îndrăgostit de fotbal?
Am avut în familie niște unchi care jucau foarte mult timp fotbal și locuiesc lângă Timișoara și mai mereu mergeam cu ei la fotbal. De atunci a început pasiunea mea.
Și când a fost momentul în care ai zis eu vreau să fiu fotbalist pentru toată viața?
Am avut un moment în care m-a remarcat un antrenor de la o echipă din Timișoara, m-a luat acolo și de atunci am zis că aceasta va fi viața mea.
Părinții ce au zis când ai spus că vrei să fii fotbalist?
Nimic, chiar mama mea m-a împins foarte mult de la spate, m-a dus peste tot și îi mulțumesc.
Ce ai luat de la mama?
Cred că m-a luat ambiția, că este o femeie ambițioasă, muncitoare.

Mitrov, Zoran
7
Meciuri jucate
3
Meciuri câștigate
2
Goluri
8
Șuturi
3
Șuturi pe poartă
24/49 (49%)
Dueluri câștigate
Lecția Italiei
Experiența la Sassuolo a fost marcată de o accidentare grea, dar și de o lecție prețioasă: să prețuiești lucrurile bune. Zoran povestește cu naturalețea unui jucător care știe că fotbalul îți oferă mereu și încercări.
Cum a apărut transferul la Sassoulo? Cum s-a întâmplat?
Eram la Timișoara la echipă, m-a contactat un impresar, am dat niște probe de două ori și apoi am fost acceptat și am semnat.
Perioada din Italia cum a fost?
Pentru mine personal o perioadă dificilă pentru că doar după aproximativ două-trei luni am avut o operație foarte grea la genunchi. Apoi am stat undeva la aproximativ cam opt luni și atunci a trebuit să mă întorc înapoi în țară cu operația.
Ce ți-ai zis în momentele acelea? Te temeai că nu o să mai joci niciodată?
Nu cred că o conștientizam mai atât de mult dacă este foarte grav sau nu. Mergeam în fiecare zi la recuperare și așteptam să vină momentul să-mi revin să intru pe teren.
Ce simți că ai învățat cel mai prețios din experiența asta în Italia?
Să prețuiești mereu lucrurile bune.
Și simți că acum le prețuiești?
Cred că nu de ajuns.
Goluri care schimbă cariere
Momentul în care a marcat împotriva FCSB-ului a fost un declic pentru Mitrov. A urmat hattrick-ul cu Farul și un sezon în care a devenit un jucător-cheie pentru FC Botoșani. Astăzi, se simte mai matur și mai responsabil ca oricând.
Cum a fost să înscrii împotriva FCSB-ului într-un meci important în Superliga?
Cred că acela a fost momentul oportun pentru mine. Veneam după perioada în care știu că nu prea jucam, stăteam mai mult prin tribună și știu că am intrat în ultimele 20 de minute și când am văzut această lovitură am zis că trebuie să profit astăzi.
A fost un fel de eliberare în momentul ăla?
Da, da. A fost un declic pentru mine.
Gol cu FCSB, gol cu Dinamo, te motivezi mai mult împotriva echipelor mai mari?
Și cred și asta și cred că așa a fost să fie fie, să dau ambele goluri, unul după altul.
Care a fost cel mai frumos moment al carierei tale până acum?
Cred că acel meci cu Farul acasă când am reușit să dau trei goluri.
Ce simți că ai ca rol tu aici la Botoșani?
Nu știu să vă spun exact care este rolul meu. Cred că sunt acum un om important pentru echipă.
Sezonul acesta cum crezi că va fi în Superligă?
Sper să terminăm cât mai sus. Ne-am pus în obiectiv primele 10 noi în vestiar și sper să nu mai avem emoții, cum am avut anul trecut. Să facem o echipă omogenă și să ne batem cu toată lumea.

Zoran Mitrov a devenit un simbol al ambiției și al perseverenței la FC Botoșani, un jucător care poate decide un meci prin execuții spectaculoase și care se simte acum „un om important pentru echipă”. Următoarea provocare pentru el și colegii săi va fi meciul cu Universitatea Craiova, o nouă șansă de a-și confirma forma bună.