Cu șapte etape înainte de finalul sezonului regulat, UTA este doar la un punct de ultimul loc care duce în play-off. Este cea mai bună stagiune a ”Bătrânei Doamne”, de la revenirea în elită, în 2020. Asta, în condițiile în care în 2025 a fost un veritabil ”du-te, vino” în curtea multiplei campioane. În plus, în vară a venit și un nou antrenor. Orice estimare logică o indica pe UTA undeva în zona medie a tabelei, nefiind puțini cei care îi prevedeau un sezon greu.
Dar, iată că Adrian Mihalcea, după ce a dus Slobozia în premieră în Superliga și a menținut-o în elită după meciuri eroice, a pus repede pe picioare ”Bătrâna Doamnă”. Și a făcut ca UTA să aibă șanse reale să prindă play-off-ul în premieră. Să vedem cum a reușit asta, în cinci elemente-cheie.
1. OMOGENIZARE RAPIDĂ
Efectivul alb-roșiilor a fost schimbat radical în ”mercato” din vară. Putem ajunge la un număr de aproape 30 de jucători noi, aici incluzând tineri avansați din propriul centru sau jucători reveniți/împrumutați. Cu toate acestea, UTA s-a omogenizat iute, nefiind nevoie de clasica scuză cu timpul necesar pentru integrarea nou veniților.
De asemenea, este de notat că arădenii nu au achiziționat jucători de marcă. Au venit fotbaliști liberi de contract, unii dintre ei de la echipe retrogradate (Coman și Sota Mino de la Sepsi, Roman de la Poli Iași) sau de la formații care au jucat la baraj (Pospelov, Slobozia). Poate singurul nume ”mare” este Abdallah (Dinamo).
2. CONSTITUIREA UNUI 11 STANDARD
Mihalcea a izbutit să coaguleze un 11 de start constant. Evident, cu problemele de rigoare, la orice echipă: accidentări, suspendări, ieșiri din formă. La ora actuală, se poate zice că, excluzând zona mediană, unde a avut multe oscilații, UTA are un 11 previzibil:
Gorcea (10 prezențe) - Țuțu (21), Poulolo (21), Pospelov (21), Alomerovic (19) - Van Durmen (20), Hrezdac (20) sau Odada (6), Sota Mino (10) - Costache (22), Roman (22), Tzionis (16) - Abdallah (17) sau Coman (15).
De specificat că Odada a venit mai târziu, iar Tzionis este accidentat.
3. RANDAMENT MAXIM DE LA NOU VENIȚI
Mihalcea a reușit să motiveze nou veniții și să le eficientizeze randamentul. Astfel, Alin Roman este unul din cei mai în formă jucători din Superliga. Are cele mai multe pase decisive (10), cea mai ridicată medie de șuturi pe meci (3,2) și cele mai multe șanse de gol create (16)!
Un alt fotbalist transferat în vară a fost ridicat la un nivel excelent după ce intrase într-o depresie fotbalistică la Sepsi. Marius Coman are cinci goluri în 15 meciuri din acest campionat.
4. REMONTADE ARĂDENE, MARCĂ ÎNREGISTRATĂ
UTA a furnizat adevărate meciuri epice în acest sezon. Memorabil este duelul din startul sezonului, când arădenii au scos un 3-3 acasă cu Universitatea Craiova, deși erau conduși cu 3-0 după minutul 80.
Șase meciuri au fost câștigate de utiști după ce a fost ”X” la pauză, iar alte trei dueluri s-au terminat nedecis după ce arădenii au fost conduși la finele primei reprize!
5. SPRIJINUL FANILOR
Adrian Mihalcea a reușit să găsească echilibrul necesar într-o perioadă în care există discordanțe majore între galeria echipei și conducerea clubului. Fără să iasă cu declarații contondente, antrenorul a reușit să protejeze formația de aceste momente delicate. Poate și asta a contat ca UTA să aibă mai departe un sprijin solid din partea suporterilor. La ora actuală, ”Bătrâna Doamnă” este pe locul 5 în topul asistențelor, cu un total de 145.810 de spectatori prezenți la jocurile ei de acasă.
URMEAZĂ O SERIE DECISIVĂ
Etapa trecută, UTA a cedat acasă cu Rapid (1-2), într-un mod consacrat chiar de ea. A pierdut, deși a condus cu 1-0, dar Mihalcea a fost conștient că valoarea net superioară a oponenților a fost decisivă: ”E bine că-n alte meciuri am reușit să facem remontade și să câștigăm. Cu Rapidul nu am reușit, dar nu este vorba de delăsare, de atitudine sau deconcentrare. Nu ai cum să nu fii concentrat în vreun moment când joci cu Rapid. Până la urmă, giuleștenii sunt o echipă solidă, cu valori, care uitați ce jucători au luat: Paraschiv, Moruțan... Noi doar cu gândul am putea să ajungem la ei. La un moment dat, calitatea face diferența. Din punct de vedere al muncii, nu am ce să le reproșez jucătorilor noștri”.
În weekend, UTA va juca la FC Argeș, într-un duel care o poate calibra în cursa de play-off. Să nu uităm, arădenii au șanse mari să avanseze și în Cupa României. Așadar, un sezon remarcabil pentru Adrian Mihalcea și ai săi.

-1769670191816-small.webp)