JUCĂTORUL ETAPEI

Marcator în două etape consecutive, Eduard Radaslavescu este jucătorul etapei a patra

Eduard Radaslavescu a marcat și a pasat decisiv, din nou, în victoria Farului de la Csikszereda.

Article Featured Image
JUCĂTORUL ETAPEI

Acasă este locul în care te simți cel mai bine. În cazul fotbaliștilor, cariera îi poate duce în locuri complet diferite față de ceea ce înseamnă „acasă” și sunt nevoiți să se adapteze, dar știți cum se spune, „nicăieri nu-i ca acasă”. Iar Eduard Radaslavescu este dovada clară a acestui lucru. Crescut la Academia Gheorghe Hagi, mijlocașul ajuns la 22 de ani a plecat de la Farul în 2022, din postura de mare promisiune, dar și de campion, și a semnat cu FCSB.

 

Acolo, lucrurile nu au decurs așa cum și-ar fi dorit, astfel că s-a întors acasă după doi ani și 47 de meciuri jucate pentru roș-albaștri. Sezonul trecut a fost unul de uitat pentru Farul, care s-a luptat să evite retrogradarea, dar acum, sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău, lucrurile stau altfel, iar unul dintre motive este chiar Radaslavescu, cel care are deja două goluri și două assist-uri în cele patru meciuri jucate până acum.

image

Radaslavescu, Eduard

România
Mijlocaș

4

Meciuri jucate

3

Meciuri titular

2

Meciuri câștigate

1

Meciuri pierdute

1

Meciuri terminate la egalitate

2

Goluri

Vezi profilul complet
Actualizat la: 11 Aug 2026

Astfel, datorită prestației din această etapă a fost numit „jucătorul etapei”.

„Mă bucur că am reușit să-mi ajut echipa din nou și cel mai important sunt cele trei puncte de la final. Cred că le datorez colegilor, staff-ului, familiei mele și inclusiv mie startul bun de sezon. Mă bucur foarte mult că mi-a ieșit în aceste două meciuri și vreau și la meciul următor să îmi ajut echipa din nou”, a declarat Radaslavescu pentru Farul TV.

După un sezon trecut de uitat, mijlocașul Farului anunță obiective mari în acest sezon: „Îmi propun ca la sfârșitul celor de 30 de etape să fim unde ne este locul, acolo sus! Trebuie să revenim la identitatea noastră! Farul mereu a arătat bine, a avut posesie și atacuri rapide foarte bune. Începem să ne cunoaștem din ce în ce mai bine pe zi ce trece. Ne bucurăm că Academia dă roade și clubul promovează cât mai mulți jucători și cei străini care au venit au calitate pentru campionatul nostru și ne ajută foarte mult”.

Superliga este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga