ANALIZĂ

Lucruri de urmărit în etapa a șasea din play-off/play-out

Derby în Cluj, derby în București și o luptă pentru evitarea retrogradării care poate căpăta accente dramatice

Article Featured Image
ANALIZĂ

Derby-urile din Cluj și din București încing weekendu-ul în Superliga, unde lupta pentru titlu, cupe europene și evitarea retrogradării intră în linie dreaptă. Primele două clasate, U Cluj și Universitatea Craiova, proaspăt calificate și în finala Cupei României, se privesc de la distanță, așteptând un pas greșit al rivalei, în timp ce, în play-out, sunt programate câteva meciuri cu implicații serioase în lupta pentru supraviețuire.

Așadar, pe ce ar trebui să stăm cu ochii în această etapă?

CFR Cluj își joacă, probabil, ultima șansă la titlu

Ultimul derby clujean al sezonului este și ultima șansă a celor de la CFR de a reintra în lupta pentru titlu. Daniel Pancu și elevii săi vor avea nevoie și de o mână de ajutor din partea lui FC Argeș, care joacă acasă cu Universitatea Craiova. Însă, până acolo, formația din Gruia trebuie să se ajute singură și să-și învingă rivala din oraș. Universitatea Cluj încă e lider, deși vine după primul eșec suferit în play-off, 1-2 cu Dinamo. ”Șepcile roșii” și-au refăcut moralul în această săptămână, prin calificarea în finala Cupei României, în urma victoriei obținute în fața lui FC Argeș la loviturile de departajare. Rămâne de văzut dacă și cât va conta consumul fizic și mental al elevilor lui Cristiano Bergodi înaintea unui asemenea duel. Care, acum, are și o încărcătură specială.

Dinamo și lunga așteptare în derby-ul cu Rapid

Într-un sezon în care a reușit în sfârșit să o bată pe marea rivală FCSB, Dinamo speră să pună capăt și seriei negative din derby-ul cu Rapid. ”Câinii” au pierdut toate cele trei dueluri directe din acest sezon și nu i-au mai învins pe giuleșteni din 2015. În runda trecută, alb-roșiii au obținut prima victorie din play-off, 2-1 cu liderul U Cluj, un rezultat care le dă speranțe, chiar dacă partida cu formația lui Gâlcă vine după dezamăgirea produsă de ratarea dramatică a calificării în finala Cupei (eșec la loviturile de la 11 metri cu Universitatea Craiova). La fel de adevărat e că alb-vișiniii sunt în plină criză. Un singur punct în cele mai recente patru runde și ieșirea de pe podiumul Superligii.

image

Dinamo București

Înființată în 1948

60%

Posesie medie

6

Cornere pe meci

5

Șuturi pe poartă pe meci

Despre Echipă
Actualizat la: 23 Apr 2026

Continuă problemele Universității Craiova în deplasare?

A fost o săptămână bună pentru Universitatea Craiova. Victorie acasă cu Rapid, care a readus-o la egalitate de puncte cu liderul U Cluj, și calificare după 5 ani în finala Cupei României, în urma succesului cu Dinamo, de la loviturile de departajare. Oboseala meciului de joi seară ar putea conta la Mioveni, însă oltenii sunt galvanizați de aceste două jocuri și e posibil ca entuziasmul să le ofere energia necesară pentru a continua parcursul spre titlu. Dar formația din Bănie știe prea bine că duelurile cu FC Argeș nu sunt deloc ușoare. De altfel, piteștenii au dat lovitura chiar pe Oblemenco, în deschiderea play-off-ului. În plus, alb-albaștrii suferă în deplasare: doar două succese în precedentele șase confruntări de Superliga în care au fost oaspeți.

Un alt nou început la FCSB

Mirel Rădoi a plecat de la FCSB după doar cinci meciuri, astfel că roș-albaștrii trebuie să gestioneze o nouă schimbare pe banca tehnică. Până se va găsi un alt antrenor, partida din această etapă va fi pregătită de un staff interimar, cu Lucian Filip în rolul principalului. Vestea bună pentru bucureșteni este că sunt lideri în play-out. Vestea proastă este că vor da peste o echipă în formă. Petrolul merge în Capitală readusă pe linia de plutire de Mehmet Topal, sub conducerea căruia ”Lupii” au făcut 7 puncte în trei runde. Prahovenii sunt acum în afara locurilor de baraj și cu siguranță își doresc să rămână acolo.

image

Tănase, Florin Lucian

România
Mijlocaș

33

Meciuri jucate

7.50

Rating

14

Goluri

Vezi profilul complet
Actualizat la: 23 Apr 2026

Poate Stoican să oprească degringolada de la Farul?

„Trebuie să le setez în creier că trebuie să trecem și la munca de jos. Trebuie să luăm și mopul, și târnăcopul, să recuperăm ca să ne punem în valoare calitățile. În momentele grele acolo se văd caracterele tari. Când ne e greu, vreau ca toată lumea să tragă”. Flavus Stoican a debutat cu eșec la Farul, 2-3 cu FCSB, a treia înfrângere la rând pentru constănțeni, rezultat care i-a dus pe loc de baraj. Cu toate acestea, antrenorul constănțenilor e convins că va reuși să rezolve problemele trupei de la Ovidiu. Asta deși jucătorii săi au câștigat doar o dată în ultimele opt meciuri oficiale. Și nici istoria recentă a duelurilor directe cu UTA nu îi ajută. Farul nu a câștigat niciodată în fața ”Bătrânei Doamne” în precedentele șapte întâlniri din Superliga.

Continuă spectacolul la Botoșani?

Formația lui Marius Croitoru e inconstantă, dar spectaculoasă. În cele cinci meciuri disputate de moldoveni în play-out s-au marcat nu mai puțin de 22 de goluri (12 dintre ele, de către adversari). În cele mai recente trei jocuri de pe teren propriu, FC Botoșani a câștigat de fiecare dată cu 3-2. Așadar, se poate spune orice despre partidele gazdelor de sâmbătă, doar că sunt plictisitoare, nu. Rămâne de văzut dacă spectacolul va fi cuvântul de ordine și contra Oțelului. Gălățenii stau ceva mai liniștiți, după ce, în etapa trecută, au învins-o acasă pe UTA, însă un alt rezultat favorabil le-ar aduce și mai multă liniște pe final de sezon.

image

FC Botoșani

Înființată în 2001

2

Ocazii mari pe peci

4

Șuturi pe poartă pe meci

13

Lovituri în bara porții

Despre Echipă
Actualizat la: 23 Apr 2026

Terenul propriu, un aliat important pentru Hermannstadt

Ușor-ușor, Hermannstadt a reușit să revină pe linia de plutire, iar formația pregătită de Dorinel Munteanu începe această etapă de pe loc de baraj. Revirimentul sibienilor a fost posibil datorită prestațiilor și rezultatelor (mai ales rezultatelor) de pe teren propriu. Sunt trei victorii consecutive acasă înaintea duelului cu Csikszereda, echipă care a luat un avans important față de zona periculoasă a clasamentului. Important, dar nu deciziv. Ciucanii au și ei două succese la rând și, pe lângă asta, s-au impus în ambele dueluri directe din sezonul regular. Doar că acum vor avea în față un adversar mai în formă și mai sigur pe propriile mijloace.

Duelul ultimelor clasate

În care doar penultima are o miză cu adevărat reală. Metaloglobus, care a pierdut precedentele trei partide de campionat, este virtual retrogradată. În schimb, Unirea Slobozia, care vine după două eșecuri, are mare nevoie de un rezultat pozitiv, în condițiile în care a coborât sub linia barajului. Ialomițenii s-au impus în ambele dueluri directe din sezonul regular și speră să continue seria, pentru a avea un moral cât mai bun la meciul din runda viitoare, cu Hermannstadt, care ar putea fi decisiv în lupta pentru supraviețuire.

Superliga este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga