Fundașul olandez a semnat cu Rapid în vara lui 2025, din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de clubul danez Aalborg, unde a petrecut trei ani. Lars Kramer a fost titular în 19 din cele 20 de meciuri jucate pentru Rapid în acest sezon, excepție fiind chiar meciul de debut, cel cu CFR Cluj, în care a intrat pe final.

Să-l cunoaștem, așadar, pe jucătorul care a fost „convins” să semneze de atmsofera făcută de fanii din Giulești.

Lars, spune-mi care este prima ta amintire despre fotbal.
Tatăl meu a jucat în Țările de Jos. A jucat la un nivel destul de înalt, așa că l-am urmărit întotdeauna. Apoi am crezut că voi fi și eu fotbalist.

Ai vrut să-i calci pe urme?
Da, dar cred că am devenit puțin mai bun decât el. El m-a învățat tot.

Ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal? Tatăl tău, de asemenea?
Da și familia mea, verii mei. Provin dintr-o familie de fotbaliști, așa că am început foarte devreme. Și apoi, bineînțeles, cu jucătorii buni. La acea vârstă, când eram mai tânăr, Messi devenea din ce în ce mai bun și era la început în fotbal.

Ne poți spune câte ceva despre viața în Zaandam, orașul tău natal?
Da, m-am născut în Zaandam, dar am trăit într-un sat aflat la 5 minute de Zaandam. Și există multă apă. Este foarte aglomerat. Suntem la 15-20 minute din Amsterdam, așa că mulți oameni care nu vor să trăiască în oraș se mută la sat. Este un loc liniștit, frumos, cu oameni buni, școli bune, educație bună. Nu pot spune niciun lucru rău despre locul unde am crescut.

Ce îți place acolo cel mai mult?
Atunci când eram mai tânăr, acum s-a mai schimbat puțin, dar când eram mai tânăr, puteai sta afară fără niciun risc, niciun pericol. Era un loc sigur. După școală, mergeam cu prietenii mei pe bicicletă și jucam fotbal. Eram afară tot timpul.

Viața la academia lui Ajax Amsterdam

Spuneai că provii dintr-o familie de fotbaliști. Tatăl tău a fost fotbalist, dar spune-mi despre mama ta.
Mama mea nu a fost, așa că, din fericire, nu am talentul ei. Dar îi place să se uite și îi place să spună ce puteam face mai bine, chiar dacă nu înțelege atât de mult. Când eram mai mic, i-am spus: „Lasă-ne pe noi, pe mine și pe tata, să jucăm și tu te poți uita”. Acum sunt fericit pentru că m-a văzut peste tot.

Cum a început perioada ta de la Ajax?
Când am fost foarte mic, la 8-9 ani, am ajuns acolo și viața mi s-a schimbat, pentru că era foarte mare, în acel moment, poate că acum e cea mai mare academie de juniori din lume, cred. Toată viața s-a schimbat. Trebuie să te antrenezi de la o vârstă foarte mică, de când ai 9 sau 10 ani, te antrenezi... Am început cu trei antrenamente pe săptămână. Când aveam 11 ani, trebuia să fiu acolo în fiecare zi. Eram dus cu un taxi, ne ducea la o școală a lui Ajax. Nu este mult timp liber pentru prietenii tăi, la această vârstă, pentru că ești întotdeauna acolo. Dar totul a meritat, pentru că am învățat multe acolo.

Când erai atât de tânăr, de mic, spune-mi cum a fost pentru tine să petreci mai mult timp în academia de fotbal decât acasă? Pentru că mulți dintre copiii de vârsta ta sunt acasă și se bucură de viață.
Da, câteodată am simțit, nu mult, dar câteodată, aș fi vrut, după școală, să fiu cu prietenii, când ai 10-11-12 ani, apoi să mă antrenez. Dar, de asemenea, am avut mulți prieteni din echipă, de la Ajax. După câțiva ani, i-am avut pe toți la Ajax și am petrecut mult timp acolo.

Care este cel mai important lucru cu care ai rămas din academie?
Cred că, da, bineînțeles, antrenamentele, ce înveți acolo de la antrenori foarte buni de copii și juniori, dar cred că cel mai mult au contat respectul și disciplina pe care le-am învățat acolo de când eram mic. Și cred că pot folosi aceste lucruri pentru restul vieții mele, nu doar în fotbal, dar și în viața de zi cu zi.

La Ajax, se pune accentul pe inteligență și pe construcția jocului. Crezi că aceste lucruri te ajută ca fundaș central?
Da, cred că, dacă te uiți la mine ca jucător, sunt mai... Cum să spun? Nu pun accentul pe partea fizică în dueluri. Încerc să analizez, să intuiesc. Și cred că aceasta este calitatea mea. Și am învățat acest lucru probabil din perioada petrecută la Ajax. Și, da, acest lucru m-a ajutat foarte mult în cariera mea.

Cum îți menții calmul în timpul jocului? Dacă trebuie să analizezi fazele, ai nevoie să fii calm.
Da, cred că, din fire, sunt o persoană foarte calmă. Și, bineînțeles, nu am fost întotdeauna așa în cariera mea. Nu sunt bătrân, dar am 26 ani acum. Am jucat toate meciurile în ultimele 7 sezoane. La fiecare club la care am fost. Dacă ai jucat mai mult de 200 de meciuri, 250 de meciuri, atunci te obișnuiești. E ca un ritm în care ești.

„Johan Cruyff reprezintă fotbalul”

Spune-mi ce înseamnă Johan Cruyff pentru tine?
Pentru mine, reprezintă fotbalul. Lucrurile pe care le-a schimbat în fotbal, nu doar în Țările de Jos, dar cred că pentru toată lumea. Multă lume știe, dar nu suficient, cred, ce a schimbat pentru Barcelona cu formația și stilul de joc. El a făcut acest lucru. Și, chiar dacă nu mai este aici, moștenirea lui înseamnă mult în Țările de Jos pentru tineri, prin cursurile lui și are un institut ca o școală. Face încă multe lucruri.

Este moștenirea lui.
Da, exact.

Ce știi despre românii care au jucat la Ajax?
De fapt, știu că nu este un fan al Rapidului, dar Ogăraru, când am fost la tineretul lui Ajax, el antrena acolo, când eram mai tânăr. Și, bineînțeles, a fost Chivu. Dar a fost un pic înainte de perioada în care am jucat eu. Nu l-am văzut pe teren, doar pe Ogăraru, cred. Dar l-am avut antrenor la tineret. Nu-mi amintesc prea multe.

Țara ta a avut niște fundași centrali impresionanți. Îl avem pe Van Dijk. Și acum, mă gândesc la Van de Ven. Pentru că e foarte bun. Care e secretul?
Ei bine, de fapt, Van de Ven e din satul meu, de unde sunt și eu. Îl cunosc foarte bine. Și fratele meu e bun prieten cu el. Fratele meu mai mic. Dar el e pur și simplu atât de rapid. Van de Ven este rapid, Van Dijk este rapid. Și asta ajută. La acest nivel unde joacă ei, în Premier League, ai nevoie de asta. Și, bineînțeles, sunt fundași foarte buni. Principala lor calitate este viteza, cred.

Par, de asemenea, umili, modești.
Da. Cred că olandezii sunt foarte... de cele mai multe ori calmi și nu atât de aroganți.

Ți-ai dorit să fii fundaș de la începutul carierei tale? Sau ai schimbat pozițiile?
Nu, nu, nu. Am schimbat. Am jucat mereu la mijlocul terenului la tineret, la Ajax. Dar când am împlinit 14-15 ani, am început să cresc în înălțime și apoi corpul nu s-a mai mișcat atât de bine. Și încet am trecut în apărare.

Îți amintești debutul tău în prima divizie?
Da, da. Eram foarte tânăr și am jucat cu Feyenoord în deplasare. Am jucat împotriva lui Robin van Persie atunci. Și avea 50-55 de mii de fani la Feyenoord. Nu uit asta.

Cum era atmosfera? Pentru că stadionul lor este...
Picioarele îmi tremurau. Era foarte mare. E plăcut să încep așa. Și apoi tot ce vine după ar trebui să fie mai bine.

Părinții tăi au fost în tribune?
Nu, doar fratele meu și vărul meu au fost acolo.

Îți amintești care a fost cel mai frumos mesaj pe care l-ai primit după debut?
Cred că doar de la familia mea. Că sunt mândri că am ajuns în fotbalul profesionist. A fost demult. Acum aproape 10 ani, cred. Dar mesajele de la familia ta rămân în memorie, da.

Perioada petrecută în Danemarca

La 19 ani, te-ai mutat în Danemarca.
Da!

Ți-a fost greu să te adaptezi într-o altă țară?
Da. De fapt, la începutul carierei mele în Danemarca, am jucat cele mai multe meciuri. Dar Danemarca nu este la fel ca Țările de Jos, dar seamănă. E ușor să te adaptezi. Cultura este aproape aceeași. A durat 45-50 de minute un zbor spre casă. Am făcut și eu asta des, și familia mea venea des în vizită. Deci, nu, nu a fost dificil.

Ce te-a învățat viața departe de casă despre tine?
Să trăiești pe cont propriu și, la o vârstă fragedă, să-ți faci mâncare, să-ți păstrezi disciplina. Chiar dacă ești singur și nimeni nu-ți spune: „Trebuie să cureți asta”. În mod normal, mama făcea asta acasă. Dar când aveam 18 sau 19 ani, nimeni nu mi-a spus asta. Și, da, după câteva luni, descoperi că nu poți trăi așa, trebuie să faci puțină curățenie. Aceste lucruri sunt frumoase, că tu, la o vârstă fragedă, înveți să ai grijă de tine.

Ce te-a șocat cel mai mult la Danemarca?
Vremea este foarte rea. Iernile sunt foarte lungi. Nopțile sunt lungi. Nu este... Îmi place să stau afară și să fie vreme bună. Și asta a fost dificil uneori, pentru că din octombrie aproape până în mai am avut vreme rea. Dar vara a fost frumoasă. Aceste patru luni pe care le-am avut au fost frumoase.

Care au fost cele mai mari provocări cu care te-ai confruntat în carieră, acolo, în Danemarca?
Atunci când am retrogradat cu Aalborg. Nu a fost frumos. Asta e ceva ce nu vrei să experimentezi. Este un club foarte mare în Danemarca și au existat niște probleme în ceea ce privește clubul. Și echipa nu a fost suficient de bună și am retrogradat. Și acesta e un lucru pe care nu vreau să-l mai trăiesc niciodată.

Știu că în zona aceea, Danemarca, Norvegia, au obiceiul să ofere premii interesante pentru jucătorul meciului.
Uneori primești o cutie de la supermarket. Ai ouă, carne, brânză, mere, asta câștigi dacă ești ales jucătorul meciului.

Ce părere ai despre asta?
E amuzant într-un fel. Nu e vorba că ar da 1.000 de euro sau altceva în mod normal. Decât să primești o cupă, prefer să iau mâncare de la supermarket.

Am văzut odată că au dat ouă. Multe ouă. Am văzut ceva și în Norvegia, unde au primit o pungă mare cu cartofi sau ceva de genul.
E o modalitate amuzantă în loc de un mic trofeu.

„M-am împrietenit cu Rafael van der Vaart când am venit la Rapid”

Ce ai observat în mod special la suporterii Rapidului înainte de a semna? Din moment ce ai spus că atmosfera a fost unul dintre motivele pentru care ai semnat.
Când am început discuțiile, am căutat pe internet. Am vorbit cu Tobias Christensen, pentru că este din Norvegia. I-am trimis un mesaj să vorbim despre club. Am vorbit mult. Cum am spus, atmosfera era bună. Nu știam prea multe înainte despre Rapid. Dar după discuția cu Christensen și lucrurile pe care le-am văzut online și discuția cu Sandu și Mauro, m-am simțit bine.

Rapid are legătură cu un jucător olandez faimos, Rafael van der Vaart. Ai luat legătura cu el?
Da, suntem prieteni acum. Când am venit, astă-vară, mi-a dat un mesaj. Locuiește și el aproape de mine, în zona în care stau, în Herăstrău. Ne vedem de câteva ori pe săptămână la cină. E frumos, e ușor. Și copiii noștri se pot juca împreună. Merg la școală. Și pentru soțiile noastre, Estavana joacă handbal la Rapid, și pentru soția mea e plăcut să se discute cu ea.
Din fericire, ei sunt aici și sper că vor mai rămâne câțiva ani.

Ți-a dat vreun sfat care a fost util pe teren?
Nu, Rafael nu mai este așa. A avut cariera lui și îi place să-și trăiască viața acum. Desigur, el a jucat la un nivel mult mai înalt. Când eram copil, nu pot să spun că era idolul meu, dar este o legendă în Țările de Jos, pentru tot ceea ce a făcut, un jucător foarte important. E frumos că suntem prieteni acum.

„La Rapid mă simt acasă”

Care a fost momentul tău preferat la Rapid până acum?
Au fost multe. Am câștigat multe. Dar cred că meciul cu Dinamo, de pe Arena Națională, a fost frumos să-l câștigăm. Era stadionul plin, atmosfera era cea mai bună. 2-0, cu cartonaș roșu, îmi amintesc. A fost foarte bine!

Se spune că Rapid are un farmec aparte în fotbalul românesc. Din experiența ta de până acum, care crezi că este acest farmec?
Nu urmăresc prea mult știrile, dar există o presiune diferită pentru alte cluburi față de presiunea de la Rapid. Și asta înseamnă că fanilor le pasă foarte mult de club. Este un lucru important ca oamenii să țină la club și că toată lumea își dorește ce e mai bine pentru club.

Ce știai despre România înainte de a ajunge aici și ce te-a surprins?
De fapt, nu știam prea multe. Am auzit și am citit mult că Bucureștiul este un oraș foarte frumos. Desigur, despre vechiul președinte pe care l-ați avut acum 30 de ani. Nu e o poveste prea bună, dar este important pentru Europa și pentru întreaga lume ceea ce s-a întâmplat în România. Apoi, desigur, Hagi, un fotbalist foarte important în istorie.

Și ce te-a surprins?
Ce m-a surprins? Cât de frumos este Bucureștiul ca oraș. Mie și familiei mele ne place atât de mult să locuim aici. Credem că parcurile sunt foarte frumoase. Restaurantele, oamenii. Singurul lucru - traficul este puțin cam rău, dar dacă acesta este cel mai rău lucru, atunci este un oraș uimitor. Văd că orașul crește. Dacă îl compar, de exemplu, cu Copenhaga sau Amsterdam, văd oameni fericiți peste tot.

Cum a fost pentru tine să joci prima dată în Giulești?
Emoționant, pentru că am intrat împotriva lui CFR la final. Scorul era 1-1, cred. Și tocmai când am intrat, am zis: „Vă rog, să nu primim niciun gol când voi intra”. Din fericire, scorul a rămas 1-1.

Cum este atmosfera din Giulești în comparație cu stadioanele mari din Țările de Jos?
Cred că, pentru mărimea pe care o are Giuleștiul, sunetul este foarte puternic. Desigur, în Țările de Jos, pe unele stadioane, ai mai mulți oameni, mai multe scaune, dar sunetul din Giulești, nu știu, este la fix. Fanii pe care îi avem și dimensiunea stadionului îl fac special.

Ce îți lipsește cel mai mult de acasă?
Mama mea. Mama mea, prietenii mei, fratele meu, tatăl meu. Doar familia, de fapt. Nu e un anumit lucru care mi-ar lipsi ceva din țară. E mai mult despre familia mea.

Au venit părinții tăi să te viziteze?
Da, de multe ori.

Ce părere au avut?
Le-a plăcut și lor. De fapt, părinții mei și tatăl soției mele m-au convins să încep să vorbesc cu Rapid pentru că am primit oferta din România. Nu știam prea multe și au spus că e foarte drăguț. Au venit aici pentru muncă, acum câțiva ani, și au spus: „București este un oraș uimitor și ar trebui să o faci”.

Te-ai adaptat foarte bine la echipa Rapid. Care a fost secretul? Pentru că ai venit și...
Am jucat în toate meciurile de când am venit. Nu știu, secretul este că mă antrenez din greu și încerc să joc bine de fiecare dată. Nu contează dacă e împotriva unei echipe rivale, într-un derby, sau a unei echipe mai slab cotate. Sunt aici pentru mine, ca să cresc și progresez în cariera mea. Cred că e important să joc bine.

Cărui jucător din echipă i-ai cerut sfaturi?
Cel mai mult vorbesc cu Christensen, Hromada și Jambor. Suntem cu toții străini, aici, în România. E normal să creștem puțin împreună și să vorbim despre lucrurile... Avem aceleași dificultăți aici și aceleași beneficii.

Ce jucător de la Rapid crezi că s-ar integra bine la Ajax?
La Ajax? Dacă mă uit la felul în care joacă Ajax, ar putea fi Christensen, pentru că are un joc ce se bazează mai mult pe pase și posesie. Ajax este poate un nivel puțin ridicat pentru noi, dar cred că el ar putea fi.

Ce îți place cel mai mult la tine, ca stil de joc?
Calmul. Cred că sunt foarte calm. Par calm. Poate, pe interior, este diferit. Cred că este vorba doar de felul în care joc, cum încerc să vorbesc cu colegii mei, de felul în care încerc să fiu un lider acolo, datorită experienței pe care o am deja.

Există vreo greșeală pe care ai făcut-o în timpul unui meci și care încă te urmărește și în ziua de azi?
Ei bine, de fapt când am marcat împotriva Craiovei, 2-1, și în ultima secundă, a fost un penalty. Nu am fost chiar eu implicat, dar întotdeauna când primim un gol, încerc să văd ce aș fi putut face și m-am gândit că aș fi vrut să fiu 2 metri mai la stânga și aș fi respins mingea, în locul fazei în care Marian l-a lovit cu pumnul pe atacant.

Ce îți place cel mai mult la tine în afara terenului?
Ei bine, mă gândesc la cum mă comport cu copiii mei. Cred că sunt foarte drăguț cu ei. Îmi place să fiu tată! Am 2 copii. Văd că fiul meu se bucură mult de București. Îi place să fie aici și asta mă face fericit.

Ce te-a învățat despre tine faptul că ești tată?
Că viața e despre asta, cu copii. Pentru mine, acesta e cel mai important acum. Asta îți dă energie, te și obosește. 2 copii. Și, în final, de aceea trăim cu toții ca să avem copii și să-i vedem cum cresc fericiți.

Dacă ți-ar spune copiii tăi că vor să devină fotbaliști, ce sfat le-ai da prima dată?
Cred că cel mai mare copil al meu va fi, cu siguranță, fotbalist. Văd deja că are talent. Lucrul pe care i l-aș spune este că îl așteaptă un drum lung și greu, sper să-i placă, să muncească din greu și să rămână cu picioarele pe pământ.

Care este cel mai frumos lucru în meseria de fotbalist și care este cel mai dificil?
Cel mai frumos lucru este că ne câștigăm banii cu hobby-ul nostru, cu toții jucăm fotbal pentru că ne place de când eram mici. Să poți să-l transformi într-o meserie e uimitor. Cel mai dificil este faptul că nu poți avea prea multe planuri cu timpul și cu vacanțele. Ești foarte strict cu un program și cu călătoriile și uneori, nu acum, dar poate peste 5 ani, când vei fi mai în vârstă, sau 6 ani, atunci vei vrea să petreci mai mult timp cu familia, până acum, nu e nimic rău.

Completează propoziția: „La Rapid, mă simt...”.
La Rapid, mă simt acasă.