JUCĂTORUL ETAPEI

Imaginea revirimentului lui CFR Cluj. Andrei Cordea este (din nou) jucătorul etapei

Pentru a treia oară în actuala ediție de campionat, Andrei Cordea este jucătorul etapei în Superliga

Article Featured Image
SUPER JUCĂTORUL ETAPEI
JUCĂTORUL ETAPEI
Cordea, Andrei
CFR Cluj
#CFRMGB

De fiecare dată când a fost desemnat jucătorul rundei, Cordea a înscris cel puțin două goluri. În victoria cu 3-0 în fața Rapidului, lider al clasamentului în acel moment, a reușit o dublă. La 3-1 cu Csikszereda, a marcat un hat-trick. Iar acum, în spectaculosul 4-2 cu ”lanterna” Metaloglobus, a bifat o altă dublă. Plus o pasă decisivă.

„Eu am făcut lucrurile perfect de când am venit aici”, a spus fotbalistul de 26 de ani, la finalul partidei cu ultima clasată. Contra formației pregătite de Mihai Teja, Cordea i-a oferit pasa decisivă lui Alibek Aliev la 1-1, a egalat la doi din penalty, cu ceva emoții, iar în minutul 90 a înlăturat orice dubiu în privința deznodământului și a stabilit rezultatul final.

Astfel, Cordea a ajuns la 11 goluri în clasamentul golgheterilor din Superliga. Este depășit doar de rapidistul Alex Dobre (13 reușite) și se află la egalitate cu Jovo Lukic, atacantul rivalei locale Universitatea Cluj. De când fostul jucător de la FCSB a început să marcheze constant, CFR Cluj a urcat în clasament, iar acum, după cinci victorii la rând, este pe poziția a noua și își face calcule îndreptățite pentru play-off.

image

Cordea, Andrei

România
Atacant

18

Meciuri jucate

14

Meciuri titular

7.31

Rating

11

Goluri

32

Șuturi

20

Șuturi pe poartă

2/2 (100%)

Penalty-uri marcate

9

Goluri din interiorul careului

2

Goluri din afara careului

11

Goluri cu stângul

0

Actualizat la: 03 Feb 2026
Vezi profilul complet

„Depinde de noi, suntem la mâna noastră. Ne dorim cu toții să fim în play-off”, a spus Cordea, care este deja la cel mai bun sezon din carieră în Superliga. Mai are nevoie de trei goluri pentru a-și egala cifrele din ultima stagiune petrecută la Al-Tai, unde a punctat de 14 ori. La forma pe care o arată, nu ar trebui să aibă probleme în această privință.

Superliga este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga