În august 2019, George Țucudean a făcut liniște pe Celtic Park. „Le-am spus jucătorilor mei că vor trebui să facă meciul vieții lor” a fost declarația lui Dan Petrescu imediat după încheierea partidei. În acea seară de vară, CFR o elimina pe Celtic, cu Neil Lennon antrenor, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. După 1-1 în Gruia, scorul final din Scoția avea să fie hotărât de scărița lui Țucudean peste portarul Bain. Golul de 4-3, în minutul 97. Ne-a zis că acela este momentul de care este cel mai mândru din toată cariera sa, „cireașa de pe tort”.
„La început n-am realizat. Ce descătușare... În perioada aia era și maică-mea bolnavă și foarte multe trăiri am avut după golul acela. Și mă bucur că am avut șansa să închei așa. Nu știam eu că o să închei, dar am încheiat așa frumos.”
Nu știa că avea să încheie curând o carieră în care mai avea multe de spus. Inima lui a dat semne că e momentul să se oprească din alergat spre poarta adversă. Și din scărițe. Drept alinare, i-a oferit descătușarea de pe Celtic Park.
Dacă îi cauți numele pe Google, vei citi despre titlurile pe care le are în palmares. A fost de cinci ori campion în România. O dată cu FCSB, o dată cu Viitorul și de trei ori în tricoul CFR-ului. Vei citi despre cupe (trei) și supercupe (două). Despre cum a fost ales fotbalistul român al anului 2018 și cum a ieșit golgheter în două sezoane consecutive (2017-2018, 2018-2019). Practic, despre fericirea și gloria pe care fotbalul ți le poate aduce. Apoi poți citi despre suferințele pe care viața, din păcate, ți le scoate în cale. George nu a fost cruțat. Să-ți pierzi mama te pune la pământ. Să îți fie teamă că inima ți se poate opri oricând te pune la pământ din nou. Teama care i-a oprit prematur cariera și tatălui său, Marius Țucudean.
Apoi mai poți citi despre avere, afaceri și mașini scumpe. De fapt, mai ales despre avere, afaceri și mașini scumpe. O parte a vieții lui George pe care de multe ori a trebuit să o scuze, într-un fel. El nici nu ar trebui neapărat să joace fotbal, că are bani oricum. Știu că și voi ați citit/auzit fraza asta cel puțin o dată în viața voastră de suporteri. Dar el a jucat fotbal. Și tu, și eu, și noi toți știm că a fost talentat. Pentru că „publicul nu-l putem minți”.
„Activăm în mai multe domenii, principalul fiind producția de mobilier tapițat, canapele și fotolii. Deținem, de asemenea, o cramă, un hotel și mai multe spații de închiriat. În total, companiile noastre au aproximativ 1.400 de angajați din județul Arad”, ne-a explicat George. Consideră că seriozitatea și disciplina exersate în fotbal l-au ajutat și în business. De asemenea, rezistența în fața presiunii, fiind de mic antrenat să o îmblânzească, născut și crescut în spiritul UTA-ei. Cu tatăl, Marius Țucudean, unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a clubului. Și cel care a avut un rol cheie în renașterea echipei UTA Bătrâna Doamnă, formație care avea să continue tradiția clubului arădean și să stea la baza actualei UTA.
„Oricum trebuia să joc la UTA, pentru că așa a fost tradiția la noi. Când ești copil în Arad, vrei la Real Madrid și Barcelona, dar ulterior îți dorești să joci la UTA”, ne-a zis George despre visul oricărui copil arădean.
A jucat la UTA, dar îi pare rău că nu a prins-o în primul eșalon. Credea că o va face atunci când se va retrage, că acolo, acasă, urma să-și încheie cariera. „Așa a fost să fie”, zice împăcat. Așezat pe un fotoliu comod de la ultimul etaj al hotelului său din centrul Aradului, George vorbește cu calm și transmite o liniște a unui om care a trăit mai multe decât ar fi putut firesc să încapă în cei 35 de ani de-abia împliniți.
Când ești copil în Arad, vrei la Real Madrid și Barcelona,
dar ulterior îți dorești să joci la UTA.
George l-a depășit pe tatăl său la numărul de goluri marcate pentru UTA și pentru echipa națională, un țel pe care și l-a propus de la început: „Să fiu mai bun decât tata”. Gigi Borugă, fost fotbalist, antrenor și conducător la UTA, îi spunea mereu: „Băi, tu trebuie să ajungi să te cunoască lumea de George, fotbalistul, nu George, băiatul lui Marius.”
Când a crescut și lumea deja îl întreba pe Marius Țucudean „Sunteți tatăl lui George?”, tatălui i se părea ciudat, dar în același timp, era foarte mândru de acest lucru. „Așa îmi doresc să fie și copiii mei și, până la urmă, e normal să fie așa”, a recunoscut George. De asemenea, ne-a povestit tactica lui Țucudean senior: „Când aveam meci și dădeam un gol sau două, îmi spunea «Puteai să dai patru.» Și atunci când am dat patru «Puteai să dai opt.» Deci tot timpul încerca să-mi insufle să nu mă culc pe o ureche, arăta o nemulțumire, dar o nemulțumire constructivă. Știu că îi spunea și maică-mea: „Tu nu poți să spui un «bravo» copilului ăsta?”.
„Când jucam prost, nici nu-l sunam. În acele momente el mă încuraja. Când jucam bine, încerca să mă țină tot timpul conectat. Și chestia asta a făcut-o bine. Cel puțin la mine funcționa. În primul rând, eu n-aveam de demonstrat nimănui nimic, trebuia să-i demonstrez doar lui. Aveam o problemă cu chestia asta, să fie el mulțumit.”
În copilărie, rutina lui era simplă: mergea la școală, apoi la antrenament, își făcea temele, iar restul timpului și-l petrecea afară. Își amintește că mama lui îl striga din când în când pe geam doar ca să se asigure că este aproape de casă, însă, în rest, stătea afară non-stop. Fotbalul nu se termina la antrenamente, pentru că urmau reprizele jucate desculț, de multe ori prin pietriș. Când ești copil și ești fericit, nu te doare nimic, nu?
Cartierul Micălaca a fost locul în care și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei. „Țin minte că, în zona în care stau eu, toate gardurile pe care puteam să mă urc erau ale mele. Știam toți câinii, știam ce vecin ce câine are. Așa erau vremurile”, ne-a povestit cu entuziasm, întors un pic cu gândul într-un timp cu mai puține griji și mai multă joacă.
Fostul atacant spune că, din punctul său de vedere, copiii de acum ar trebui lăsați mai mult în grija antrenorilor atunci când pleacă în cantonamente. Își amintește că, pe vremea când era junior, deplasările se făceau întotdeauna împreună cu antrenorul, într-o perioadă în care telefoanele mobile nu existau, iar părinții primeau vești doar ocazional.
„Mai mergeam în deplasări și erau telefoane publice și vorbeam pe cartelă acasă: «Suntem bine, am mâncat, am câștigat, sunt ok». Atât”, își amintește George. De asta crede că și în zilele de acum, copiii ar învăța să se descurce și să fie mai responsabili dacă merg în cantonamente fără părinți, cum se practică de cele mai multe ori.
De altfel, recunoaște că și el a avut dificultăți de adaptare în momentul în care s-a transferat la Dinamo, experiență care l-a făcut să înțeleagă cât de importante sunt independența și capacitatea de a te descurca singur. Tot despre noile generații, fostul atacant observă, zâmbind, că „acum e moda aia cu kendamele. Zici că-i turneu de kendame, nu de fotbal”.
I-am zis lui George că am văzut un interviu cu fiul său, Maximilian, care spunea că a primit un sfat de la el: când dă cineva șut și respinge portarul, să fie acolo să o bage în poartă. Așa că am făcut un exercițiu de imaginație, am dat timpul puțin înainte și l-am întrebat ce sfat i-ar da băiatului înaintea primului meci în tricoul UTA-ei. „Să nu iasă din careu și dacă respinge portarul…asta știe deja, îi repet non-stop”.
Ne-a zis că își dorește ca cei doi băieți ai săi să joace la UTA, dar că nu pune presiune pe ei. Într-o viață trăită în ritmul său, știe că cel mai important este să fie sănătoși. Și dincolo de dorința de a fi fotbaliști buni, să fie înainte de toate oameni buni.
Ce avem de învățat din povestea lui George Țucudean? Am câteva idei. Să ne bucurăm de momentul acesta în care suntem acum, pentru că nu știm când viața ne dă un ghiont și ne trimite pe banca de rezerve. Să ne permitem noi înșine să facem nebunii, să râdem și să lăsăm lumea să ne judece. Liberi suntem cu toții, nu? Bine, nu așa de liberi ca atunci când jucam fotbal desculți, dar măcar ne putem imagina pietrișul sub tălpi. Să nu ne pierdem speranța, pentru că uneori soluția, victoria, iubirea vin în ultimul minut din prelungiri, ca-n basmele de pe Celtic Park. Și, poate, cel mai important, să nu uităm că mereu există opțiunea ACASĂ. Și acolo, de cele mai multe ori, e cel mai bine.
Rubrica Superliga Icons te pune față în față cu foști fotbaliști ai campionatului românesc. Pe unii poate îi considerai idoli, pe alții legende. Unii te inspirau, alții te enervau. De la unii ai autograf, de la alții îți doreai autogol. Pe unii îi urmăreai atât de mult încât îi simțeai familie. Pe alții îi cunoști cu adevărat de-abia acum. Bine ai venit în locul în care ne reîntâlnim cu cei care sunt parte din istoria Superligii.
În august 2019, George Țucudean a făcut liniște pe Celtic Park. „Le-am spus jucătorilor mei că vor trebui să facă meciul vieții lor” a fost declarația lui Dan Petrescu imediat după încheierea partidei. În acea seară de vară, CFR o elimina pe Celtic, cu Neil Lennon antrenor, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. După 1-1 în Gruia, scorul final din Scoția avea să fie hotărât de scărița lui Țucudean peste portarul Bain. Golul de 4-3, în minutul 97. Ne-a zis că acela este momentul de care este cel mai mândru din toată cariera sa, „cireașa de pe tort”.
„La început n-am realizat. Ce descătușare... În perioada aia era și maică-mea bolnavă și foarte multe trăiri am avut după golul acela. Și mă bucur că am avut șansa să închei așa. Nu știam eu că o să închei, dar am încheiat așa frumos.”
Nu știa că avea să încheie curând o carieră în care mai avea multe de spus. Inima lui a dat semne că e momentul să se oprească din alergat spre poarta adversă. Și din scărițe. Drept alinare, i-a oferit descătușarea de pe Celtic Park.
Dacă îi cauți numele pe Google, vei citi despre titlurile pe care le are în palmares. A fost de cinci ori campion în România. O dată cu FCSB, o dată cu Viitorul și de trei ori în tricoul CFR-ului. Vei citi despre cupe (trei) și supercupe (două). Despre cum a fost ales fotbalistul român al anului 2018 și cum a ieșit golgheter în două sezoane consecutive (2017-2018, 2018-2019). Practic, despre fericirea și gloria pe care fotbalul ți le poate aduce. Apoi poți citi despre suferințele pe care viața, din păcate, ți le scoate în cale. George nu a fost cruțat. Să-ți pierzi mama te pune la pământ. Să îți fie teamă că inima ți se poate opri oricând te pune la pământ din nou. Teama care i-a oprit prematur cariera și tatălui său, Marius Țucudean.
Apoi mai poți citi despre avere, afaceri și mașini scumpe. De fapt, mai ales despre avere, afaceri și mașini scumpe. O parte a vieții lui George pe care de multe ori a trebuit să o scuze, într-un fel. El nici nu ar trebui neapărat să joace fotbal, că are bani oricum. Știu că și voi ați citit/auzit fraza asta cel puțin o dată în viața voastră de suporteri. Dar el a jucat fotbal. Și tu, și eu, și noi toți știm că a fost talentat. Pentru că „publicul nu-l putem minți”.
„Activăm în mai multe domenii, principalul fiind producția de mobilier tapițat, canapele și fotolii. Deținem, de asemenea, o cramă, un hotel și mai multe spații de închiriat. În total, companiile noastre au aproximativ 1.400 de angajați din județul Arad”, ne-a explicat George. Consideră că seriozitatea și disciplina exersate în fotbal l-au ajutat și în business. De asemenea, rezistența în fața presiunii, fiind de mic antrenat să o îmblânzească, născut și crescut în spiritul UTA-ei. Cu tatăl, Marius Țucudean, unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a clubului. Și cel care a avut un rol cheie în renașterea echipei UTA Bătrâna Doamnă, formație care avea să continue tradiția clubului arădean și să stea la baza actualei UTA.
„Oricum trebuia să joc la UTA, pentru că așa a fost tradiția la noi. Când ești copil în Arad, vrei la Real Madrid și Barcelona, dar ulterior îți dorești să joci la UTA”, ne-a zis George despre visul oricărui copil arădean.
A jucat la UTA, dar îi pare rău că nu a prins-o în primul eșalon. Credea că o va face atunci când se va retrage, că acolo, acasă, urma să-și încheie cariera. „Așa a fost să fie”, zice împăcat. Așezat pe un fotoliu comod de la ultimul etaj al hotelului său din centrul Aradului, George vorbește cu calm și transmite o liniște a unui om care a trăit mai multe decât ar fi putut firesc să încapă în cei 35 de ani de-abia împliniți.
Când ești copil în Arad, vrei la Real Madrid și Barcelona,
dar ulterior îți dorești să joci la UTA.
George l-a depășit pe tatăl său la numărul de goluri marcate pentru UTA și pentru echipa națională, un țel pe care și l-a propus de la început: „Să fiu mai bun decât tata”. Gigi Borugă, fost fotbalist, antrenor și conducător la UTA, îi spunea mereu: „Băi, tu trebuie să ajungi să te cunoască lumea de George, fotbalistul, nu George, băiatul lui Marius.”
Când a crescut și lumea deja îl întreba pe Marius Țucudean „Sunteți tatăl lui George?”, tatălui i se părea ciudat, dar în același timp, era foarte mândru de acest lucru. „Așa îmi doresc să fie și copiii mei și, până la urmă, e normal să fie așa”, a recunoscut George. De asemenea, ne-a povestit tactica lui Țucudean senior: „Când aveam meci și dădeam un gol sau două, îmi spunea «Puteai să dai patru.» Și atunci când am dat patru «Puteai să dai opt.» Deci tot timpul încerca să-mi insufle să nu mă culc pe o ureche, arăta o nemulțumire, dar o nemulțumire constructivă. Știu că îi spunea și maică-mea: „Tu nu poți să spui un «bravo» copilului ăsta?”.
„Când jucam prost, nici nu-l sunam. În acele momente el mă încuraja. Când jucam bine, încerca să mă țină tot timpul conectat. Și chestia asta a făcut-o bine. Cel puțin la mine funcționa. În primul rând, eu n-aveam de demonstrat nimănui nimic, trebuia să-i demonstrez doar lui. Aveam o problemă cu chestia asta, să fie el mulțumit.”
În copilărie, rutina lui era simplă: mergea la școală, apoi la antrenament, își făcea temele, iar restul timpului și-l petrecea afară. Își amintește că mama lui îl striga din când în când pe geam doar ca să se asigure că este aproape de casă, însă, în rest, stătea afară non-stop. Fotbalul nu se termina la antrenamente, pentru că urmau reprizele jucate desculț, de multe ori prin pietriș. Când ești copil și ești fericit, nu te doare nimic, nu?
Cartierul Micălaca a fost locul în care și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei. „Țin minte că, în zona în care stau eu, toate gardurile pe care puteam să mă urc erau ale mele. Știam toți câinii, știam ce vecin ce câine are. Așa erau vremurile”, ne-a povestit cu entuziasm, întors un pic cu gândul într-un timp cu mai puține griji și mai multă joacă.
Fostul atacant spune că, din punctul său de vedere, copiii de acum ar trebui lăsați mai mult în grija antrenorilor atunci când pleacă în cantonamente. Își amintește că, pe vremea când era junior, deplasările se făceau întotdeauna împreună cu antrenorul, într-o perioadă în care telefoanele mobile nu existau, iar părinții primeau vești doar ocazional.
„Mai mergeam în deplasări și erau telefoane publice și vorbeam pe cartelă acasă: «Suntem bine, am mâncat, am câștigat, sunt ok». Atât”, își amintește George. De asta crede că și în zilele de acum, copiii ar învăța să se descurce și să fie mai responsabili dacă merg în cantonamente fără părinți, cum se practică de cele mai multe ori.
De altfel, recunoaște că și el a avut dificultăți de adaptare în momentul în care s-a transferat la Dinamo, experiență care l-a făcut să înțeleagă cât de importante sunt independența și capacitatea de a te descurca singur. Tot despre noile generații, fostul atacant observă, zâmbind, că „acum e moda aia cu kendamele. Zici că-i turneu de kendame, nu de fotbal”.
I-am zis lui George că am văzut un interviu cu fiul său, Maximilian, care spunea că a primit un sfat de la el: când dă cineva șut și respinge portarul, să fie acolo să o bage în poartă. Așa că am făcut un exercițiu de imaginație, am dat timpul puțin înainte și l-am întrebat ce sfat i-ar da băiatului înaintea primului meci în tricoul UTA-ei. „Să nu iasă din careu și dacă respinge portarul…asta știe deja, îi repet non-stop”.
Ne-a zis că își dorește ca cei doi băieți ai săi să joace la UTA, dar că nu pune presiune pe ei. Într-o viață trăită în ritmul său, știe că cel mai important este să fie sănătoși. Și dincolo de dorința de a fi fotbaliști buni, să fie înainte de toate oameni buni.
Ce avem de învățat din povestea lui George Țucudean? Am câteva idei. Să ne bucurăm de momentul acesta în care suntem acum, pentru că nu știm când viața ne dă un ghiont și ne trimite pe banca de rezerve. Să ne permitem noi înșine să facem nebunii, să râdem și să lăsăm lumea să ne judece. Liberi suntem cu toții, nu? Bine, nu așa de liberi ca atunci când jucam fotbal desculți, dar măcar ne putem imagina pietrișul sub tălpi. Să nu ne pierdem speranța, pentru că uneori soluția, victoria, iubirea vin în ultimul minut din prelungiri, ca-n basmele de pe Celtic Park. Și, poate, cel mai important, să nu uităm că mereu există opțiunea ACASĂ. Și acolo, de cele mai multe ori, e cel mai bine.
Rubrica Superliga Icons te pune față în față cu foști fotbaliști ai campionatului românesc. Pe unii poate îi considerai idoli, pe alții legende. Unii te inspirau, alții te enervau. De la unii ai autograf, de la alții îți doreai autogol. Pe unii îi urmăreai atât de mult încât îi simțeai familie. Pe alții îi cunoști cu adevărat de-abia acum. Bine ai venit în locul în care ne reîntâlnim cu cei care sunt parte din istoria Superligii.
