Cu calmul unui veteran și determinarea unui copil care n-a renunțat niciodată să viseze, portarul Universității Craiova vorbește, într-un interviu fără mască și - de această dată - fără mănuși, despre carieră, presiune, suporteri, și ce înseamnă să aperi nu doar o poartă, ci și un oraș.

Care e lucrul tău preferat despre tine?
Să mă trezesc dimineața și să-l iau pe bebe în brațe (Laurențiu a devenit tată în ultima zi din 2024, 31 decembrie - n.r.)

Ce miros îți amintește de copilărie?
Cum gătea mama.

Ce obicei bun ai?
Cafeaua. Îmi place să-mi beau cafeaua liniștit.

Ce melodie ai fredonat ultima dată?
Imnul Craiovei.

Ce zvon ai vrea să pornești despre tine?
Că am câștigat campionatul!

Fotbalul, de la joacă la răspundere

Care e prima ta amintire cu fotbalul?
Debutul. Primul meci și un penalty apărat. Asta nu se uită.

De ce ai ales poarta?
Nu prea dădeam goluri în teren. Am încercat în poartă și mi-a ieșit. Așa am rămas.

Ce-au zis părinții?
M-au susținut mereu. Tot timpul au fost alături de mine.

Ai avut vreun idol?
Casillas. Era spectaculos, era căpitan, era peste tot. M-a inspirat.

În spatele liniei – unde greșeala costă

Cum e să fii portar, mai ales când știi că o greșeală se vede imediat?
Câteodată simți că porți toată responsabilitatea echipei. Dar e un sport de echipă, ai timp să repari. Fotbalul greșeala așteaptă.

Ai vreo paradă preferată?
Cu CFR, într-un meci de anul trecut, când am câștigat 2-1, a fost acea fază cu Bîrligea. Atingere cu pieptul, eu scot mingea de pe linia porții. A fost ceva.

Te analizezi după meci?
Tot timpul. Greșeli sunt mereu. Mă uit la ce am făcut bine și ce trebuie reglat.

Ce-ți spui când greșești?
Dacă nu e gol, trec repede peste. Și, chiar dacă e gol, e timp. Nu mi-a fost niciodată frică să greșesc.

Momente mari, momente mici

Ai un ritual înainte de meci?
Îmi ating bara și îmi spun o rugăciune.

Cum reziști presiunii, cum spunea Neuer?
Îmi spun în cap să fiu calm. Atât. Simplu.

Penalty-urile? Intuiție sau plan?
Le studiez înainte, dar în meci merg pe instinct. De-aia e frumos fotbalul.

Ești omul care a trimis Craiova în Conference League cu două penalty-uri apărate. Cum a fost?
Adrenalină pură. O nebunie.

Craiova, orașul care se aude din poartă

Auzi galeria din poartă?
Tot timpul. Mai ales când joacă în spatele meu. Mă simt mult mai bine.

Cânți cu ei?
Da! „Suntem cei mai buni dintre români” e preferata mea.

Ce înseamnă pentru tine Cupa României câștigată cu Hermannstadt?
Un moment foarte frumos. Chiar dacă n-am jucat, orașul a fost în sărbătoare. A fost o nebunie.

Cum crezi că ar fi Craiova dacă ați câștiga titlul?
Nu știu, abia aștept să văd.

Visuri și lupte

Cum ai vrea să fii ținut minte în istoria Craiovei?
Cu trofee. Asta contează cel mai mult.

Ai vrea să fii cel care a calificat echipa într-o grupă europeană?
M-aș bucura enorm. Ar fi ceva și pentru mine, personal.

Ce te-a învățat poarta?
Răbdarea. Dacă muncești, lucrurile se așază. Cu timpul.

Un penalty în fața oricărui jucător din lume. Pe cine alegi?
Ronaldo. Sau Messi. Dar la Ronaldo m-aș duce dreapta.

Ce calitate trebuie să aibă un jucător al Craiovei în play-off?
Spiritul de echipă. Și spiritul de oltean. Asta trebuie să iasă în față.

Ce mesaj ai pentru suporteri?
Să fie alături de noi, și acasă, și în deplasare. Și împreună să câștigăm campionatul.

Un-doi:

Ce îți poate schimba instant starea din rău în bine?
Nu știu, o melodie.

Îți faci echipa de vis cu trei sportivi din orice sport. Pe cine ai alege?
Casillas, Ronaldo și Messi. Clasic.

Trei obiecte pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie?
Mingea, telefonul și mănușile.

Ce desene animate urmăreai când erai mic?
Tom și Jerry.

Ce ți-a oferit fotbalul?
Disciplină, atitudine, speranță.

Jucătorul român all-time preferat?
Lobonț.

Numărul tău are vreo semnificație?
Nu, pur și simplu ăsta a fost liber.