ANALIZĂ

”Finala” campionatului și ”ziua judecății” la retrogradare, lucrurile de urmărit în etapa a noua din play-off/play-out

E posibil să aflăm cine va fi noua campioană a României și cu siguranță vom ști cine merge în liga a doua și cine va juca la barajul pentru supraviețuire

Article Featured Image
ANALIZĂ

În etapa a noua din play-off/play-out, toți ochii vor sta ațintiți pe Craiova, unde s-ar putea juca titlul, iar luni atenția se va muta pe cele patru jocuri decisive în lupta pentru evitarea retrogradării. Superliga 2025/26 a ajuns, așadar, la punctul culminant.

Se dă titlul în Bănie?

La patru zile după ce și-au disputat finala Cupei României, primele două clasate din Superliga, Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, sunt adversare pe Stadionul Ion Oblemenco în ceea ce poate fi meciul decisiv pentru titlu. Calculele sunt cât se poate de simple: doar oltenii pot deveni campioni încă din această rundă și asta se va întâmpla numai în cazul în care vor câștiga partida care are loc duminică seară. La egal sau dacă ardelenii iau toate punctele, deznodământul se amână pentru ultima etapă. La Sibiu, în Cupă, a fost 0-0 după 120 de minute, apoi alb-albaștrii s-au impus cu 6-5 la loviturile de departajare. Așadar, euforie, entuziasm mai mare și un avantaj poate din punct de vedere mental pentru gazde, care cu siguranță vor avea de partea lor o arenă ”fierbinte” în tentativa de a pune capăt suspansului în acest weekend. Elevii lui Filipe Coelho au pierdut cel mai recent duel direct din campionat fără drept de apel, 0-4, însă ”Șepcile Roșii” au pierdut de fiecare dată la precedentele trei vizite în Bănie.

Oltenii speră să-l poată avea la dispoziție pe Nsimba, golgheterul lor în acest sezon, cu 10 reușite. Francezul a lipsit de la finala Cupei, din cauza unei probleme medicale. Care nu a fost chiar foarte gravă, nefolosirea lui la Sibiu fiind mai curând o măsură de precauție pentru marele duel din acest weekend. De cealaltă parte, clujenii așteaptă ca cel mai bun marcator din Superliga, Jovo Lukic (18 goluri), să fie din nou decisiv și să contribuie la un posibil succes istoric. 

image
Bosnia și Herțegovina
Atacant

31

Meciuri jucate

7.25

Rating

18

Goluri

61

Șuturi

28

Șuturi pe poartă

0/0

Penalty-uri marcate

Vezi profilul complet
Actualizat la: 14 May 2026

Patru meciuri pentru supraviețuire

Patru dintre cele cinci jocuri programate în ultima etapă a play-out-ului sunt decisive pentru echipele care evoluează pe teren propriu. Farul și Petrolul încearcă să scape de baraj, Hermannstadt și Unirea Slobozia au ca miză evitarea retrogradării directe. Doar două dintre aceste echipe depind de propriile rezultate. Petrolul trebuie să câștige cu Oțelul și va fi sigură de menținerea în Superliga. Iar Unirea Slobozia va merge la baraj, dacă o va învinge pe UTA, care nu a renunțat la ideea de a termina pe primul loc în play-out, chiar dacă nu va putea juca la barajul pentru Conference League. Asta înseamnă că pentru Farul și Hermannstadt eventualele victorii pe care le-ar obține cu Metaloglobus, respectiv FCSB nu ar fi suficiente pentru atingerea obiectivului. Astfel, dacă Petrolul câștigă, constănțenii cad pe loc de baraj chiar și dacă vor lua toate cele trei puncte, pentru că au beneficiat de rotunjire la finalul sezonului regular. Iar sibienii vor ajunge în liga a doua în cazul în care Slobozia se impune cu UTA, în condițiile în care au intrat în play-out cu un punctaj mai slab.

Celelalte lucruri de urmărit în etapa a noua din play-off/playout 

  • Sâmbătă seară, la București, Dinamo își joacă ultima șansă de a prinde podiumul. Pe locul 4, alb-roșiii sunt gazde pentru CFR Cluj, care ocupă poziția a treia, cu un avans de 4 puncte. Dacă nu pierd în Capitală, ardelenii își asigură calificarea directă în Conference League, iar ”câinii” merg la barajul pentru prezența în cea de-a treia competiție UEFA.

  • În meciul care deschide etapa din play-off, FC Argeș va încerca să scape de ultimul loc, în fața unui Rapid care mai are șanse teoretice de a prinde locul 4 și, implicit, barajul pentru Conference. Pentru a mai putea face calcule, giuleștenii nu au decât varianta victoriei la Mioveni, în fața unei echipe care are patru eșecuri la rând, trei dintre ele cu goluri primite dincolo de minutul 90. Dar nici alb-vișiniii nu traversează un moment bun. Și elevii lui Costel Glcă au pierdut ultimele patru jocuri din Superliga.

  • Singurul meci din play-out fără o miză reală se joacă sâmbătă. Csikszereda este salvată matematic, FC Botoșani e sigură de prezența la barajul pentru Conference League, în care o va întâlni pe FCSB în deplasare. Ciucanii nu au pierdut acasă în 2026 și vor încerca să păstreze această serie la ultima reprezentație stagională în fața propriilor fani.

Superliga este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga