A fost FCSB - Rapid și am mers pe Arena Națională cu Florin Ardelean să surprindem atmosfera. Nu că până acum nu am făcut asta, dar la aceasta partidă ne-am focusat mai mult pe ce se simte dincolo de poze și de materialele video și text pe care le compunem de obicei. Și, cum mi-a zis aseară Lucian Vapirovschi, o fotografie este un mesaj păstrat în timp.
Așa că, lângă cronică, rezumat, goluri, așezăm și mesajele colecționate înainte și după cele 90 de minute. Pentru că memoria are nevoie din când în când de un refresh. Și ce variantă ar putea fi mai bună pentru reamintire decât niște emoție din Superliga.
Pornim? FCSB - Rapid, așa cum s-a trăit și s-a simțit pe 24 octombrie, cu 38.353 de suporteri în tribune.
1. Cu o oră înainte de meci îți puteai da seama că a început sezonul de frig pe stadion. Dar cui îi pasă, când pe masă sunt cele 3 puncte atât de importante pentru clasament, dar, în special, pentru orgoliu.

2. În timpul încălzirii jucătorilor, staff-urile echipelor au grijă de ultimele detalii de dinainte de meci. Banca Rapidului era pregătită. Iar scaunele îmbrăcate ne spuneau încă o dată că da, era frig.

3. La încălzire, scenariul e foarte simplu: jucătorii fac exercițiile din program, iar suporterii fac poze. Cei mai fericiți sunt copilașii de lângă tunelul care duce spre vestiare, care-și strigă favoriții, sperând la un tricou. Strânși ciorchine cât se poate de aproape de tunel, așteaptă să intre jucătorii la cabine, ca să îi strige și mai tare și să le facă bucuroși cu mâna. Vă recunoașteți? Câți nu făceam la fel în copilărie?

4. Fotografie cu aparatele gata de treabă. Urmează 90 de minute plus prelungiri în care obiectivul principal este să prindă golul. Am urmărit colegii fotografi în timpul meciurilor și mereu m-am gândit câtă adrenalină trebuie să simtă. În așteptarea fazelor importante de pe gazon, ești atent și în tribune, pentru că o poveste poate apărea oricând, din orice colț al arenei. Apoi, după ce pozele-s făcute, se deschid laptopuri, se deschid scaunele pliante, se editează, se trimit mesaje în redacție. Imediat după, o iei de la capăt. Fiecare secundă e importantă.

5. Așa așteaptă jurnaliștii intrarea echipelor pe teren. Două rânduri de oameni în veste, care așteaptă două rânduri de oameni în tricouri roș-albastre și vișinii. E freamăt până când arbitrii și cei 22 de jucători ies din tunel. Apoi suporterii încep să cânte, să aplaude, să strige tot ce au acumulat în timpul săptămânii. Copilașii adunați ciorchine încă țipă după tricouri, fotografii și reporterii încep un dans în care fiecare încearcă să nu prindă un alt om în cadru, în drum spre poza perfectă. Știu că și golurile provoacă emoție, însă de multe ori am simțit o emoție mai mare acum, în acest moment de așteptare.

6. Iar momentul intrării jucătorilor îți oferă un prilej să observi cum fiecare trăiește diferit acest moment. Unii dintre ei se roagă, alții își focusează privirea și concentrarea în pământ, alții se uită lung spre tribune. Toți merg însă la fel, cu pași hotărâți. E ca și cum pașii până la fluierul de start impun ritmul. Nu e voie să arăți altfel decât impunător acolo, umăr la umăr cu adversarul. Și mulți vorbesc între ei pe tunel, însă odată ce au trecut pragul gazonului, prieteniile se pun pe pauză.

7. Urmează salutul spre tribune, momentul fotografiilor de grup și aruncarea monedei. Moment în care suporterii își pregătesc bannerele și cartoanele colorate. Fluierul de start nu va anunța doar startul meciului. E momentul pentru care fanii din peluze lucrează zile în șir.

8. Și tot înainte de meci se aud imnurile echipelor, de obicei. „Toată lumea fularele sus!” Un fel de cheia sol la început de portativ fotbalistic.

9. Arbitrul Horațiu Feșnic fluieră începutul meciului. Și apoi urmează practic genericul rivalității dintre FCSB și Rapid. Mingea mai are de așteptat un pic.

10. „Lucrurile bune vin la cei care știu să aștepte”, zice un citat. Așa că urmează apoi momentele în care pâcla de fum de la coregrafie și ceața de la iarnă își fac drum spre acoperișul Arenei Naționale. Să nu înțelegeți greșit, nu e nimic deranjant în această așteptare. E un ritual al derby-urilor. Un reminder că „Fotbalul nu înseamnă nimic fără suporteri”, așa cum spunea Jock Stein, legendarul antrenor scoțian al lui Celtic Glasgow, cu care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1967.

11. E și un moment bun să privești detaliile unui stadion. Și să observi dacă e sau nu lună plină. Întrebați orice suporter de fotbal și o să știe în 99% din cazuri fazele lunii din weekendurile în care merge să-și susțină echipa. La FCSB - Rapid a fost lună plină. Dar probabil știați deja.

12. O fotografie face cât o mie de cuvinte și, în cazul fotbalului, îți spune și cât e scorul.

13. Filip Stojilkovic a ajuns la 4 goluri în 11 meciuri pentru Rapid, după reușita din minutul 11.

14. Uneori, așa începe o remontada:

15. Și, acum, un scurt rezumat fotografic al luptei de pe teren:

16. Știm cu toții refrenul melodiei „Maria (I Like It Loud)”, nu? Aseară a venit momentul să aflăm și restul piesei: banderola de căpitan pe brațul omului potrivit, schimbările inspirate ale lui Reghecampf, sunet de minge-n bară à la Juri Cisotti, vibe nou adus de Aymen Boutoutaou, semnalul scurt dat de João Paulo Moreira Fernandes că vine partea aia de melodie iubită de suporterii roș-albaștri. Cam așa se scrie povestea unui meci atunci când o echipă își găsește ritmul, iar tribunele îi dau cântecul.

17. Ca de fiecare dată, după meci, jucătorii se duc în fața peluzelor și cântă. Dacă rezultatul e negativ, se cântă pentru viitor. Dacă rezultatul e 4-1 pentru FCSB, în peluza roș-albastră se cântă pentru celebrarea prezentului.

18. Laurențiu Reghecampf despre numirea lui Karlo Muhar în postura de căpitan al echipei:
„Eu niciodată nu fac lucrurile la întâmplare. Sunt reacții după ce văd grupul, după ce cunosc jucătorii și văd exact ce jucători pun în această poziție. Sunt jucători care se nasc să fie căpitani sau lideri în echipă.”
Trei victorii din trei meciuri are Reghecampf de la revenirea pe banca FCSB. Nouă puncte din nouă posibile, șapte goluri marcate și doar două primite. Roș-albaștrii ocupă acum locul șase, cu 21 de puncte.

19. Daniel Pancu, după înfrângerea cu FCSB. Rapid a ajuns la două înfrângeri în primele 13 etape ale sezonului, având un bilanț de opt victorii, trei remize și 27 de puncte. Echipa din Giulești e acum pe locul doi în Superliga, la două puncte de liderul Dinamo.
„Noi nu am fost în controlul jocului niciodată, nici măcar o secundă. Lor le-a ieșit tot.”
-1792929785219-small.webp)
20. Încheiem cu un tată și un fiu fericiți. Unul dintre miile de momente în care fotbalul se trăiește în familie. Și poate că acesta va fi mesajul păstrat în timp de fotografia făcută de Florin Ardelean.