Să oprim un pic timpul în acest moment istoric. Dan Nistor este la 90 de minute distanță de doborârea recordului de meciuri jucate în Superliga, deținut de Ionel Dănciulescu. „Orice record este făcut să fie depășit”, ne-a spus Danciu zâmbind. Și orice record este făcut să fie celebrat și povestit, pentru că ceea ce au făcut Dan și Ionel pentru fotbalul nostru va rămâne dincolo de timp.
Povestea lui Nistor este lungă, așa cum el ne-a zis. E pornită pe un teren din Rucăr, cu tribune de lemn, și continuată cu un drum la Pitești, după o noapte în tură la hotelul în care lucra. Cam așa ar putea să sune și un generic de film. Dar viața lui Nistor bate filmul.
CE E DINCOLO DE CIFRE?
16 sezoane în prima ligă. 5 cluburi pentru care a dat 70 de goluri și peste 120 de assist-uri. Trofee câștigate cu 3 echipe diferite: Cupa Ligii cu Dinamo, Campionatul cu CFR, Cupa României și Supercupa cu Universitatea Craiova. Cifrele lui nu par momentan să-l impresioneze. Zice că poate atunci când se va retrage, o să realizeze de unde a plecat și unde a ajuns.
Până atunci, continuă să dea pase de gol, goluri și speranță tribunelor. Și, mai ales, continuă să dea un exemplu fiului său despre ce înseamnă să nu cedezi.
„Vede niște faze cu un moment mai repede decât un jucător obișnuit”, ne-a zis Alexandru Chipciu. Cei doi s-au cunoscut foarte devreme în carierele lor. Și unde altundeva puteau face asta decât pe terenul din Rucăr.
„El nu mai ține minte. Prima intâlnire cu el a fost într-un meci când aveam vreo 15-16 ani. Am jucat la Sporting Pitești, făcuseră o echipă de Liga 4 pentru noi, juniorii, ca să ne acomodăm cu nivelul mai dur. Și am jucat cu Rucăr. Eu, mijlocaș stânga și el, mijlocaș dreapta. Am dat amândoi gol și meciul s-a încheiat 1-1”, a povestit Alex.
Acum, cei doi sunt colegi de cameră la Universitatea Cluj. Prietenia lor a început după o seară în care au stat la povești și au dat cărțile pe față. „Sincer să vă zic, nu prea îl suportam pe Alex și nici el pe mine. Pentru că am avut un schimb de replici foarte, foarte dur între mine și el. Acum, pot să zic că suntem cei mai buni prieteni.”
DE UNDE A PLECAT
„De pe coclauri, cum se zice la țară”. Așa am început interviul cu nașul lui Dan, Sorin Bălănică. Între casa nașului și casa în care a crescut Dan au făcut o poartă, pentru că se vizitează des. Pentru că familia a fost de la început importantă în parcursul lui Dan. O altă poartă ne-a dus spre o grădină cu flori a doamnei învățătoare a lui „Dănuț”, Nora Rebedeu.
Nimic planificat, nu aștepta să îi fim oaspeți, dar ne-a primit cu bucurie și ne-a adus în câteva minute o bucată de ziar pe care o păstra într-o carte. S-a așezat pe un scaun și a citit. S-a făcut liniște în jurul ei. Ce lucruri se pot întâmpla fix atunci când nu le planifici. La fel cum s-a întâmplat și cu cariera lui Dan. Îți amintești ce ziceam mai sus de drumul cu mașina spre Pitești? De acolo pornește povestea incredibilă și neplanificată a puștiului din Rucăr.
„DE CE SĂ NU ÎNCERC?”
L-am întrebat de drumul spre Pitești și despre ce s-a întâmplat acolo. Juca în finala Cupei României pe județ cu ghete împrumutate de la un prieten. Iar când a intrat pe gazon și-a dat seama că doar la televizor mai văzuse verdele ăla perfect. Atunci a fost momentul când a realizat că își poate face viața mai bună. De ce să nu încerce?
În acea finală l-a observat cineva de la Internațional Curtea de Argeș, cu care avea să semneze și primul său contract.
„M-am dus repede în cameră, m-am închis acolo, am băgat banii sub pernă și toată noaptea n-am dormit, am stat cu fundul pe pernă, pentru că mi-era frică că intră cineva peste mine și fură banii,” își amintește Dan.
I-a trimis la Rucăr prin poștă a doua zi. Acasă, aceeași uimire. „Mamă, de unde ai luat tu atâția bani?”, l-a întrebat doamna Claudia.
Am întâlnit-o și am observat imediat de unde a moștenit Dan ochii. De data aceasta, ai mamei erau înlăcrimați când vorbea despre fiul care „a rămas același copil”. În spatele ei, în barul pe care tatăl lui Nistor îl întreține, stau agățate amintiri cu care părinții se mândresc.
Mama l-a văzut plecând, luând drumul fotbalului. Și i-a respectat copilului dorința, pentru că ea era cea care îi cumpăra săptămânal teniși. Se rupeau foarte des de la atât de mult fotbal. Era păcat ca ambiția lui Dan să rămână acolo, închisă în curte.
De la Internațional Curtea de Argeș, Dan a ajuns împrumut la Câmpulung Muscel, apoi la CS Mioveni. S-a întors la Internațional, după care a apărut fuziunea cu Pandurii Târgu-Jiu. În 2010, în tricoul Pandurilor, a debutat în prima ligă, într-un meci cu Unirea Urziceni, după o noapte albă. Emoțiile și frica s-au estompat, pentru că Dan nu le-a dat voie să-i disturbe următorul capitol: Europa League.
Acasă, la Rucăr, familia trăia un vis. Iar pentru tatăl său, dinamovist convins, urma probabil perioada în care a simțit cea mai mare fericire. Fiul lui semna cu Dinamo. Era pus căpitan de Ioan Andone, iar suporterii lipiseră pe autocarul echipei o poză cu chipul lui. Tatăl urmărea meciurile cu prietenii în bar, cu palmele ude de emoție. L-am întrebat care e golul său preferat marcat de Dan. Și l-am ascultat descriind mai multe goluri. Pentru că e dificil să alegi un singur moment atunci când ești mândru de băiatul tău. Acum, Dan încă sună acolo după meciuri și ascultă sfaturile tatălui. Rucărul este ca un centru de greutate care îl ține aproape de cel mai important detaliu din cariera lui: pasiunea.
DAN NISTOR PE TEREN, HULK ÎN TIMPUL LIBER
De la Dinamo, fotbalul l-a dus la CFR, l-a întors la Dinamo, apoi i-a îndreptat pașii spre Craiova. Totul ca să ajungă să-și găsească într-un final locul: Universitatea Cluj. În tricoul alb-negru obține și recordul pentru cele mai multe meciuri în Superliga. Însă pentru el nu e îndeajuns. Își dorește un trofeu. „Mai am un an contract aici și sper să câștig ceva important pentru club”. Nu se gândește la final. Se gândește numai la fotbal.
Despre fotbal vorbește mult și cu fiul lui, Matteo. Și când e vorba de fotbal, sfatul principal este să nu cedeze niciodată. Dacă ar fi un supererou, ar fi Hulk, asta ne-a zis Matteo. Întrebat despre superputerea tatălui său, băiatul nu a stat mult pe gânduri: „Este bun cu noi”. Familia, piatra de temelie a lui Dan.
UNDE A AJUNS
Meciul pe care Universitatea Cluj l-a câștigat cu 2-1 în fața lui FC Botoșani a fost cel cu numărul 515 disputat de mijlocașul vicecampioanei în prima ligă din România. Un record all-time, pe care, deocamdată, îl împarte cu Ionel Dănclulescu. De altfel, „Danciu-gol” a fost chiar cel care l-a premiat pe Nistor pentru performanța reușită.
„Sper că cei mici vor învăța ceva din povestea mea”, ne-a zis Dan după meci.
Dan Nistor a intrat în istoria Superligii, a fotbalului românesc. Sau cum a zis mai potrivit Stelino Filip: „El a ajuns la atâtea meciuri cum mulți nu au nici la sintetic.” Steliano este un alt om din viața lui Dan care ne-a povestit despre bunătatea acestuia. După ce au fost colegi de cameră la Dinamo, drumurile li s-au despărțit, dar au păstrat prietenia.
„MĂ SIMT CEL MAI BINE, SUNT CEL MAI FERICIT!”
Spre finalul întâlnirii cu Dan, l-am întrebat ce înseamnă pentru el să se întoarcă la Rucăr și să joace iar pe terenul de unde a pornit în fotbal. Și fața i s-a luminat: „Mă simt cel mai bine, sunt cel mai fericit!”
„Asta e poarta lui preferată, unde a dat cele mai frumoase goluri”, ne-a arătat nașul Sorin. Stăteam pe marginea terenului și ne povestea cum se strângea lumea să-l vadă pe Dan jucând. Tot acolo se întoarce în fiecare vacanță decarul lui „U”. Tot acolo se joacă și Matteo cu bunicul.
Îi mulțumim lui Dan că ne-a deschis poarta spre universul lui, ca să vedem o parte din povestea lui. Să vedem curtea în care a crescut, hotelul din capăt de deal, unde a lucrat, muzeul pe care l-a aranjat în casa construită de tatăl și de niște veri, din banii făcuți de el din fotbal. Să vedem școala unde a învățat, poarta la care a exersat golurile care l-au consacrat. Acolo, între munți, unde lumea se strânge mai rar la teren, pentru că Dan joacă în altă parte.
Dan joacă în altă parte pentru moment. Pentru că toți știm că acolo se va întoarce ori de câte ori are ocazia. Deci, să oprim puțin timpul și să ne bucurăm de acest moment istoric. Doar un pic, cât o pauză de hidratare. Apoi să-i dăm voie timpului să o ia din loc, așa de curiozitate, să vedem la ce număr de meciuri ajunge Nistor.
Undeva, în Cluj, Dan zâmbește după ce termină de citit. Pentru că știe că există un loc în care timpul nu fuge nicăieri. E oprit în tribuna cu bănci de lemn, lângă poarta lui preferată. Și tocmai de asta, dacă o să ne întrebăm cumva cândva unde e Dan, răspunsul va fi simplu.
Să oprim un pic timpul în acest moment istoric. Dan Nistor este la 90 de minute distanță de doborârea recordului de meciuri jucate în Superliga, deținut de Ionel Dănciulescu. „Orice record este făcut să fie depășit”, ne-a spus Danciu zâmbind. Și orice record este făcut să fie celebrat și povestit, pentru că ceea ce au făcut Dan și Ionel pentru fotbalul nostru va rămâne dincolo de timp.
Povestea lui Nistor este lungă, așa cum el ne-a zis. E pornită pe un teren din Rucăr, cu tribune de lemn, și continuată cu un drum la Pitești, după o noapte în tură la hotelul în care lucra. Cam așa ar putea să sune și un generic de film. Dar viața lui Nistor bate filmul.
CE E DINCOLO DE CIFRE?
16 sezoane în prima ligă. 5 cluburi pentru care a dat 70 de goluri și peste 120 de assist-uri. Trofee câștigate cu 3 echipe diferite: Cupa Ligii cu Dinamo, Campionatul cu CFR, Cupa României și Supercupa cu Universitatea Craiova. Cifrele lui nu par momentan să-l impresioneze. Zice că poate atunci când se va retrage, o să realizeze de unde a plecat și unde a ajuns.
Până atunci, continuă să dea pase de gol, goluri și speranță tribunelor. Și, mai ales, continuă să dea un exemplu fiului său despre ce înseamnă să nu cedezi.
„Vede niște faze cu un moment mai repede decât un jucător obișnuit”, ne-a zis Alexandru Chipciu. Cei doi s-au cunoscut foarte devreme în carierele lor. Și unde altundeva puteau face asta decât pe terenul din Rucăr.
„El nu mai ține minte. Prima intâlnire cu el a fost într-un meci când aveam vreo 15-16 ani. Am jucat la Sporting Pitești, făcuseră o echipă de Liga 4 pentru noi, juniorii, ca să ne acomodăm cu nivelul mai dur. Și am jucat cu Rucăr. Eu, mijlocaș stânga și el, mijlocaș dreapta. Am dat amândoi gol și meciul s-a încheiat 1-1”, a povestit Alex.
Acum, cei doi sunt colegi de cameră la Universitatea Cluj. Prietenia lor a început după o seară în care au stat la povești și au dat cărțile pe față. „Sincer să vă zic, nu prea îl suportam pe Alex și nici el pe mine. Pentru că am avut un schimb de replici foarte, foarte dur între mine și el. Acum, pot să zic că suntem cei mai buni prieteni.”
DE UNDE A PLECAT
„De pe coclauri, cum se zice la țară”. Așa am început interviul cu nașul lui Dan, Sorin Bălănică. Între casa nașului și casa în care a crescut Dan au făcut o poartă, pentru că se vizitează des. Pentru că familia a fost de la început importantă în parcursul lui Dan. O altă poartă ne-a dus spre o grădină cu flori a doamnei învățătoare a lui „Dănuț”, Nora Rebedeu.
Nimic planificat, nu aștepta să îi fim oaspeți, dar ne-a primit cu bucurie și ne-a adus în câteva minute o bucată de ziar pe care o păstra într-o carte. S-a așezat pe un scaun și a citit. S-a făcut liniște în jurul ei. Ce lucruri se pot întâmpla fix atunci când nu le planifici. La fel cum s-a întâmplat și cu cariera lui Dan. Îți amintești ce ziceam mai sus de drumul cu mașina spre Pitești? De acolo pornește povestea incredibilă și neplanificată a puștiului din Rucăr.
„DE CE SĂ NU ÎNCERC?”
L-am întrebat de drumul spre Pitești și despre ce s-a întâmplat acolo. Juca în finala Cupei României pe județ cu ghete împrumutate de la un prieten. Iar când a intrat pe gazon și-a dat seama că doar la televizor mai văzuse verdele ăla perfect. Atunci a fost momentul când a realizat că își poate face viața mai bună. De ce să nu încerce?
În acea finală l-a observat cineva de la Internațional Curtea de Argeș, cu care avea să semneze și primul său contract.
„M-am dus repede în cameră, m-am închis acolo, am băgat banii sub pernă și toată noaptea n-am dormit, am stat cu fundul pe pernă, pentru că mi-era frică că intră cineva peste mine și fură banii,” își amintește Dan.
I-a trimis la Rucăr prin poștă a doua zi. Acasă, aceeași uimire. „Mamă, de unde ai luat tu atâția bani?”, l-a întrebat doamna Claudia.
Am întâlnit-o și am observat imediat de unde a moștenit Dan ochii. De data aceasta, ai mamei erau înlăcrimați când vorbea despre fiul care „a rămas același copil”. În spatele ei, în barul pe care tatăl lui Nistor îl întreține, stau agățate amintiri cu care părinții se mândresc.
Mama l-a văzut plecând, luând drumul fotbalului. Și i-a respectat copilului dorința, pentru că ea era cea care îi cumpăra săptămânal teniși. Se rupeau foarte des de la atât de mult fotbal. Era păcat ca ambiția lui Dan să rămână acolo, închisă în curte.
De la Internațional Curtea de Argeș, Dan a ajuns împrumut la Câmpulung Muscel, apoi la CS Mioveni. S-a întors la Internațional, după care a apărut fuziunea cu Pandurii Târgu-Jiu. În 2010, în tricoul Pandurilor, a debutat în prima ligă, într-un meci cu Unirea Urziceni, după o noapte albă. Emoțiile și frica s-au estompat, pentru că Dan nu le-a dat voie să-i disturbe următorul capitol: Europa League.
Acasă, la Rucăr, familia trăia un vis. Iar pentru tatăl său, dinamovist convins, urma probabil perioada în care a simțit cea mai mare fericire. Fiul lui semna cu Dinamo. Era pus căpitan de Ioan Andone, iar suporterii lipiseră pe autocarul echipei o poză cu chipul lui. Tatăl urmărea meciurile cu prietenii în bar, cu palmele ude de emoție. L-am întrebat care e golul său preferat marcat de Dan. Și l-am ascultat descriind mai multe goluri. Pentru că e dificil să alegi un singur moment atunci când ești mândru de băiatul tău. Acum, Dan încă sună acolo după meciuri și ascultă sfaturile tatălui. Rucărul este ca un centru de greutate care îl ține aproape de cel mai important detaliu din cariera lui: pasiunea.
DAN NISTOR PE TEREN, HULK ÎN TIMPUL LIBER
De la Dinamo, fotbalul l-a dus la CFR, l-a întors la Dinamo, apoi i-a îndreptat pașii spre Craiova. Totul ca să ajungă să-și găsească într-un final locul: Universitatea Cluj. În tricoul alb-negru obține și recordul pentru cele mai multe meciuri în Superliga. Însă pentru el nu e îndeajuns. Își dorește un trofeu. „Mai am un an contract aici și sper să câștig ceva important pentru club”. Nu se gândește la final. Se gândește numai la fotbal.
Despre fotbal vorbește mult și cu fiul lui, Matteo. Și când e vorba de fotbal, sfatul principal este să nu cedeze niciodată. Dacă ar fi un supererou, ar fi Hulk, asta ne-a zis Matteo. Întrebat despre superputerea tatălui său, băiatul nu a stat mult pe gânduri: „Este bun cu noi”. Familia, piatra de temelie a lui Dan.
UNDE A AJUNS
Meciul pe care Universitatea Cluj l-a câștigat cu 2-1 în fața lui FC Botoșani a fost cel cu numărul 515 disputat de mijlocașul vicecampioanei în prima ligă din România. Un record all-time, pe care, deocamdată, îl împarte cu Ionel Dănclulescu. De altfel, „Danciu-gol” a fost chiar cel care l-a premiat pe Nistor pentru performanța reușită.
„Sper că cei mici vor învăța ceva din povestea mea”, ne-a zis Dan după meci.
Dan Nistor a intrat în istoria Superligii, a fotbalului românesc. Sau cum a zis mai potrivit Stelino Filip: „El a ajuns la atâtea meciuri cum mulți nu au nici la sintetic.” Steliano este un alt om din viața lui Dan care ne-a povestit despre bunătatea acestuia. După ce au fost colegi de cameră la Dinamo, drumurile li s-au despărțit, dar au păstrat prietenia.
„MĂ SIMT CEL MAI BINE, SUNT CEL MAI FERICIT!”
Spre finalul întâlnirii cu Dan, l-am întrebat ce înseamnă pentru el să se întoarcă la Rucăr și să joace iar pe terenul de unde a pornit în fotbal. Și fața i s-a luminat: „Mă simt cel mai bine, sunt cel mai fericit!”
„Asta e poarta lui preferată, unde a dat cele mai frumoase goluri”, ne-a arătat nașul Sorin. Stăteam pe marginea terenului și ne povestea cum se strângea lumea să-l vadă pe Dan jucând. Tot acolo se întoarce în fiecare vacanță decarul lui „U”. Tot acolo se joacă și Matteo cu bunicul.
Îi mulțumim lui Dan că ne-a deschis poarta spre universul lui, ca să vedem o parte din povestea lui. Să vedem curtea în care a crescut, hotelul din capăt de deal, unde a lucrat, muzeul pe care l-a aranjat în casa construită de tatăl și de niște veri, din banii făcuți de el din fotbal. Să vedem școala unde a învățat, poarta la care a exersat golurile care l-au consacrat. Acolo, între munți, unde lumea se strânge mai rar la teren, pentru că Dan joacă în altă parte.
Dan joacă în altă parte pentru moment. Pentru că toți știm că acolo se va întoarce ori de câte ori are ocazia. Deci, să oprim puțin timpul și să ne bucurăm de acest moment istoric. Doar un pic, cât o pauză de hidratare. Apoi să-i dăm voie timpului să o ia din loc, așa de curiozitate, să vedem la ce număr de meciuri ajunge Nistor.
Undeva, în Cluj, Dan zâmbește după ce termină de citit. Pentru că știe că există un loc în care timpul nu fuge nicăieri. E oprit în tribuna cu bănci de lemn, lângă poarta lui preferată. Și tocmai de asta, dacă o să ne întrebăm cumva cândva unde e Dan, răspunsul va fi simplu.
