„Era un lider în teren”. Așa a fost descris Darius Olaru, pe când avea 22 de ani, în 2020 de către Răzvan Pleșca, cel alături de care a împărțit vestiarul la Gaz Metan Mediaș. Atunci, mijlocașul semnase cu FCSB. Un paradox, ținând cont că echipa cu care a ținut de mic, după cum chiar el a recunoscut, era Dinamo. Lucrurile s-au schimbat, însă, după șase ani și jumătate petrecuți în tricoul roș-albastru.
„De suporteri m-am atașat. Când eram mic nu eram stelist, dar după această perioadă am devenit cel mai mare stelist, sunt trup și suflet pentru culori. Echipa are nevoie de ei”, a declarat Darius Olaru recent.
Tăcut, liniștit și emotiv. Câteva dintre cuvintele care îl caracterizau pe fotbalistul care a atras atenția FCSB-ului, dar nu și în teren, acolo unde liniștea i se transforma în putere, putere care aducea echilibru la mijlocul terenului. De-a lungul timpului, Olaru și-a găsit „vocea” la FCSB, în special pe gazon, „voce” dată și de statutul de dublu campion alături de roș-albaștri, iar indispensabil ar fi unul dintre cuvintele care l-ar defini, analizând momentele critice în care a ieșit la rampă și și-a salvat echipa.
Și-a câștigat și statutul de lider al vestiarului prin prestațiile sale, statut care s-a concretizat și cu primirea banderolei de căpitan odată ce Florin Tănase a părăsit echipa.

Olaru, Darius
36
Meciuri jucate
34
Meciuri titular
19
Meciuri câștigate
8
Meciuri pierdute
9
Meciuri terminate la egalitate
193/354 (55%)
Dueluri câștigate
162/270 (60%)
Dueluri la sol câștigate
23/53 (43%)
Dribleuri reușite
10
Goluri
Acum, 257 de meciuri, cinci trofee, 63 de goluri și 41 de assist-uri mai târziu, Darius Olaru a făcut pasul spre unul dintre visurile sale: Liga Campionilor. Mijlocașul a plecat de la FCSB și a semnat cu Royale Union Saint-Gilloise, vicecampioana Belgiei.
„Pentru mine, acel meci cu LASK, când am marcat în ultimul minut și ne-am calificat în Europa League, a fost cel mai frumos. Desigur, și cele două titluri. Primul a fost mai special, a venit după o perioadă în care echipa nu câștigase titlul.
Șase ani și jumătate au trecut repede, m-am maturizat, am trecut și prin momente dificile, și prin momente frumoase. Mi-aș fi dorit ca anul acesta să avem rezultate mult mai bune, dar pe final am salvat cât de cât sezonul”, a spus Olaru la plecarea din țară.

-1762269825660-small.webp)