ANALIZĂ

Cu ce rămânem după prima etapă din play-off și play-out

Partea decisivă a sezonului de Superliga a început în forță, cu o rundă memorabilă

Article Featured Image
FC Universitatea Cluj
Unirea Slobozia
Oțelul Galați
FC Botoșani
CFR Cluj

Prima etapă din play-off și din play-out a avut spectacol (patru meciuri încheiate cu scorul de 3-2), dramatism, surprize, schimbări de lider în ambele clasamente, goluri senzaționale și, desigur, controverse. Un start care ne dă speranțe că suspansul și imprevizibilul vor fi prezente până la finalul sezonului.

Au fost cinci victorii ale gazdelor, două succese ale oaspeților și o singură remiză. În total, s-au marcat 26 de goluri, o medie mai mult decât acceptabilă de 3,25 goluri/meci.

Așadar, cu ce rămânem după runda inaugurală din play-off și din play-out?

Primul gol marcat în play-off a fost cu adevărat ceva special

Prima nou-promovată ajunsă în play-off-ul Superligii a fost aplaudată unanim pentru performanța sa, dar cei mai mulți o considerau victima perfectă pentru echipele aflate în lupta pentru titlu. O părere pe care piteștenii au ținut să o contrazică încă din start. Și au făcut-o într-un mare fel, chiar pe terenul deja fostului lider al clasamentului, Universitatea Craiova. În fața celui mai bun atac al campionatului, FC Argeș a arătat o organizare excelentă și a făcut din formația alb-albastră una inofensivă. Iar mecul din Bănie a fost decis de o execuție formidabilă reușită de unul dintre starurile lui Bogdan Andone. Adel Bettaieb a marcat un gol minunat la mijlocul primei reprize și a produs practic prima mare surpriză a play-off-ului. Abia al doilea eșec acasă pentru olteni în actuala ediție de Superliga. Însă unul care ar putea cântări enorm.

Un derby căruia nu i-a lipsit nimic

Tensiune, atmosferă frumoasă, goluri superbe (execuția lui Petrila, deasupra tuturor), răsturnări de situație, dramatism, controverse legate de arbitraj. Partida din Giulești, dintre Rapid și Dinamo, chiar a avut de toate. Și, poate mai important, a dat noul lider al Superligii. Alb-vișiniii s-au impus cu 3-2, rămân neînvinși din 2015 în fața rivalilor alb-roșii și sunt primii în clasament, cu un punct peste Universitatea Craiova. E un start de play-off ideal pentru formația lui Costel Gâlcă, învingătoare în toate cele trei partide stagionale contra ”câinilor”. Băieții lui Zeljko Kopic nu reușesc să iasă din perioada negativă și au acum patru eșecuri la rând în campionat. Nu e deloc o situație ideală înaintea duelului cu Universitatea Craiova, care va deschide etapa următoare.

Oucasse Mendy, eroul din derby-ul Clujului

Probabil că dacă era un adversar împotriva căruia fanii lui CFR Cluj nu ar fi vrut să-și vadă oprită seria de 11 victorii, acel adversar era Universitatea Cluj. ”Șepcile roșii” au câștigat derby-ul cu 2-1 și au urcat pe locul 2, un rezultat care oferă entuziasm și moral băieților lui Cristiano Bergodi. Și o revanșă dulce pentru precedentul duel direct, câștigat de formația din Gruia cu 3-2. Eroul partidei care a închis prima etapă a play-off-ului a fost Oucasse Mendy. Francezul i-a oferit lui Jovo Lukic assistul pentru golul care l-a făcut pe atacantul bosniac liderul solitar în clasamentul golgheterilor, apoi a adus victoria în minutul 90. Transferat de U în această iarnă, Mendy a înscris de trei ori în Superliga și doar în meciuri cu greutate: cu Rapid, FCSB și CFR. A fost al doilea joc la rând în care fotbalistul de 24 de ani a reușit să marcheze și să ofere o pasă decisivă.

image

Mendy, Oucasse

Franța
Atacant

7

Meciuri jucate

3

Goluri

6

Șuturi pe poartă

Vezi profilul complet
Actualizat la: 17 Mar 2026

Dificultățile pe care Rădoi și FCSB le au cu Metaloglobus

Am avut o primă mare surpriză și în play-out. Acolo unde FCSB a început cu stângul. Pentru a doua oară în trei dueluri directe, campioana din ultimele două sezoane nu a reușit să câștige în fața ultimei clasate, Metaloglobus. După eșecul din turul sezonului regular (1-2), acum a venit remiza de la Arena Națională (0-0), la startul celui de-al doilea mandat al lui Mirel Rădoi pe banca echipei de care și-a legat cea mai mare parte a carierei de jucător. Și fostul selecționer are un trecut nefericit cu ”lanterna” Superligii. Tot în actuala stagiune, când o pregătea pe Universitatea Craiova, a înregistrat un alt 0-0 cu Metaloglobus. Un mic complex pentru FCSB, dar și pentru noul său tehnician, care măcar se pot consola cu faptul că, dacă nu se întâmplă ceva cu adevărat neprevăzut, nu vor mai trebui să joace împotriva grupării din Pantelimon. Altfel, trebuie remarcat că Florin Bratu a reușit să nu piardă primele două meciuri după ce l-a înlocuit pe Mihai Teja, deși a întâlnit fostul și actualul lider din ierarhia play-out-ului.

1.7

Goluri înscrise pe meci

4

Ocazii mari pe peci

6

Șuturi pe poartă pe meci

Despre Echipă
Actualizat la: 17 Mar 2026

UTA a urcat pe primul loc în play-out

Nu doar în play-off s-a schimbat liderul. De pasul greșit făcut de FCSB a profitat UTA. Arădenii au învins-o cu 3-2 pe Hermannstadt, într-un meci în care au condus cu 3-0, iar oaspeții au ratat un penalty, și au pus capăt unei serii de trei meciuri fără victorie, pentru a urca pe prima poziție în play-out. Sibienii fac primul pas greșit după două succese la rând și rămân pe loc retrogradabil, în timp ce ”Bătrâna Doamnă” așteaptă acum duelul cu FCSB, din runda următoare, când va avea șansa de a-și lua revanșa după recentul 2-4 de pe teren propriu.

Primul ”10” al lui Ișfan

Că Alexandru Ișfan și-a relansat cariera la Farul nu mai este o noutate. O nouă confirmare a venit în weekend, când fostul internațional de tineret i-a ajutat pe constănțeni să câștige din nou, după ce au pierdut de fiecare dată în precedentele trei runde. A pasat decisiv la golul lui Tănasă și apoi a înscris pentru a stabili scorul final al meciului cu Petrolul (2-0). A zecea reușită stagională în campionat, o premieră în cariera lui. Niciodată nu a mai atins borna 10 goluri într-un sezon. De fapt, înainte de startul actualei ediții de Superliga, avea în total 9 goluri în prima ligă.

image

Ișfan, Alexandru

România
Mijlocaș

10

Goluri

23

Șuturi pe poartă

6.86

Rating

Vezi profilul complet
Actualizat la: 17 Mar 2026

Meciul nebun de la Botoșani

În cazul moldovenilor, care veneau după patru înfrângeri consecutive, schimbarea de pe bancă a produs rezultatul dorit. Deși cu foarte mari emoții, într-un final nebun. Unirea Slobozia a condus de două ori la Botoșani, dar echipa la care Marius Croitoru și-a început al treilea mandat a revenit de fiecare dată, iar în ultimele minute a întors de la 1-2 pentru o victorie cu 3-2. O eroare comisă de portarul ialomițenilor, Denis Rusu, și primul gol marcat de Eldhadji Diaw în Superliga au adus toate punctele pentru gazde. Elevii lui Claudiu Niculescu nu au ratat doar victoria, ci și șansa de a pune ceva distanță față de zona retrogradării directe.

Plecarea lui Laszlo Balint de la Oțelul

Csikszereda a confirmat momentul excelent, cu a treia victorie în ultimele patru meciuri de Superliga, interval în care ciucanii au înregistrat și o remiză. După 3-2 la Galați cu Oțelul, elevii lui Robert Ilyes au trecut peste Petrolul, ieșind din zona locurilor de baraj. Însă cea mai importantă consecință a rezultului de la Dunăre este despărțirea dintre Laszlo Balint și gălățeni. Patru partide la rând fără victorie și trei eșecuri consecutive au dus la decizia separării dintre cele două părți. „Se face un an de când sunt antrenorul acestei echipe, dar din păcate am ajuns la concluzia că e mai bine, în acest moment, probabil şi pentru mine, şi pentru echipă, să ne despărţim. Aici sunt jucători cu calitate şi am convingerea că Oţelul va termina play-out-ul cu fruntea sus şi fără emoţii”, a spus tehnicianul după înfrângerea din prima etapă a play-out-ului.

Article Section Image

Superliga este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga