Cinci meciuri dintre cele disputate în această etapă s-au încheiat scorul italienesc 1-0, două dintre ele fiind și decisive în schimbarea clasamentului din play-off. În play-out, situația continuă să rămână la fel de strânsă pentru evitarea retrogradării. Așadar, cu ce rămânem după etapa în care s-au marcat doar 13 goluri, jumătate din numărul reușitelor din prima etapă?
Lider nou în Superliga după o gafă uriașă
FC Argeș a impresionat în debutul play-off-ului, după ce a reușit să o învingă pe Universitatea Craiova în prima etapă cu 1-0. Formația pregătită de Bogdan Andone s-a impus cu același scor în trei dintre ultimele patru meciuri jucate în Superliga înaintea duelului de sâmbătă seară, de la Mioveni, când fix același rezultat s-a „întors împotriva sa” în fața Universității Cluj. La scurt timp după ce a primit vestea convocării în premieră la naționala României, în urma accidentării lui Mihai Popa, Căbuz a fost autorul gafei care a decis meciul și noul lider din play-off.
Universitatea Cluj este, fără dar și poate, cea mai în formă echipă în startul play-off-ului, cu șase victorii consecutive și un joc mai mult decât convingător. Așadar, pe când Craiova, Dinamo sau Rapid erau anunțate favorite la titlu, U Cluj și-a pavat liniștită drumul spre prima poziție a clasamentului, pe care o ocupă și după ce aceeași Argeș a reușit să o încurce pe Craiova, iar asta nu poate decât să încingă și mai tare lupta la titlu.
Dinamo e în cădere liberă
Patru înfrângeri la rând avea Dinamo înainte de derby-ul cu Craiova, programat joi seară. Problemele din lotul și așa subțiat al „câinilor” și-au spus cuvântul în fața unei Craiove pragmatice, care a învățat, pare-se, după ceea ce s-a întâmplat în Conference League, cum să sufere. Oltenii veneau cu sete de victorie și după înfrângerea suferită cu Argeș și nu își mai permiteau pași greșiți în lupta strânsă pentru un titlu pe care îl așteaptă de 35 de ani.
Pe Arena Națională, Monday Etim a deschis scorul în prelungirile primei reprize, din pasa inspirată a lui Baiaram. Însă, la fel ca în turul sezonului regular, oltenii au rămas în zece oameni, de această dată chiar înainte de pauză, când același Nicușor Bancu a fost eliminat. Filipe Coelho a găsit însă formula prin care să gestioneze avantajul minim de pe tabelă, chiar dacă la pauză a fost forțat să schimbe și portarul, după ce Isenko s-a accidentat.
Miculescu i-a adus prima victorie lui Mirel Rădoi la FCSB
Redebutul lui Mirel Rădoi pe banca FCSB-ului a fost o remiză cu Metaloglobus, 0-0, formație care a mai încurcat-o pe campioana en-titre în acest sezon. Așadar, presiunea era și mai mare în tabăra roș-albastră pentru punctele care asigură prima poziție în clasament și întâlnea o echipă care, în ciuda parcursului oscilant, a reușit să pună probleme formațiilor puternice, UTA Arad. În minutul 57, Darius Olaru a văzut perfect un culoar pentru David Miculescu, cel care a înscris în fața fostei echipe, aducând astfel trei puncte importante pentru FCSB, care rămâne lider în play-out, la două puncte de echipa pe care a învins-o chiar joi.
Victorie italienească și pentru CFR cu Rapid
Învinsă în derby-ul Clujului cu 2-1, după seria incredibilă sub comanda lui Daniel Pancu, CFR întâlnea o Rapid în revenire de formă. Meciul din Gruia se anunța a fi unul echilibrat, între două formații care „așteaptă” eroarea adversarului. Clujenii s-au apărat perfect în fața atacurilor echipei lui Costel Gâlcă, iar Korenica a lovit decisiv în minutul 77, pentru încă o victorie a ardelenilor în fața Rapidului, care nu a mai câștigat din februarie 2024 un duel direct.
Schimbările care au făcut diferența
Meciul dintre Csikszereda și Farul Constanța, încheiat 1-1, a fost decis de schimbările inspirate ale celor doi antrenori. Primul care a mutat bine a fost Ianis Zicu, antrenorul oaspeților, care a decis să îl trimită în teren pe Doicaru în minutul 84. Un minut mai târziu, fotbalistul de 19 ani a deschis scorul, marcând astfel primul său gol din acest sezon în tricoul constănțenilor. Apoi Ilyes a mutat inspirat, chiar în prelungirile partidei. L-a trimis în al treilea minut de prelungiri pe Szalay în teren, un minut mai târziu fotbalistul marca golul egalizator, cu o execuție de mare clasă.
Prima victorie pentru Metaloglobus alături de Bratu
7 decembrie 2025, data la care Metaloglobus înregistra cea de-a doua victorie a sa în Superligă, după cea cu FCSB, dar și ultima pentru următoarele trei luni. De atunci, bucureștenii au schimbat antrenorul, Florin Bratu fiind numit în locul lui Mihai Teja. Metaloglobus a înregistrat două remize consecutive, una chiar în debutul play-out-ului, cu FCSB, iar în această etapă a obținut și prima sa victorie, 1-0 cu Petrolul, adusă de golul din penalty al lui Purece.

-(1)-1774014666031-small.webp)