ANALIZĂ

Cu ce rămânem după etapa a 19-a din Superliga

Rapid continuă să ocupe prima poziție în clasamentul Superligii, după ce a remizat pe terenul lui Botoșani în ultimul meci al etapei, dar lupta la vârf se strânge.

Article Featured Image
ANALIZĂ

Trei remize s-au înregistrat în etapa cu numărul 19 din Superliga și în toate au fost implicate formațiile din fruntea clasamentului. După ploaia de goluri din meciul tur, derby-ul dintre FCSB și Dinamo s-a încheiat la egalitate, fără să se marcheze un gol, rezultat înregistrat și între Botoșani și Rapid. Craiova a remizat acasă cu CFR, dar surpriza a fost produsă de Metaloglobus, care a bifat a doua victorie a sezonului acasă cu Farul, iar UTA a reușit să urce pe șase după o victorie în prelungiri.

Așadar, cu ce rămânem după etapa a 19-a din Superliga?

Spectacol în tribune la derby, mai puțin pe teren


Derby-ul dintre FCSB și Dinamo era unul mai mult decât așteptat, asta și după ce turul s-a încheiat cu victoria „câinilor”, într-un thriller cu șapte goluri, 4-3. Ambele echipe aveau probleme de efectiv înainte de meciul de sâmbătă, campioana en-titre având un lot mai subțire decât formația lui Kopic. A fost spectacol în tribune, făcut de cei 28.510 fani care s-au strâns pe Arena Națională, în ciuda frigului, însă pe teren jocul a lăsat de dorit.

Ultimul 0-0 dintre cele două în campionat a avut loc în august 2015. Remiza nu o ajută pe FCSB, care ocupă locul 10 și are trei puncte în minus față de ultimul loc de play-off. Dinamo în schimb, își păstrează poziția în clasament, locul al treilea.

Etapa ratărilor


Meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj s-a încheiat cu un „sec” 1-1, după golurile lui Tudor Băluță și Louis Munteanu. De ce sec? Deoarece raportul șuturilor pe poartă a fost 11 - 2 în favoarea gazdelor, care au ratat din toate pozițiile posibile șansa de a obține trei puncte care s-au dovedit a fi mai mult decât importante în contextul remizei obținute de Rapid la Botoșani. Ca în multe alte meciuri, oltenii au avut golurile pe vârfurile ghetelor, însă un Otto Hindrich într-o zi mare și-a salvat formația. CFR, învinsă la scor de FC Argeș în urmă cu o etapă, a reușit să țină mai bine de scor, însă rezultatul nu ajută formația din Gruia care are abia 20 de puncte și pare că se îndepărtează ușor și agonizant de play-off.

La Botoșani, raportul ocaziilor nu a fost la fel de mare precum cel din Bănie, însă Claudiu Petrila a oferit ratarea sezonului în minutul 20, când, singur cu poarta goală în față, a trimis în plasa laterală. Rapid a fost echipa care a dominat, dar formația lui Grozavu a reușit să facă față cu brio presiunii impuse de adversar, avantajată și de propriul teren.

Victorii pentru play-off


Argeșul avea o misiune dificilă sâmbătă, când s-a deplasat la Miercurea Ciuc pentru meciul cu Csikszereda, echipă care nu mai pierduse în Superligă acasă din luna august. E drept, fusese învinsă de Oțelul în Cupă la începutul lunii. Echipa lui Bogdan Andone a trecut în avantaj prin autogolul lui Veres, apoi Matos a făcut 2-0. Caio a ratat penalty în minutul 89, dar Argeș a câștigat și a urcat astfel pe poziția a cincea în clasament.

„Surpriza” a apărut pe ultima poziție de play-off, chiar în primul meci al zilei de luni. UTA și Petrolul păreau să se îndrepte spre o remiză la Arad, însă soarta meciului s-a schimbat în prelungiri, când Alin Roman, trimis inspirat în teren de Mihalcea în minutul 63, a reușit să marcheze golul victoriei din lovitură liberă. Un gol de trei puncte și un loc de play-off pentru arădeni, care au cu un punct mai mult decât Oțelul și U Cluj, următoarele clasate.

Lukic a făcut show cu penultima clasată


Jovo Lukic a fost „omul meciului” pentru Universitatea Cluj în meciul cu Hermannstadt, echipă care s-a despărțit de Marius Măldărășanu recent. Fotbalistul transferat de ardeleni de la Craiova a reușit un hat-trick în meciul de duminică și a profitat de ocazie pentru a-și reaminti de perioada mai puțin bună din Bănie.

„Cred că au trecut 5 ani de la ultimul meu hat-trick, dar iată că am reușit din nou să o fac! E onoare pentru mine să realizez din nou asta, în special la acest club. Mă simt bine la echipă și vreau să acumulăm cât mai multe puncte, pentru a reuși să intrăm în play-off.

Cred că este cel mai bun sezon al meu, din întreaga carieră. Mereu dau maximum la antrenamente și cred că această echipă mi se potrivește foarte bine”, a spus Lukic la finalul meciului.

A doua victorie pentru Metaloglobus


Prima victorie din istorie a lui Metaloglobus în Superliga României a fost împotriva campioanei FCSB, așadar una despre care se va scrie multă vreme. La aproape două luni de la acest meci, nou-promovata a reușit cea de-a doua sa victorie și nu cu oricine, ci cu campioana de acum trei sezoane, Farul Constanța. Dubla lui Zakir în șapte minute, din prima repriză, a adus victoria echipei lui Mihai Teja cu 2-1. Singurul gol al oaspeților i-a aparținut lui Vojtus, în minutul 65, iar acum distanța dintre Metaloglobus și Hermannstadt, echipele de pe ultimele locuri, este de doar un punct.

În primul meci al etapei, Oțelul s-a impus cu 3-0 acasă cu Unirea Slobozia, care a ajuns la opt înfrângeri la rând și pare că Andrei Prepeliță nu reușește să își scoată echipa din criză, deși rezultatele obținute în startul sezonului au adus 18 puncte.

Article Section Image

Superliga este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga