ANALIZĂ

Cu ce rămânem după etapa a 11-a din Superliga

Campionatul României a revenit după lunga pauză internațională cu derby-ul Clujului, restanță din runda a patra, și cu etapa a 11-a, care a confirmat-o pe Dinamo în poziția de lider

Article Featured Image
FC Universitatea Cluj
Oțelul Galați
FC Botoșani
Sepsi OSK
CFR Cluj

Trio-ul din fruntea Superligii, format din Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova, s-a rupt de restul Superligii și, la momentul actual, aceste trei echipe par cele mai îndreptățite să fie considerate favorite la titlu. Nu au doar argumentul rezultatelor, ci și pe cel al jocului.

Altfel, a fost o etapă în care nu s-a înregistrat niciun rezultat de egalitate (patru victorii pentru gazde, tot atâtea în dreptul oaspeților) și în care s-a marcat în fiecare meci, pentru un total de 23 de goluri.

Așadar, cu ce rămânem după etapa a 11-a din Superliga?

Frumoasa nebunie de la Cluj

Avem un candidat serios pentru titlul de meci al sezonului. Pe Cluj Arena, Rapid a reușit în sfârșit să pună capăt seriei de nouă partide în care nu a învins-o pe U. A făcut-o după un duel de o frumusețe rară, cu răsturnări de situație și dramatism până spre final. Și cu o prestație senzațională a lui Olimpiu Moruțan, care a oferit trei pase decisive. Clujenii au condus cu 1-0, au avut puterea de a reveni de la 1-3, însă ultimul cuvânt le-a aparținut giuleștenilor, care s-au impus cu un rocambolesc 4-3 pentru a se menține în trasa liderului Dinamo. „Ăsta e un meci de povestit peste ani”, a fost concluzia lui Daniel Pancu, tehnicianul învingătorilor. E și genul de meci care poate schimba sezonul unei echipe. ”Șepcile roșii” veneau după succesul din derby-ul cu CFR (3-1) și alte 3 puncte în fața bucureștenilor le-ar fi permis să intre în grupul echipelor din fruntea clasamentului. O oportunitate ratată deocamdată de elevii lui Cristiano Bergodi, dar un boost important de încredere pentru rapidiști.

Spaniolii au scăpat liderul de ”complexul Sepsi”

Din 2019 aștepta Dinamo o victorie în fața celor de la Sepsi. În total, 12 meciuri în care ”câinii” nu au reușit să câștige în fața formației din Covasna. Probabil una dintre anomaliile campionatului, ținând cont de istoria celor două cluburi. Însă acest Dinamo a dovedit deja că nu se împiedică de astfel de statistici și că e o echipă capabilă să depășească orice obstacol. A zecea partidă consecutivă fără înfrângere în Superliga, al patrulea succes la rând și primul loc confirmat. Spaniolii Pascual, care își continuă sezonul remarcabil din punct de vedere al reușitelor ofensive, și Soro au decis duelul de la Sf. Gheorghe încă din prima repriză. Apoi, elevii lui Nuno Campos au gestionat ”cel mai periculos scor” cu maturitatea unui adevărat lider.

image
Spania
Mijlocaș

11

Meciuri jucate

11

Meciuri titular

7.48

Rating

4

Goluri

15

Șuturi

7

Șuturi pe poartă

Vezi profilul complet
Actualizat la: 13 Oct 2026

”Super Sub-ul” Elisor, din nou la datorie

Potrivit unei statistici publicate de site-ul LPF, 10 dintre cele 50 de schimbări pe care Filipe Coelho le-a făcut în primele zece runde au avut cel puțin o contribuție ofensivă (gol, assist sau penalty obținut). Din acest punct de vedere, Universitatea Craiova este pe primul loc. Cea mai bună imagine a plusului pe care îl aduc rezervele campioanei este, fără îndoială, Simon Elisor. Atacantul francez transferat în această vară a marcat în Superliga doar venind de pe bancă. La fel a făcut și dumincă, la Miercurea Ciuc, unde a intrat în minutul 57, înlocuindu-l pe Al Hamlawi, iar în minutul 76 a reușit golul prin care alb-albaștrii au învins-o cu 1-0 pe Csikszereda. Doar 213 minute petrecute pe teren și e în grupul celor care conduc ierarhia marcatorilor în actuala stagiune. O eficacitate de invidiat.

image
Franța
Atacant

6

Meciuri jucate

1

Meciuri titular

6

Goluri

Vezi profilul complet
Actualizat la: 13 Oct 2026

Revenire cu victorie pentru Reghecampf

Al treilea mandat al lui Laurențiu Reghecampf la FCSB a început cu dreptul. O victorie scurtă cu Oțelul, scor 1-0, adusă de golul lui Alexandru Stoian, care intrase pe teren de nici 10 minute. A doua reușită stagională pentru atacantul de 18 ani, ambele venind din postura de rezervă. Pentru fosta campioană s-a încheiat o serie de cinci meciuri fără succes în Superliga, interval în care roș-albaștrii au luat un singur punct. Totodată, a fost primul clean sheet în campionat după două luni. Rămâne de văzut dacă este cu adevărat restartul de care FCSB avea nevoie.

Golul de senzație al lui Cristi Ganea

Farul a reacționat după eșecul clar suferit în fața lui Dinamo (0-4), chiar înaintea pauzei pentru naționale. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au învins cu 3-1 revelația Petrolul, care venea după patru etape fără înfrângere. O prestație convingătoare a constănțenilor, care astfel au rămas pe loc de play-off. Însă momentul despre care a vorbit toată lumea a fost golul de 1-0, marcat de Cristi Ganea cu o execuție senzațională. Un clasic al Superligii, ar spune unii. De remarcat și prima reușită la acest nivel pentru Răzvan Mărincean, mijlocașul de 17 ani din noul val al academiei de la Ovidiu.

Șumudică a câștigat primul duel cu fostul său secund, Bogdan Andone

Marius Șumudică și Bogdan Andone au fost colegi pe teren și colaboratori pe bancă, dar până acum nu se mai întâlniseră ca antrenori principali. Premiera a avut loc la Mioveni, acolo unde CFR Cluj a trecut peste eșecul din derby-ul cu U și s-a impus cu 1-0, prelungind criza celor de la FC Argeș. „Cu un ochi râd și cu unul plâng”, a spus tehnicianul formației din Gruia, referindu-se la relația foarte strânsă pe care o are cu cel care i-a fost secund. Dacă alb-vișiniii sunt la un singur punct de play-off, piteștenii rămân pe loc de baraj, ajungând la șapte partide fără victorie în Superliga.

Un alt 3-2 spectaculos pentru Corvinul

Pentru a doua etapă la rând, Corvinul câștigă cu 3-2. De această dată, acasă, la Petroșani, împotriva penultimei clasate, FC Voluntari. Însă desfășurarea scorului a fost la fel ca în succesul din runda precedentă, de la Galați. Hunedorenii au condus cu 1-0 și 2-1, au fost egalați de fiecare dată, apoi au înscris golul victoriei pe final. Și astfel, băieții lui Florin Maxim rămân aproape de play-off, pe poziția a șaptea, la un singur punct de Farul.

image

FC Corvinul Hunedoara

Înființată în 1921

4

Victorii

4

Egaluri

3

Înfrângeri

11

Goluri încasate

14

Goluri înscrise

16

Șuturi pe meci

Despre Echipă
Actualizat la: 13 Oct 2026

FC Botoșani nu ia gol acasă de patru meciuri

După un start de sezon neconvingător, FC Botoșani pare să-și regăsească ritmul, iar acest ușor reviriment s-a construit pe atuul terenului propriu. Moldovenii au învins-o acasă și pe UTA, scor 2-0, a treia victorie la rând în Superliga din postura de gazde și al patrulea meci consecutiv fără gol primit în fața propriilor fani. Arădenii continuă să fie inconstanți și asta o face pe ”Bătrâna Doamnă” să fie abia pe locul 12, la un singur punct deasupra locurilor de baraj.

Article Section Image

Superliga este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga