Superliga Romania (Liga 1) - emblema fcsb
Superliga Romania (Liga 1) - emblema cfr-cluj
Superliga Romania (Liga 1) - emblema universitatea-craiova
Superliga Romania (Liga 1) - emblema fc-farul-constanta
Superliga Romania (Liga 1) - emblema sepsi-osk
Superliga Romania (Liga 1) - emblema fc-rapid-bucuresti
Superliga Romania (Liga 1) - emblema uta-arad
Superliga Romania (Liga 1) - emblema otelul-galati
Superliga Romania (Liga 1) - emblema afc-hermannstadt
Superliga Romania (Liga 1) - emblema fc-universitatea-cluj
Superliga Romania (Liga 1) - emblema petrolul-ploiesti
Superliga Romania (Liga 1) - emblema poli-iasi
Superliga Romania (Liga 1) - emblema dinamo-bucuresti
Superliga Romania (Liga 1) - emblema fc-botosani
Superliga Romania (Liga 1) - emblema unirea-slobozia
Superliga Romania (Liga 1) - emblema gloria-buzau

ANALIZĂ

Cinci motive pentru care Metaloglobus a promovat în premieră în Superliga

superliga.ro vă prezintă care au fost atuurile galben-albaștrilor în cursa de promovare

Article Featured Image
ANALIZĂ

Avem o accedere istorică în prima divizie. Metaloglobus București va evolua întâia oară în Superliga, după ce a trecut la finele unei ”duble” dramatice de baraj de cei de la Politehnica Iași (1-1, respectiv 1-0).  superliga.ro vă prezintă care au fost atuurile galben-albaștrilor în cursa de promovare. 

Continuitate și stabilitate 

Metaloglobus București s-a fondat în 1923, iar până-n 2011 a evoluat doar în diviziile inferioare ale competițiile din capitală.

Formația din Pantelimon a promovat în 2011 în Liga 3, iar în 2017 a făcut pasul spre eșalonul secund.  ”Metalo” a fost ani de zile una dintre puținele grupări private din Liga 2, fiind finanțată de Imad Kassas, om de afaceri de origine siriană. Galben-albaștrii au gravitat în zona mediană a tabelei, într-un singur sezon având probleme. În 2022/2023 a avut nevoie de un baraj pentru a rămâne în eșalonul secund, adjudecat la loviturile de la 11 metri, contra celor de la Progresul Spartac. 

Politică inspirată la alegerea antrenorilor: de la Măldărășanu la Zicu 

Metaloglobus București a dat credit tehnicienilor în acești ani, furnizându-le încredere și răbdare. Este interesant de spus că unul din cei mai în vogă antrenori din Superliga, Marius Măldărășanu, a lucrat la clubul din Pantelimon în 2018/2019. 

Ianis Zicu,unul din cei mai interesanți tehnicieni din ”noul val”, a fost numit în funcție în 2023 și a creat din Metaloglobus una dintre cele mai bine organizate echipe din Liga 2. Tânărul tehnician, care a început să lucreze ca antrenor în 2019 la tineretul celor de la FC Voluntari, a venit cu experiența acumulată la Farul și Unirea Constanța, apoi la Concordia Chiajna. Cu ilfovenii, a ajuns la ”dubla” de baraj pentru Superliga în 2022, pierdută dramatic, la penalty-uri, contra Chindiei Târgoviște.

Așadar, a venit cu ”lecția învățată” pentru complicatul baraj cu Poli Iași. 

Experiența unor jucători a fost crucială 

Zicala ”Cine nu are bătrâni, să-și cumpere” s-a dovedit a fi din nou reală în cazul lui Metaloglobus. 

Golurile înscrise de Dragoș Huiban în barajul cu ieșenii au venit după ce atacantul de 35 de ani a fost constant pe lista marcatorilor în ultimii ani. Huiban a marcat de 31 de ori în ultimele trei sezoane de L2 pentru ”Metalo”.  În poartă, George Gavrilaș (34 de ani) a fost decisiv pentru galben-albaștri, revenind în Superliga acolo unde a apărat pentru Astra Giurgiu, FC Voluntari și Daco-Getica București.  În fine, veteranul de 38 de ani Junior Morais a fost important în cursa de promovare, cu experiența acumulată la nivel înalt la Astra Giurgiu, FCSB, Gaziantep sau Rapid București. 

Tinerii, aport apreciabil 

Împrumutați de la Dinamo București, frații Alexandru și David Irimia (19 ani) au avut o contribuție deloc de neglijat la această performanță incredibilă. Alexandru a evoluat ca mijlocaș, cu 21 de prezențe și două goluri în campania de promovare. David, jucător de bancă, a avut 27 de jocuri și cinci reușite. 

Alte prezențe stabile au fost și cele ale lui Gabriel Dumitru (19 ani, fundaș cesionat de la CSA Steaua), respectiv Adrian Sîrbu (20 de ani, atacant). 

Statistica ultimilor ani arată ambiția echipelor de Liga 2

Metaloglobus a continuat tradiția din sezoanele anterioare, în care formațiile din eșalonul secund au echilibrat balanța în disputele de baraj.  În 2021, CS Mioveni a trecut de FC Hermannstadt (0-0 / 2-1), iar după un an, ”U” Cluj a eliminat-o pe Dinamo (2-0 / 1-2). ”Câinii roșii” au revenit după un singur an în Superliga, după un baraj de pomină cu FC Argeș (6-1 / 2-4). 

Pentru Metaloglobus, urmează acum o perioadă plină de provocări. Ianis Zicu nu va continua la galben-albaștri, iar lotul va trebui primenit pentru a face față la pretențiile din Superliga.

banner-article-mobile-bottom

SuperLiga

este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga