Hermannstadt are șapte partide consecutive fără înfrângere în Superliga. Iar Cătălin Căbuz are de-a face cu patru clean sheet-uri în acest timp. Portarul de 28 de ani, născut în Avrig, oraș din județul Sibiu, joacă „acasă” și se simte foarte bine între buturi, intervenind când e nevoie de el.

„Când am câte o intervenție, capăt încredere și știu că sunt foarte bine”

E foarte bine și asta o arată și clasamentul, Hermannstadt contând pentru lupta la Play-Off. Ne-am întâlnit cu Cătălin și am vorbit despre cum a purtat primele mănuși, un număr prea mare pentru el, despre cum se antrena cu tatăl lui și despre momentele care l-au făcut să devină mai puternic. Mai răgușit. Mai conștient de faptul că, acolo, în poartă, contează și ce faci în restul timpului când nu ești pe teren. „E vorba și de tine, cum îți faci viața.” 

Ce le strigi colegilor de obicei din poartă?
Vine, vezi că ai om, strânge, mută. Lucruri elementare care îi ajută și pe ei și mă ajută și pe mine, bineînțeles.

Și te aud?
Mă aud, că trebuie să țip la ei. De obicei, după meciuri, ies tot răgușit.

Iar tu ce auzi din spatele porții uneori?
Aud tot felul de înjurături, alea se aud cel mai bine.

Și ce faci în momentele alea?
Nu fac, nu reacționez, nu le dau apă la moară, cum s-ar spune. Îi las în pace, că la urmă ei știu mai bine de ce mă înjură.

„Am fost foarte fericit”

Care e cel mai frumos moment din cariera ta?
Cel mai frumos moment din cariera mea, când am debutat la Liga 1, la Hermannstadt. Am și promovat cu echipa și am și debutat la Liga 1.

Ce meci era?
Am jucat cu Sepsi. Țin minte, la Târgu Mureș a fost, că atunci era cu stadionul și nu aveam voie. Parcă cu Sepsi a fost prima etapă.

Și ții minte, a fost vreo paradă în meciul acela?
Nu mai țin minte, chiar nu mai țin minte din meciul acela. Dar știu că am fost foarte fericit.

Cătălin știe că și-a ales cel mai dificil post dintr-o echipă de fotbal. Deși spune că niciodată nu s-a gândit să joace altceva. Când era mic, îl urmărea pe Cristiano Ronaldo, dar a simțit că destinul lui era mai degrabă să apere golurile decât să le înscrie.

„Știi cum e, ca portar se vede orice greșeală, orice ezitare. La noi totul e la limită și colegii își pun încrederea în tine și o responsabilitate destul de mare. Eu zic că e cel mai greu post dintr-o echipă de fotbal.”

De când s-a dus prima oară la fotbal, a simțit că acolo e locul lui, în poartă. Iar dacă ar putea retrăi un moment din copilărie, ar fi ziua în care a fost prima oară la antrenament. Fericit și entuziasmat.

„În sport, n-ai ce să faci. Trebuie să treci peste”

Cum te-ai simțit în meciul cu Chindia la faza cu autogolul?
Mi-au trecut multe gânduri prin cap și a doua zi și a treia zi. A fost un meci pe care, sincer, acum când stau și mă gândesc, îl analizez așa, știu ce am făcut greșit și ce puteam să fac, dar în sport n-ai ce să faci, trebuie să treci peste. Că vine meciul următor și trebuie să fii pregătit. Nu poți să stai să trăiești din acea greșeală.

Ai tendința de a încerca să treci repede peste momente?
Da, dar nu stau să mă gândesc foarte mult, că oricum nu mai rezolvi nimic. Timpul înapoi nu poți să-l mai dai să schimbi ceva. Până la urmă e important să înveți ceva din lucrul ăla și pe viitor să nu mai repeți greșeala.

Ai mai avut un moment dificil?
Am mai avut un moment dificil când am venit la Hermannstadt de la CFR, în meciul cu Botoșani și tot așa am greșit. Am dat pasă la atacant și mi-a dat gol. Dar atunci, să zic, am trecut mai repede peste față de cum am fost la Chindia atunci.

Crezi în noroc și în ghinion?
Nu știu ce să zic cu norocul și ghinionul. Până la urmă sunt niște lucruri pe care poți să le eviți sau nu. E vorba și de tine, cum îți faci viața.

Ești un om optimist?
Da, sunt foarte optimist.

Și asta crezi că te ajută în meci?
Da, mă ajută. Acum, din punct de vedere mental, sunt mult mai bine față de cum eram înainte. Am crescut pe chestia asta. Nu mă mai apasă așa mult.

„Ca să evoluezi, trebuie să te autoanalizezi zi de zi”

După meci stai și te gândești, e și adrenalina aceea a meciului?
Da, poate noaptea nu dorm deloc după meci. Mai ales și dacă e meci în care pierzi, stai și te gândești și ieși supărat. E destul de greu de digerat.

Și când ești fericit?
Și când ești fericit e la fel. Nu prea poți să dormi.

Și stai și te gândești și analizezi?
Da, stau și după victorie. Dacă după înfrângere analizezi, trebuie să analizezi și după victorie.

Încerci să-ți găsești puncte slabe și când este o victorie?
Dacă sunt faze care nu le-am judecat corect, stau și le analizez și mă gândesc ce puteam să fac mai bine la faza respectivă. Trebuie să, ca să evoluezi, trebuie să te autoanalizezi zi de zi.

„Când ești mic, te descurci cu orice când ești fericit”

Îți amintești când ai avut primele mănuși de portar?
Cred că pe la șapte, opt ani. Dar țin minte că erau mari, nu erau de mărimea mea.

De la cine le-ai primit?
Mi le-au cumpărat părinții de la un magazin chinezesc, cred că era ceva, erau așa, cu cauciuc în palmă, cum era pe vremea aia. De-abia târziu am început să am mănuși adevărate de portar.

Și cum puteai să aperi cu mănușile mai mari?
M-am descurcat, când ești mic, îți dai seama că te descurci cu orice când ești fericit.

Iar acum, când Cătălin este un fotbalist matur, ne spune că modelul lui este Niță, pentru modul cum se pregătește. Dacă s-ar întâlni cu el, l-ai întreba despre poziționare și despre cum vede el jocul. Cătălin îl vede într-un mod sănătos, știind că e important să ai și alte pasiuni în afara fotbalului.

„Este important, că până la urmă te duci acasă, trebuie să te rupi un pic, să faci și alte lucruri. Nu poți să trăiești numai acolo, să fii toată ziua cu gânduri numai la fotbal. Trebuie să mai ai și momente în care te rupi, te relaxezi și faci lucruri pentru tine, pentru familia ta.”

Băiețelul lui intră de mână cu el la fiecare meci de acasă. Spune că îi poartă noroc și îl ambiționează. Nu știe însă dacă e o idee bună ca și cel mic să fie portar, pentru că e un post unde toată lumea te judecă. Cătălin Căbuz vede din poarta Hermannstadt-ului realitatea unui fotbal în care să fii tu cu tine e cel mai important. Iar Cătălin așa este. Intră pe teren, răgușește, intervine la mingi trimise obraznic sub bară și știe că nu trebuie să renunți niciodată.