La prima vedere, Astrit Selmani e genul de atacant pe care te bazezi. Puternic, prezent în joc, cu simț al golului și o liniște care nu trădează ușor emoțiile. Dar dincolo de cifre și faze de vârf, în spatele unei expresii adesea serioase, e un om care a învățat să joace nu doar cu corpul, ci și cu mintea. Și, mai ales, cu inima.

Selmani are 27 de ani și e golgheterul lui Dinamo cu 12 goluri marcate în acest sezon de Superliga, 10 cu piciorul stâng, două cu dreptul. Mai mult decât atât, ocupă locul 4 în clasamentul general al marcatorilor în Superliga, fiind devansat doar de Daniel Bîrligea (13 goluri), Alex Mitriță (13) și Louis Munteanu (20). E unul dintre jucătorii care și-au pus amprenta în momente-cheie ale sezonului, contând pe tabelă nu numai cu reușite, ci și cu assist-uri, șase la număr.

A contribuit la aproape jumătate din punctele echipei, iar acum, înaintea derby-ului cu FCSB, vorbește clar despre fotbal, presiune, prietenie și lecțiile care nu se văd din tribună. 39 de meciuri are în tricoul lui Dinamo, dar pare de o viață în tabăra câinilor. A venit și a cucerit inimile tribunelor, pentru că dincolo de goluri, îți oferă bucuria fotbalului. Vom afla cum a deprins-o el însuși. 

„Un an la Dinamo m-a învățat să fiu prezent”

Astrit Selmani a împlinit un an în tricoul alb-roșu. Un an intens, cu momente de presiune, goluri decisive și o luptă constantă pentru mai mult. Dar când îl întrebi care e lecția cea mai importantă, răspunsul vine fără ezitare:

„Să mă bucur de fiecare meci. Să trăiesc prezentul. Să nu mă mai gândesc prea mult înainte sau la ce spun oamenii.”

„La început voiam goluri și victorii. Dar apoi am decis doar să mă bucur de fiecare meci. Acum asta e perspectiva mea.”

Este o schimbare de mentalitate care vine la pachet cu o înțelegere mai profundă a jocului, dar și a vieții.

„În 90 de minute dau totul. Dar nu depinde doar de mine. Suntem 11 jucători și adversarii au 11 jucători. Dacă pierzi meciul și ești distrus sau dacă câștigi și sărbătorești prea mult, e o problemă. Trebuie să ai echilibru. Trebuie să te bucuri de tot, iar dacă pierzi, trebuie să înveți din asta.”

„Următorul meci e cu FCSB. Nu e stres. E un nou început”

Derby-ul cu FCSB bate la ușă. E un meci greu, cu miză și orgolii, dar pentru Astrit Selmani, cheia nu stă în presiune, ci în concentrare și în atitudine.

„Nu mă simt stresat din cauza acestui meci. Nu mă gândesc la ce s-a întâmplat. Sunt mereu prezent, pentru că e un nou meci. Sunt faze noi. Totul e nou. Vine meciul următor și sper ca rezultatul să fie mai bun.”

Ce poate controla, spune el, este propria implicare. Și energia colectivă a echipei.

„Dacă dai 100%, rezultatul va fi 100%. Va fi mai bun. Dacă joci la 90%, va fi mai rău. Așa că trebuie să împingi mereu până la limită. Și dacă toți facem asta, rezultatul va fi mai bun decât ultima dată. Așa că... mergi acolo pe teren și bucură-te.”

„Fotbalul e despre cine vrea mai mult. Și despre cum ieși de pe teren”

Pentru Selmani, fotbalul nu e doar despre planul tactic. E despre intenție. Despre cine își câștigă duelul unu la unu.

„Eu joc împotriva unui fundaș. Jucător contra jucător. Așa că trebuie să fii mai bun decât adversarul tău. Poate nu la dribling, dar mental – să vrei să câștigi fiecare duel. Să faci tot ce poți.”

Și chiar dacă uneori nu câștigi, ceea ce contează e cum ieși de pe teren:

„Iar dacă pierzi meciul, înseamnă că el a fost mai bun. Îi întinzi mâna. Îi arăți respect. Și mergi mai departe. Dar măcar ai dat 100%.”

Pentru el, cel mai rău lucru este să pleci cu gândul „ce-ar fi fost dacă”. Nu vrea regrete. Vrea să știe că a lăsat tot în meci, pe gazon.

„Când ieși de pe teren, trebuie să fii terminat. Complet epuizat. Atunci sunt fericit.”

„Așa văd eu fotbalul. Câștigă-ți duelurile, câștigă-ți duelurile.”

„Nu mă definesc doar ca fotbalist”

Selmani spune că la început, toată identitatea lui era fotbalul. Dar între timp, a învățat altceva:

„La început credeam că sunt doar un fotbalist. Doar un fotbalist. Era identitatea mea. Fotbalist. Dar fotbalul m-a învățat că trebuie să știu când să mă opresc. Sunt fotbalist, dar sunt și Astrit. Sunt și eu, ca persoană. Sunt o persoană diferită. Și asta e ceva ce trebuie să înțelegi și să schimbi. Ești fotbalist, dar asta am învățat: poți să trăiești și fără să fii fotbalist.”

Știe și cât de greu e să nu te lași influențat de tot ce e în jurul tău:

„Asta e întrebarea de un milion de dolari. Dacă toți ar ști răspunsul, toți ar juca la echipe mari. Dar dacă începi să asculți prea mulți oameni din jurul tău, îi lași să te influențeze în ceea ce faci. Dacă lași presa, jurnaliștii, fanii, tatăl, oricine... nu contează dacă e de bine sau de rău. Nu contează. Te face să te schimbi, să nu mai fii tu. Și asta nu e un lucru bun.”

Crede în echilibru. În a trăi și dincolo de sport. În a citi, a găti, a te uita la un film. Și în ideea că un jucător bun e cel care rămâne el însuși. În vestiar, pe teren, și mai ales în afara stadionului.

„Viața nu e atât de serioasă pe cât o facem noi”

La 27 de ani, Selmani știe ce înseamnă să-ți schimbi perspectiva. O întâmplare din familie l-a făcut să înțeleagă că lucrurile importante se schimbă rapid. Și că fotbalul trebuie trăit cu bucurie, nu cu apăsare

„Când fratele meu s-a îmbolnăvit, am început să văd altfel viața. Oamenii iau totul prea în serios. Se pun pe ei în rolul principal. Dar nu e totul despre tine. Hai doar să ne bucurăm.”

Poate de asta e și unul dintre cei mai relaxați jucători din vestiar. Un „clovn”, cum se autodefinește, care face glume zilnic și care crede sincer că umorul e parte din rețeta echilibrului.

„Sunt foarte serios pe teren. Dar în vestiar, sunt clovnul echipei. Glumesc pe seama oricui, oricând. Pantaloni ciudați, tunsoarea lui Costin… orice. Trebuie să râdem.”

„Suporterii nu sunt presiune. Sunt sprijin, chiar și când huiduie”

Când vorbește despre public, Selmani are o viziune care îmbină claritatea cu o formă aparte de înțelepciune. E și sfatul pe care îl dă mai departe colegilor din echipă:

„Ăsta e sfatul meu pentru toată lumea: dacă stadionul are 50.000 de oameni, sunt 50.000 care strigă pentru tine. Chiar și când te huiduie, tot despre tine e vorba.”

„Așa că atunci când fac opusul, le spun: ‘Mulțumesc.’ Pentru că apoi ei pleacă acasă și se gândesc la mine. Eu nu plec acasă și mă gândesc la ei. Într-un fel, fac un lucru bun.”

Este un mod aparte de a transforma potențiala presiune în combustibil. Și un exemplu de maturitate:

„Dacă îi vezi ca pe o presiune, devin o presiune. Dacă îi vezi ca pe un sprijin, te susțin. Important e cum privești lucrurile, nu cum sunt ele.”

Când vine vorba de relațiile din vestiar, Selmani e glumeț, dar și sincer. Spune că e „clovnul echipei” și că e important să păstrezi un vibe relaxat în vestiar. Dar are și un aliat de nădejde, cu care împărtășește mai mult decât o pasiune pentru fotbal:

„Patrick, danezul. E prietenul meu cel mai bun de la Dinamo. Suntem amândoi scandinavi și totul devine mai ușor.”

„Când marchezi, ești în vârful lumii”

Astrit are un gol preferat: cel împotriva Buzăului, marcat în inferioritate numerică:

„Ne-am apărat tot meciul, am avut o singură ocazie și am marcat. A fost un moment special, pentru că toți băieții din echipă au început să creadă în șansa de a ajunge în Play-off.”

„Când marchezi... simți că ești în vârful lumii. Serios. Ai făcut ceva foarte, foarte bun pentru 20, 35 de secunde. E vârful adrenalinei. E un sentiment foarte frumos.”

Și da, vrea să marcheze și cu FCSB.

„Vreau să dau gol. Vreau să dau o pasă decisivă. Știu că am contribuit la aproape jumătate dintre punctele echipei prin goluri sau assisturi. Și, desigur, vreau să ofer și mai mult.”

„Această călătorie o facem împreună”

În final, mesajul lui pentru fanii lui Dinamo e simplu, sincer și profund:

„Doar să continuați să luptați așa cum o faceți. Nu uitați că și noi dăm totul pe teren, la fel ca voi în tribune. Iar această călătorie o facem împreună.”

„Vrem ca Dinamo să revină pe drumul pe care a fost în anii trecuți. Să rămânem o echipă de top mulți ani de acum înainte. Ce se întâmplă e și datorită lor.”

Astrit Selmani va fi pe teren în derby-ul cu FCSB, duminică, de la ora 20:30, pe Arena Națională. Și spune că nu simte presiune. Simte doar fotbal.