Andrei Mărginean (23 ani) a crescut în Italia și acolo s-a și format. Mijlocașul român aparține de Sassuolo, dar în vara lui 2024 a fost împrumutat la Dinamo, echipă care tocmai se salvase de la retrogradare. Au fost ani grei pentru Dinamo, despre care putem spune că a atins cel mai de jos punct al său. Iar atunci când ajungi cel mai jos, singura direcție disponibilă este în sus.
Așadar, varianta Dinamo a fost perfectă pentru un tânăr fotbalist dornic să evolueze în carieră, după cum ne-a spus chiar el.
Ai venit la Dinamo în vara anului trecut. Spune-mi, cum a apărut varianta Dinamo pentru tine după mulți ani petrecuți în Italia?
Sincer, am luat această mutare ca pe un pas în față și o nouă posibilitate pentru mine ca să cresc.
La ce te-ai așteptat în momentul în care ai semnat cu Dinamo?
Personal, îmi doream foarte mult să joc cât mai mult, cum am zis, să cresc și ca obiectiv de echipă să zic, eu m-am bucurat când am auzit sau am văzut că obiectivul e play-off-ul, deci a fost un pas mare și chiar am avut pentru ce să luptăm.
Ai avut puține rețineri știind că situația lui Dinamo din sezonul trecut nu a fost tocmai bună, la limită s-au salvat de la retrogradare, a fost un parcurs destul de greu sau ai avut încredere în proiect?
Sincer, am avut încredere în proiect. Dacă era să iau așa să zic că poate nu alegeam această variantă, dar chiar am avut încredere în proiect și până la urmă e Dinamo.
Predestinat fotbalului
Te-ai născut la Zlatna și acolo ai jucat pentru prima dată, apoi ai plecat din țară la Sassuolo. Povestește-ne tu parcursul tău, de când ai început să joci la Zlanta și după aceea cum ai ajuns la Sassuolo și tot drumul tău până la revenirea în România.
Am început să joc la Zlatna cam pe la 10-11-12 ani, cam așa, apoi am reușit să merg în Italia prin probe, probe de joc și am reușit la Sassuolo. La Sassuolo am jucat trei ani și jumătate la juniori, la cam toate grupele de juniori, de la U17 până la Primavera, apoi am plecat împrumut la Messina, în Serie C, în Sicilia, acolo am jucat un an, următorul an a fost la Novara, tot în Serie C, și al treilea an, să zic, de împrumut, a fost la Ternana în Serie B. Apoi a venit acest an foarte frumos la Dinamo.
Drumul lui Mărginean în fotbal a început pe când nici nu știa ce înseamnă acest sport. A început cu un gând al unui tată pentru nou-născutul său.
Cum ai ajuns să joci fotbal? Când erai mic când ai zis: „gata, eu o să mă fac fotbalist”?
Eu sincer nu am știut să zic așa, doar că, crescând mi-am văzut poze din albumul de familie, eram mereu cu o minge la picior sau în mână sau cu o minge de fotbal. Și nu știu, a fost, cum să zic, când ești mic, ieși în spatele blocului să joci fotbal și văzând poate și părinții că joc de dimineață până seara și de abia puteau să mă bage în casă, cred că chestia asta a fost. Și o să zic și chestia asta, pentru că mi-a plăcut foarte mult, mi-a povestit mama mea, eram deja în Italia, mi-a povestit că atunci când m-a născut, când tatăl meu m-a adus în casă a zis exact așa: ‚Pe ăsta îl fac fotbalist!’.
Cum a fost pentru tine experiența ta în Italia?
A fost o experiență foarte bună, m-a ajutat foarte mult să cresc și din punct de vedere sportiv și din punct de vedere uman.
Dar ți-a fost greu să te adaptezi? Ai plecat când erai totuși încă tânăr ca vârstă și a fost o schimbare mare.
Da, aveam 16 ani și jumătate, a fost greu, pentru că am fost singur, să zic așa. O țară nouă, limbă nouă. La început nu puteam să mă înțeleg foarte bine cu lumea pe acolo, dar după șase luni am învățat italiana și de atunci a mers foarte, foarte bine.
Am observat că ești foarte apropiat de familia ta, spune-mi dacă ți-a fost greu fără părinți în primii ani în Italia și dacă ulterior au venit alături de tine sau ați stat separați în tot acest timp?
Mi-a fost foarte greu pentru că eram foarte apropiat de părinții mei și de sora mea, dar chestia asta m-a ajutat foarte mult să cresc ca om, să îmi iau viața singur în dinți, ca să zic așa. Și nu, ei nu au reușit să vină lângă mine, am fost singur, dar mereu am păstrat legătura, în fiecare zi am vorbit la telefon și m-au ajutat și chestiile astea.
Cum reușeai să treci peste dorul de casă?
Sincer, nu mai știu. Îmi era foarte, foarte, foarte dor de casă și în fiecare vacanță, dacă unii colegi plecau prin țări străine, să zic, mie îmi plăcea să mă duc acasă la Zlatna, să stau cu familia mea, cu prietenii mei și acolo să îmi petrec vacanțele.
Ți-a fost dor de mâncarea românească? Oricum se spune că mâncarea italienească e foarte bună.
E foarte bună mâncarea italienească, dar mi-era dor așa câteodată să mănânc, mai ales ce făcea mama acasă. Dar chiar am rămas cu obiceiurile din Italia, să mănânc paste, foarte multe paste.
Cum a fost să revii în România? Dar nu din punct de vedere sportiv, ci pentru că ai petrecut foarte mulți ani în Italia și dintr-o dată ai revenit acasă, în România. Cum a fost și cu limba?
Nu am avut probleme cu limba pentru că vorbeam foarte mult cu părinții mei, cu prietenii mei, am ținut o legătură foarte bună în toți acești ani și pot să zic că m-au ajutat foarte mult colegii de aici să mă adaptez din nou la viața din România. Deci pot să zic că este meritul lor că m-am integrat așa bine.
Familia Dinamo
În cariera unui fotbalist importanți sunt și oamenii din jurul său, iar tinerii jucători își caută modele în cei cu experiență. Pentru Andrei, „modele” i-au fost și cei care au îmbrăcat sau încă îmbracă, în cazul lui Vlad Chiricheș, tricoul FCSB-ului.
Și în Italia ai avut niște jucători care te-au ajutat? La care să te uiți? Cred că văzusem într-una dintre postările tale de pe Instagram că îți lăsase Piovaccari un comentariu?
Cu Piovaccari am jucat la Messina, în primul an când am jucat la seniori, el a venit în a doua jumătate a sezonului și bine, m-a ajutat pentru că e un băiat excepțional, cu multă experiență și cum a jucat în România, știind că sunt român, chiar a încercat să mă ajute și să îmi dea câteva sfaturi. Apoi l-am avut pe Vlad Chiricheș la Sassuolo și și el, cât apucam să stau pe lângă el, nu am apucat foarte mult pentru că el era la prima echipă, eu încă eram la juniori, dar și el mi-a dat multe sfaturi și mi-a zis mereu să am încredere în mine și să îmi văd de jocul meu.
Când spui Dinamo, spui familie, iar acest sentiment nu s-a pierdut niciodată, în ciuda dificultăților pe care clubul le-a traversat, iar acest lucru îl simte orice jucător ajunge să calce pragul echipei care a renăscut din propria cenușă. Familia Dinamo nu înseamnă doar clubul, ci și fanii, care nu și-au abandonat echipa nici atunci când poate nu mai aveau motive să spere.
Mărginean a simțit ce înseamnă să joci pentru Dinamo încă de când a pășit prima dată pe gazon, indiferent dacă meciul a fost acasă sau în deplasare, pentru că Dinamo și în deplasare se simte ca acasă.
Spune-mi cum te simți la Dinamo, cum te simți tu, ca jucător?
Mă simt foarte bine, asta e cel mai important, părerea mea. Dacă într-un loc nu te simți bine e foarte greu să faci față.
Și cum ți se par fanii lui Dinamo, pentru că sunt ceva aparte și voiam să te întreb și dacă îi poți compara cu fanii celorlalte echipe din Italia pe la care ai mai fost tu? Dacă ai mai trăit așa ceva?
Cu tot respectul pentru fanii celorlalte echipe, nu am mai întâlnit asemenea fani niciodată. Să zic doar chestia asta, să joc în deplasare și să mă simt acasă. Deci a fost ceva wow pentru mine.
Dar la debut ai simțit presiunea aceea? Pentru că galeria lui Dinamo, mai ales pe Arcul de Triumf, poate fi copleșitoare pentru unii jucători.
Sincer, nu am simțit presiune, chiar am simțit că mă împing de la spate. Atunci, chiar când am intrat, țin minte că era meciul cu Craiova, aveam doi oameni în minus, dar nu am simțit presiunea publicului în sens rău, cum am zis, am simțit că mă împing de la spate și ne-au ajutat. Ei ne-au ajutat să câștigăm acel meci.
Cum ai descrie în câteva cuvinte parcursul vostru de până acum și ce credeți că a fost cel mai important. Poate antrenorul, poate motivația sau poate un meci care poate nu a mers bine și după aia v-ați montat.
Părerea mea e că grupul a fost cel mai important. Suntem ca o familie. Asta e cel mai important, asta vreau să zic, grupul. Noi ne-am ajutat noi pe noi să fim unde suntem împreună cu staff-ul, cu tot clubul, cu suporterii, suntem toți ca o familie și asta cred că a făcut diferența.
Andrei Mărginean (23 ani) a crescut în Italia și acolo s-a și format. Mijlocașul român aparține de Sassuolo, dar în vara lui 2024 a fost împrumutat la Dinamo, echipă care tocmai se salvase de la retrogradare. Au fost ani grei pentru Dinamo, despre care putem spune că a atins cel mai de jos punct al său. Iar atunci când ajungi cel mai jos, singura direcție disponibilă este în sus.
Așadar, varianta Dinamo a fost perfectă pentru un tânăr fotbalist dornic să evolueze în carieră, după cum ne-a spus chiar el.
Ai venit la Dinamo în vara anului trecut. Spune-mi, cum a apărut varianta Dinamo pentru tine după mulți ani petrecuți în Italia?
Sincer, am luat această mutare ca pe un pas în față și o nouă posibilitate pentru mine ca să cresc.
La ce te-ai așteptat în momentul în care ai semnat cu Dinamo?
Personal, îmi doream foarte mult să joc cât mai mult, cum am zis, să cresc și ca obiectiv de echipă să zic, eu m-am bucurat când am auzit sau am văzut că obiectivul e play-off-ul, deci a fost un pas mare și chiar am avut pentru ce să luptăm.
Ai avut puține rețineri știind că situația lui Dinamo din sezonul trecut nu a fost tocmai bună, la limită s-au salvat de la retrogradare, a fost un parcurs destul de greu sau ai avut încredere în proiect?
Sincer, am avut încredere în proiect. Dacă era să iau așa să zic că poate nu alegeam această variantă, dar chiar am avut încredere în proiect și până la urmă e Dinamo.
Predestinat fotbalului
Te-ai născut la Zlatna și acolo ai jucat pentru prima dată, apoi ai plecat din țară la Sassuolo. Povestește-ne tu parcursul tău, de când ai început să joci la Zlanta și după aceea cum ai ajuns la Sassuolo și tot drumul tău până la revenirea în România.
Am început să joc la Zlatna cam pe la 10-11-12 ani, cam așa, apoi am reușit să merg în Italia prin probe, probe de joc și am reușit la Sassuolo. La Sassuolo am jucat trei ani și jumătate la juniori, la cam toate grupele de juniori, de la U17 până la Primavera, apoi am plecat împrumut la Messina, în Serie C, în Sicilia, acolo am jucat un an, următorul an a fost la Novara, tot în Serie C, și al treilea an, să zic, de împrumut, a fost la Ternana în Serie B. Apoi a venit acest an foarte frumos la Dinamo.
Drumul lui Mărginean în fotbal a început pe când nici nu știa ce înseamnă acest sport. A început cu un gând al unui tată pentru nou-născutul său.
Cum ai ajuns să joci fotbal? Când erai mic când ai zis: „gata, eu o să mă fac fotbalist”?
Eu sincer nu am știut să zic așa, doar că, crescând mi-am văzut poze din albumul de familie, eram mereu cu o minge la picior sau în mână sau cu o minge de fotbal. Și nu știu, a fost, cum să zic, când ești mic, ieși în spatele blocului să joci fotbal și văzând poate și părinții că joc de dimineață până seara și de abia puteau să mă bage în casă, cred că chestia asta a fost. Și o să zic și chestia asta, pentru că mi-a plăcut foarte mult, mi-a povestit mama mea, eram deja în Italia, mi-a povestit că atunci când m-a născut, când tatăl meu m-a adus în casă a zis exact așa: ‚Pe ăsta îl fac fotbalist!’.
Cum a fost pentru tine experiența ta în Italia?
A fost o experiență foarte bună, m-a ajutat foarte mult să cresc și din punct de vedere sportiv și din punct de vedere uman.
Dar ți-a fost greu să te adaptezi? Ai plecat când erai totuși încă tânăr ca vârstă și a fost o schimbare mare.
Da, aveam 16 ani și jumătate, a fost greu, pentru că am fost singur, să zic așa. O țară nouă, limbă nouă. La început nu puteam să mă înțeleg foarte bine cu lumea pe acolo, dar după șase luni am învățat italiana și de atunci a mers foarte, foarte bine.
Am observat că ești foarte apropiat de familia ta, spune-mi dacă ți-a fost greu fără părinți în primii ani în Italia și dacă ulterior au venit alături de tine sau ați stat separați în tot acest timp?
Mi-a fost foarte greu pentru că eram foarte apropiat de părinții mei și de sora mea, dar chestia asta m-a ajutat foarte mult să cresc ca om, să îmi iau viața singur în dinți, ca să zic așa. Și nu, ei nu au reușit să vină lângă mine, am fost singur, dar mereu am păstrat legătura, în fiecare zi am vorbit la telefon și m-au ajutat și chestiile astea.
Cum reușeai să treci peste dorul de casă?
Sincer, nu mai știu. Îmi era foarte, foarte, foarte dor de casă și în fiecare vacanță, dacă unii colegi plecau prin țări străine, să zic, mie îmi plăcea să mă duc acasă la Zlatna, să stau cu familia mea, cu prietenii mei și acolo să îmi petrec vacanțele.
Ți-a fost dor de mâncarea românească? Oricum se spune că mâncarea italienească e foarte bună.
E foarte bună mâncarea italienească, dar mi-era dor așa câteodată să mănânc, mai ales ce făcea mama acasă. Dar chiar am rămas cu obiceiurile din Italia, să mănânc paste, foarte multe paste.
Cum a fost să revii în România? Dar nu din punct de vedere sportiv, ci pentru că ai petrecut foarte mulți ani în Italia și dintr-o dată ai revenit acasă, în România. Cum a fost și cu limba?
Nu am avut probleme cu limba pentru că vorbeam foarte mult cu părinții mei, cu prietenii mei, am ținut o legătură foarte bună în toți acești ani și pot să zic că m-au ajutat foarte mult colegii de aici să mă adaptez din nou la viața din România. Deci pot să zic că este meritul lor că m-am integrat așa bine.
Familia Dinamo
În cariera unui fotbalist importanți sunt și oamenii din jurul său, iar tinerii jucători își caută modele în cei cu experiență. Pentru Andrei, „modele” i-au fost și cei care au îmbrăcat sau încă îmbracă, în cazul lui Vlad Chiricheș, tricoul FCSB-ului.
Și în Italia ai avut niște jucători care te-au ajutat? La care să te uiți? Cred că văzusem într-una dintre postările tale de pe Instagram că îți lăsase Piovaccari un comentariu?
Cu Piovaccari am jucat la Messina, în primul an când am jucat la seniori, el a venit în a doua jumătate a sezonului și bine, m-a ajutat pentru că e un băiat excepțional, cu multă experiență și cum a jucat în România, știind că sunt român, chiar a încercat să mă ajute și să îmi dea câteva sfaturi. Apoi l-am avut pe Vlad Chiricheș la Sassuolo și și el, cât apucam să stau pe lângă el, nu am apucat foarte mult pentru că el era la prima echipă, eu încă eram la juniori, dar și el mi-a dat multe sfaturi și mi-a zis mereu să am încredere în mine și să îmi văd de jocul meu.
Când spui Dinamo, spui familie, iar acest sentiment nu s-a pierdut niciodată, în ciuda dificultăților pe care clubul le-a traversat, iar acest lucru îl simte orice jucător ajunge să calce pragul echipei care a renăscut din propria cenușă. Familia Dinamo nu înseamnă doar clubul, ci și fanii, care nu și-au abandonat echipa nici atunci când poate nu mai aveau motive să spere.
Mărginean a simțit ce înseamnă să joci pentru Dinamo încă de când a pășit prima dată pe gazon, indiferent dacă meciul a fost acasă sau în deplasare, pentru că Dinamo și în deplasare se simte ca acasă.
Spune-mi cum te simți la Dinamo, cum te simți tu, ca jucător?
Mă simt foarte bine, asta e cel mai important, părerea mea. Dacă într-un loc nu te simți bine e foarte greu să faci față.
Și cum ți se par fanii lui Dinamo, pentru că sunt ceva aparte și voiam să te întreb și dacă îi poți compara cu fanii celorlalte echipe din Italia pe la care ai mai fost tu? Dacă ai mai trăit așa ceva?
Cu tot respectul pentru fanii celorlalte echipe, nu am mai întâlnit asemenea fani niciodată. Să zic doar chestia asta, să joc în deplasare și să mă simt acasă. Deci a fost ceva wow pentru mine.
Dar la debut ai simțit presiunea aceea? Pentru că galeria lui Dinamo, mai ales pe Arcul de Triumf, poate fi copleșitoare pentru unii jucători.
Sincer, nu am simțit presiune, chiar am simțit că mă împing de la spate. Atunci, chiar când am intrat, țin minte că era meciul cu Craiova, aveam doi oameni în minus, dar nu am simțit presiunea publicului în sens rău, cum am zis, am simțit că mă împing de la spate și ne-au ajutat. Ei ne-au ajutat să câștigăm acel meci.
Cum ai descrie în câteva cuvinte parcursul vostru de până acum și ce credeți că a fost cel mai important. Poate antrenorul, poate motivația sau poate un meci care poate nu a mers bine și după aia v-ați montat.
Părerea mea e că grupul a fost cel mai important. Suntem ca o familie. Asta e cel mai important, asta vreau să zic, grupul. Noi ne-am ajutat noi pe noi să fim unde suntem împreună cu staff-ul, cu tot clubul, cu suporterii, suntem toți ca o familie și asta cred că a făcut diferența.
„Nu am mai întâlnit un asemenea tip de antrenor”
Parcursul de succes al lui Dinamo din acest sezon are și un „vinovat”: Zeljko Kopic. Antrenorul croat care a acceptat să preia echipa având presiunea salvării de la retrogradare și care a reușit să o ducă până în play-off-ul Superligii în sezonul următor. L-am rugat pe Andrei să îl caracterizeze pe cel pe care rar îl vedem că se pierde cu firea și ne-a confirmat ceea ce știam deja: că este un antrenor aparte.
Cum l-ai descrie pe Kopic într-un cuvânt și după aceea te rog să îl descrii un pic mai pe larg, ca relație cu jucătorii sau ce ai văzut tu până acum în Italia și comparând cu România. Cum interacționează cu voi, cum îl simțiți pe teren, în vestiar?
Pe Mister vreau să... nu știu foarte bine să îl caracterizez, dar cred că e foarte bun în ceea ce face. E un foarte bun motivator. Nu am mai întâlnit un asemenea tip de antrenor să te motiveze foarte foarte bine la fiecare meci, să te țină în priză după un sezon bun, părerea mea, un sezon foarte bun, să fii concentrat la fiecare meci, indiferent cu ce echipă joci. Asta cred că a făcut și diferența din partea lui.
E un motivator agresiv sau este mai degrabă un om care știe să ajungă la voi prin cuvintele potrivite?
Nu e deloc agresiv. Știe să ajungă prin cuvintele potrivite, știe cum, ne zice mereu că în viață e ca în fotbal și în fotbal e ca în viață. Deci te face să gândești și chiar mă simt bine când îl aud că ne vorbește, că ne motivează așa.
Acum spune-mi care este idolul tău?
Cristiano Ronaldo.
Ți-a plăcut dintotdeauna?
De mic. De mic am fost cu el și nu pot să zic de altcineva. Chiar dacă aș putea să aleg mijlocași foarte buni. Uite, de exemplu un mijlocaș l-aș alege pe Pirlo. Și el îmi plăcea, când am început să joc mijlocaș central mă uitam foarte mult la el pentru că îmi plăceau foarte mult diagonalele lui, pasele lui filtrante, să zic așa, era un om foarte inteligent, dar per total îl aleg pe Cristiano Ronaldo.
