Există jucători ca Alin Fică. După ce se fluieră finalul meciului, ei rămân în memorie prin jocul de pe teren și prin felul în care povestesc despre fotbal. Cu modestia unui băiat crescut frumos, cu emoția unui copil care își amintește fiecare pas și cu determinarea unui om care simte că locul lui e acolo, pe teren, între colegii care i-au devenit familie. La doar 23 de ani, cu 29 de meciuri jucate în acest sezon de Superliga, 2 goluri și 2 assist-uri, mijlocașul CFR-ului e un exemplu de muncă și dedicare.

Ne-am întâlnit în Cluj, în sala de conferințe a stadionului Dr. Constantin Rădulescu, înainte de unul dintre antrenamentele conduse de antrenorul său, Dan Petrescu. Punctual, cu energie luminoasă și entuziasm în zâmbet, Alin s-a așezat pe scaun, fără să se arate deranjat de luminile montate special pentru interviu. E obișnuit și cu ce presupune fotbalul după ce se încheie partida și pare că poate vorbi oricând despre ceea ce iubește: familia și cel mai frumos joc. Hai să-l cunoaștem pe Fică, omul din spatele fotbalistului. 

Ghetele și copilul care n-a mai vrut să le dea jos

„Nu-mi amintesc sigur prima pereche de ghete de fotbal”, recunoaște Alin, zâmbind. Dar ceea ce își amintește e de ajuns să-i lumineze fața: „Dar îmi amintesc un episod în care tatăl a venit de la muncă și mi-a adus o pereche de ghete. Știu că am sărit instant în brațele lui, ghetele au rămas pe dinafară. După câteva minute mi-am dat seama ce cadou mi-a adus, le-am pus în picioare și de atunci nu le-am mai dat jos.” Avea 8 sau 9 ani. Și poate că acela a fost primul pas real pe drumul pe care merge și azi.

Începutul unui vis

Dacă ar putea să retrăiască un moment din copilărie, mijlocașul CFR-ului ar alege ziua în care a început școala. Dar în inimă, 2013 rămâne anul care l-a validat. „Am câștigat Cupa Hagi Danone cu echipa la care jucam. Am fost desemnat cel mai bun jucător, iar trofeul mi-a fost înmânat chiar de Gică Hagi.” Dar mai exista un trofeu, unul care nu poate fi măsurat în cuvinte: mândria părinților. Cu acest palmares bogat, micul Alin se hotăra atunci că asta e calea care îl va face fericit. „Cred că atunci am zis pentru prima dată: da, ăsta e drumul meu.”

Pentru Fică, fotbalul nu e despre presiune, ci despre plăcere. „Pentru mine nu este ca și cum oamenii ar merge la job de dimineața de la 8 până la 4 sau la 6. Eu fac ce-mi place și asta este o plăcere.” Poate tocmai de aceea îl vezi zâmbind des pe teren, pentru că joacă din convingere. Nu și-a ales fotbalul ca pe un plan B. A fost mereu drumul principal.

Primul gol și sunetul care nu se uită

Dacă îți imaginezi că un jucător își amintește perfect primul gol, te înșeli. „Nici nu-mi amintesc, sincer, la câte emoții am avut. Nu-mi mai amintesc nimic, decât… după ce s-a terminat meciul mi-au mai venit câteva amintiri în memorie. Dar pe moment nu mai știu. Știu doar că am șutat la poartă și am auzit oamenii țipând, sunetul tribunelor.” Era împotriva Rapidului, în etapa 17 a sezonului regular. „Ceva de nedescris. Am și jucat la Rapid și pentru mine a fost și un pic de presiune, dar și o motivație în plus, că am jucat contra lor.” După meci, mama plângea. Tata făcea naveta emoțională între consolare și felicitări. Alin își făcea din nou familia fericită.

Golul pentru mama

Apoi a marcat contra lui Dinamo, în primul meci din Play-Off. Era ziua mamei. „Am dat gol pentru ea.” Întrebat ce a primit mai valoros de la ea, răspunde cu emoție: „Înțelepciunea și iubirea ei.” Așteaptă momentul în care să le poată întoarce toate acestea părinților săi. Uită poate că i-a făcut deja fericiți de atâtea ori, de la prima pereche de ghete până azi.

Tata, care te face mai bun

Alin nu fuge de critici. Le analizează. Le înțelege. „Cel mai mare critic al meu e tata. După fiecare meci îmi zice ce am făcut bine și ce nu, dar într-un mod în care pot înțelege și corecta.” În momentele grele, se uită în jur. „Mă uit în jurul meu, văd colegii și știu ce caractere am lângă mine.” Iar asta e pansamentul pentru orice gol primit sau înfrângere resimțită.

Liniștea din Cluj

Viața unui fotbalist nu înseamnă doar antrenamente. Înseamnă grijă pentru corp. „Și înainte și după fiecare antrenament merg la sală, lucrez, stretching, parte superioară, parte inferioară. Merg la refacere, mâncare și odihnă.” Știe că trebuie să aibă grijă de corpul lui pentru performanța din teren. Dar își permite și un răsfăț. Dacă te întrebi care e plăcerea lui vinovată… „Pizza cu Nutella. Am găsit aici în Cluj un restaurant și mă mai abonez la câteva comenzi.” Dar în Cluj nu a găsit doar pizza bună, ci și sentimentul de acasă. „E a doua casă a mea. Mă relaxez în parc sau în centru, cu prietena și prietenii.”

Mentalitatea de campion și ADN-ul CFR-ului

„Pentru mine, mentalitatea este punctul cheie. Cred că dacă ești pregătit mental mai bine decât fizic, poți să faci lucruri bune.” Vizualizează faze. Se gândește la colegi. La echipă. „Mă gândesc la anumite faze din joc, ce aș face.” De la Deac și Camora învață zilnic. „Sunt aici coleg cu ei de patru ani și în fiecare zi încerc să fur ceva de la ei.” Spune că poartă cu mândrie tricoul și se vede în privirea lui că nu-s doar cuvinte. A învățat din mentalitatea clubului că nu trebuie să renunțe niciodată și că trebuie să stea cu fruntea sus. Spune că CFR are ADN de campioană. Are 2 titluri cu echipa. Clar mândria nu e doar un cuvânt pe care-l rostește.

„Cred că spiritul echipei e principalul nostru atu.” Provocarea cea mai mare? „Să câștigăm cele două trofee puse în joc.” Tot ce își mai dorește e să-și ajute echipa în această luptă. Și știm că nu va renunța niciodată, pentru că asta e lecția cea mai prețioasă pe care mi-a zis că a primit-o de la fotbal. Când îi vezi sinceritatea cu care crede în visul lui, în drumul lui și în familia pe care o are în jurul său, pe teren și în tribune, nu poți decât să-ți dorești să fii ca Fică. 

Alin nu e doar un mijlocaș muncitor și tehnic, e un tânăr care poartă cu el fiecare vorbă a tatălui, fiecare lacrimă a mamei și fiecare bucurie pe care fotbalul i-a oferit-o. Nu se laudă. Nu strigă. Doar joacă și visează. Iar când CFR are nevoie de spirit, Fică răspunde cu tot ce are. Pentru că, vorba lui: „Noi vom da totul pe teren și la final să ne bucurăm cu toții.”