FC Universitatea Cluj

Alexandru Chipciu, o conferință cu de toate: „Poate voi fi o ‚pușcărie’ de antrenor”

Universitatea Cluj a organizat o conferință de presă în cadrul zilei de sâmbătă, la care au participat Alexandru Chipciu și Andrei Coubiș, noul transfer al „șepcilor roșii”.

FC Universitatea Cluj
Alexandru Chipciu

Primul a luat cuvântul fotbalistul de 36 de ani, care nu s-a ferit de declarații, așa cum a obișnuit de-a lungul timpului. Vorbind despre cantonamentul desfășurat în Antalya, Chipciu și-a amintit și de perioadele de pregătire din trecut, comparând condițiile: „Până acum, am lucrat bine ca intensitate. Comparativ cu acum 20 de ani, cred că în 2007 am făcut primul cantonament, atunci se lucra mai mult volum, alergai de înnebuneai. Era crunt. Acum cantonamentele sunt mai ușoare din punct de vedere psihic și se lucrează mai aproape de nivelul jocului.

Erau și alte metode, s-au schimbat antrenorii. Este diferit. Dacă nu veneai în cantonament, era nasol să stai în România, să alergi în zăpadă până la gât. Dacă rămâneam doar cu ideea aceea, probabil percepția mea despre fotbal era mai întunecată. E mai bine pentru jucătorii tineri, să nu mai faci alergările acelea interminabile”.


Fotbalistul lui U Cluj a comentat și duelul din primul meci al anului, cel împotriva lui Dinamo, care se va disputa pe Arena Națională.

„Toate meciurile au fost grele. Cred că suntem pe primul loc la meciuri în deplasare, acasă suntem jos. Suntem o echipă puternică în deplasare. Dinamo e o echipă bună, nu a făcut schimbări, nu a pierdut jucători. Suntem privilegiați că jucăm pe Arenă, e greu să găsești terenuri perfecte în România acum. Sperăm să fie un meci bun și să luăm puncte. Vrem să fim noi în play-off, de restul nu ne interesează cine va fi. Nu am făcut calcule. La un moment dat, mă gândeam că va fi foarte greu să ajungem acolo. Am câștigat, am câștigat și ne-am apropiat iar.

Locurile acelea sunt accesibile pentru noi, FC Argeș, Farul, FCSB. Ultimele două poziții se joacă între 4-5 echipe cu șanse reale. E frumos și pentru campionat, și distanța față de primele locuri este mică”.


„Nu știu dacă voi fi un antrenor bun, poate voi fi o ‚pușcărie’”


Chipciu a vorbit și despre planurile sale de viitor, punctând că se simte extrem de bine din punct de vedere fizic și în prezent. Totodată, a dezvăluit și în ce stadiu se află în ceea ce privește licența pentru antrenorat și, în stilul caracteristic, a spus că speră să realizeze dacă nu va reuși să fie un tehnician de succes, astfel încât să se reorienteze.

„Și când voi fi șchiop, o să zic că sunt bine, că alerg. Datele fizice sunt peste medie, am avut noroc genetic. Dacă dau teste de forță și explozie, sunt printre cei mai buni. Mă ajută să joc la vârsta asta. Când pierzi lucrurile astea, se vede că nu mai poți să-i prinzi când alergi. Dacă îți rămân lucrurile astea, poți să joci. Ai învățat din atâtea meciuri, creierul a învățat să anticipeze mai bine și să se poziționeze.

Sunt la licența B acum, de curând am fost la licența B Elite, să recuperez orele pierdute când am fost la echipa națională. Mă pregătesc. Licența trebuie s-o faci când te-ai lăsat de fotbal, nu poți să și joci și să o iei. Când mă voi lăsa, voi mai avea câțiva ani până voi lua licența.

Nu știu dacă voi fi antrenor bun, poate voi fi «pușcărie», nu voi avea rezultate. Nu voi mai da interviuri, plec pe munte cu familia. Sper să-mi dau seama dacă voi fi slab ca antrenor. Mă ajută că am jucat mult fotbal, însă nu știu dacă m-ar prinde partea administrativă.

Văd fotbalul din alte unghiuri și cred că asta mă va ajuta. De aici până la a ști dacă ești bun antrenor e cale lungă. Mi-aș dori să fiu antrenor, dar voi lua lucrurile treptat. Mă gândeam că vreau să fiu antrenor imediat, să câștig trofee, să fac... Având exemplul recent al lui Chivu, plecând de la juniori, de la Primavera, pare pregătit.

Liniștea asta l-a ajutat să fie într-un moment bun. Dacă l-ar fi aruncat cineva acum 5 ani în postura asta, nu știu cum ar fi reacționat. Dacă faci lucrurile cum trebuie, poți fi mai calculat, să iei decizii mai bune”.


Conferința de presă a lui Andrei Coubiș 

Superliga

este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga