Un meci jucat, un gol marcat. Deși victoria nu a fost a Unirii Slobozia în meciul cu UTA Arad, pentru mijlocașul Alex Albu acest meci va avea mereu un loc special în povestea sa. Alex a semnat cu echipa lui Vlădoiu și Prepeliță în această iarnă, înainte de cantonament. Venea după sezoanele de la Rapid, plecarea din țară, apoi întoarcerea la Botoșani și Chindia. 

Alături de colegii săi, pe 17 ianuarie a luat parte la un eveniment istoric în Slobozia: deschiderea noului stadion. Astfel, Alex Albu a marcat primul gol marcat de Unirea în Superliga, acasă. 

De acasă am pornit și noi în interviul cu Alex. De la fotbalul din Colentina, un cartier al Bucureștiului. 

Ne întoarcem un pic la începuturi. Cum era fotbalul din Colentina?
Cu cele mai frumoase amintiri. Plecam de dimineață, cred că de la 9, și intram în casă seara la 9-10-11. La un moment dat știți cum era înainte la bloc, ieșeau părinții pe geam și țipau. Și mama ieșea pe geam și țipa la mine să mai intru și în casă.

Visai când erai mic să ajungi aici?
Sincer, da, le spuneam tuturor prietenilor mei că voi ajunge fotbalist și că voi îmbrăca tricoul echipei naționale. Toți râdeau, pentru că aveam o situație mai specială, nu aveam bani și știm bine că înainte copiii cu bani aveau prioritate. Nu mă credeau și râdeau și acum când au văzut că am realizat aceste lucruri…

Și cum te-ai simțit?
Am râs și eu cu ei, s-au bucurat pentru mine.

Ai râs și atunci când ai purtat pentru prima oară tricoul naționalei?
Sincer, da, pentru că nu mi-a venit să cred că am fost convocat, chiar am crezut că e o glumă. Când am ajuns acolo, am pus mâna pe tricou și am luat tricoul pe mine, parcă vedeam ceea ce le spuneam prietenilor mei când eram mic, cu mingea în mână.

Când am fost convocat la națională, am crezut că este o glumă. 

Facem un exercițiu de imaginație. Îți scriai pe tricoul alb în Colentina numele pe spate? Dacă ar fi acum tu să te întorci acolo și să scrii lângă numele tău o calitate, ce ai scrie?
Ambiția și perseverența, pentru că doar cu ambiție poți să reușești. Poți să ai cea mai mare calitate, degeaba, mai ales în România este greu să te afirmi printr-o calitate dacă nu ești ambițios, pentru că sunt foarte mulți jucători talentați și din păcate se pierd. Acum și din vina lor poate, dar și din vina cluburilor.

Ai spus într-un interviu mai demult că obiectivul tău principal este să ai grijă de familia ta. Cum ai grijă de familia ta?
Mi se pare normal ca un bărbat să aibă grijă de toată familia, de copii, de soție. Este normal că mai sunt certuri, toată lumea se ceartă, dar trebuie să știi că tu ești bărbat și indiferent ce spune soția, trebuie să-i dai dreptate, pentru că atunci când vin de la muncă, ea e cea care are grijă de mine. Atunci trebuie să fiu mai bun, cu toții greșim, și eu am mai greșit poate o să mai greșesc, dar din greșeli învățăm. Dacă soția este fericită, copiii sunt fericiți, eu sunt fericit pentru că îi văd fericiți și așa îți merge bine în viață.
Am văzut o postare pe rețelele de socializare despre cuplurile care postează des poze cu ei împreună și nu sunt fericiți, de fapt. Ei vor să arate de fapt ceea ce nu trăiesc.

Ce ne trebuie să ne întoarcem la noi să ne dăm seama că nu ăsta e adevărul?
Sincer, ar trebui ca lumea să creadă mai mult în Dumnezeu. Nu reușești dacă nu te ajută el, e foarte simplu.

Ai două fetițe. Una de 10 ani și cealaltă de 4. Care ai vrea să fie motivul lor pentru care sunt mândre de tine?
Că le-am oferit iubirea de care au nevoie sau iubirea de care are nevoie orice copil. Eu am crescut fără tată și a fost un pic mai greu. Și nu vreau să simtă copiii mei același lucru pe care l-am simțit eu. Poate nu e ok să le fac toate poftele, dar eu nu am avut multe lucruri când am fost mic și mi-am dorit să am, iar acum vrea să le ofer lor totul. Pentru mine asta e bucuria, să pot să fac acest lucru. Vreau să se bucure de copilărie, pentru că timpul este scurt. Când treci de copilărie, viața este foarte dură.

De la ce vârstă ai trăit copilăria fără tatăl tău?
De la vârsta de 3 ani, 3 ani și jumătate.

Deci ai trăit cu mama?
Da, și cu fratele meu.

Și cine a fost imaginea masculină, imaginea tatălui în viața ta?
Sincer, stăteam foarte mult cu fratele meu. Unde se ducea el, mă lua și pe mine. Mama muncea ca să poată să ne pună ceva pe masă, dar atunci când am crescut am început singur să câștig bani. Mă chemau oamenii la fotbal și îmi dădeau 50 de lei, 100 de lei, pentru că le plăcea cum joc. Sau îmi mai luau câte o pereche de adidași. Adică n-am cerut niciodată foarte mult de la mama. M-am gândit și că nu am de ce să îi cer, pentru că ea oricum ne dădea tot ce are și avea grijă de noi. Atunci a trebuit să mă descurc singur și fratele meu la fel și ne completam oarecum.

Îți amintești când ți-a zis mama ta prima oară că e mândră de tine?
Dar și acum îmi spune. Și acum îmi spune același lucru, chiar comenta și la echipă pe pagină și spunea „ Băiatul meu, sunt mândră de tine”.

Cum ai răsplătit-o pe mama ta?
Cum ar trebui să-și răsplătească orice copil mama, să-i fie alături. Și dacă o sun și o întreb „ce faci?” pentru ea contează foarte mult. Pentru orice mamă sau orice părinte contează foarte mult să te intereseze cum se simt și cum sunt.

Te-am observat de mai multe ori când intri pe teren că faci o cruce și arăți spre cer. E un gest pentru tatăl tău?
Da. Fac de când am început să joc fotbal. De la Liga 3-a, de la Chiajna.

Îi transmiți ceva în momentele alea?
Să fie lângă mine. Să mă ajute. Atât. Să vegheze asupra mea, să nu se întâmple nimic rău. Cred că ăsta este cel mai important lucru atunci când intri pe teren. Să poți să ieși teafăr, să nu te accidentezi. Apoi, restul... N-ai de unde să știi dacă vei câștiga sau vei pierde.

I-ai dedicat vreun gol?
Da. Da. Foarte multe goluri.

Visul meu nu se termină până când nu voi fi campion.

Într-un interviu în 2023 spuneai „Când pun capul pe pernă, mă gândesc cum ar fi să devin campion”. Când pui capul pe pernă acum, la ce te gândești?
La același lucru. Pentru că visul meu nu se termină până când nu voi fi campion.

Tu ești un om care se face plăcut foarte repede de suporteri. De ce crezi că se întâmplă asta?
Pentru că sunt simplu, sunt deschis, vorbesc cu toată lumea. Fac câte o glumă. Și bineînțeles și pentru că am nebunia asta… e felul meu de-a fi.
Vezi că oamenii au nevoie să simtă ceva și dacă ei nu au cum, văzându-te pe tine pe teren, cum ești, cumva trăiesc prin tine. Trăiesc bucuria, nebunia.

Eu știu sigur, pentru că am acea nebunie și acea privire la un moment dat în care părea că te omor pe teren, dar nu, n-am rănit pe nimeni și nu o să rănesc, nu am de ce. Pentru că nici eu nu aș vrea să fiu rănit. Prin nebunia asta a mea intru mai ușor la inima suporterilor.

Suporterilor ce le transmiți? Să se aștepte la nebunii?
La nebunii frumoase, împreună. Pentru că avem nevoie de puțină nebunie în sensul bun al cuvântului. Și asta mă refer aici, pe teren. Pentru că îți trebuie să intri nu 100% ci 200% și să dai totul pe teren. Pentru că atunci când dai totul pe teren, ai de câștigat. Dacă nu dai totul, nu poți să câștigi. Pentru că n-ai cum. Nu se poate. Și ușor, ușor, dacă vom face aceste lucruri, vor fi rezultate foarte bune.

Alex, faci oameni fericiți. Ești conștient de asta. Tu te simți fericit?
Eu sunt fericit zi de zi. Pentru că sunt bucuros că mă trezesc dimineața și sunt bucuros că am soția și fetele aproape. Și apoi, bineînțeles, mă bucur de fotbal. Sper să mă pot bucura încă 10-12 ani de acum încolo.

Alex are 32 de ani, un meci și un gol pentru Unirea Slobozia. Și, pe lângă statistici și cifre, are o nebunie care aduce suporterii la stadion. Pentru că ce e mai frumos să vezi decât un fotbal jucat cu inima. Iar la asta Alex Albu se pricepe cel mai bine.