Primele mele amintiri cu fotbalistul Narcis Răducan sunt de pe la mijlocul anilor ’90. Puștiul rebel cu pletele acelea pe care voia regretatul Didi Prodan să i le tundă mai în glumă, mai în serios: „E adevărat că mă alerga cu foarfeca în mână prin cantonament. Nu știu dacă m-ar fi tuns sau nu, pentru că din fericire nu m-a prins”. Sunt multe, foarte multe astfel de povestiri și fac deliciul microbiștilor nostalgici.
Legenda spune că lui Narcis nu îi lipsea din geanta cu echipament… ”Mersul trenurilor”. Un google nișat pe parte de transport feroviar. Asta pentru că în bagaj avea acest talentat fotbalist și foarte mult tupeu, fapt ce nu era prea pe placul unor zbiri deghizați în antrenori uriași, gen Halagian ori Hizo. Dincolo de toate, mijlocașul originar din Focșani, trecut pe la FC Național, Steaua, Selena lui Sechelariu din Bacău ori Rapid la noi, dar și pe la Larnaca în Cipru, a fost unul extrem de talentat, foarte tehnic, genul care juca și pentru cei din tribune. Sigur că generațiile mai tinere de iubitori de fotbal și-l amintesc ca pe un fost conducător de club și analist Digisport.
A acceptat așa cum juca, din prima, să discute despre un FCSB - Rapid prin prisma celui care a respirat aerul din cele două tabere, dar m-a surprins cumva condiția. Genul ăsta jurnalistic, interviul, presupune interacțiune, contact. Ne știm atât de bine, avem multe emisiuni împreună și m-am gândit că vom face încă o discuție axată pe subiecul de față. „Dă-mi întrebările pe whatsapp și îți trimit eu răspunsurile când am timp”. Nu am avut puterea să îi spun că mi se pare aiurea că tocmai că ne cunoaștem așa bine e ușor impersonal pe… rețele. Am zis ceva că ce, nu are încredere în mine măcar pentru o discuție prin telefon, dacă zice că e prins? A parat amuzat că nu e vorba despre asta și că noi glumim la fel, dar insistă să răspundă el în scris la întrebările mele (care nu erau încă formulate). Insistent și eu, am aflat și motivul pentru care nu putea să ne întâlnim până în termenul de predare și asta m-a făcut să îl apreciez și mai mult. La mijlocul săptămânii, Narcis a avut de susținut doctoratul la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Cu toate acestea și-a făcut timp pentru asta, așa că aveți în față un prim intervi al fostului fotbalist și conducător și, de câteva zile, doctor în sport, Narcis Răducan.
Să intrăm abrupt în subiect. Cea mai colorată amintire în roșu și albastru și cea mai intensă în alb și vișiniu....
Păi, ca să agit puțin apele, în glumă, câștigarea campionatului în ultima etapă cu Steaua, în dauna Rapidului, în '98. 😎 A fost cel de al treilea titlu consecutiv pentru mine alături de ”militari”, dar cel mai palpitant. Îmi amintesc că au invadat terenul în Ghencea suporterii steliști. Nu râd, pentru ca am pierdut și eu campionatul în ultima etapă din poziție de director sportiv, la Tg. Mureș, tot împotriva culorilor roșu-albastre. Revenind la amintiri, de data asta din Giulești, cum există o lege a compensației, ne-am răzbunat și noi (adică rapidiștii) pe Steaua și am câstigat triumfal cu 5-0 Supercupa României în '99, adică anul următor. Cu ”Il Luce” pe bancă. Au fost nenumărate momente magice, doar am conectat cele două perioade cu aceste exemple.
Acum după atâta timp și experiență ai putea identifica un element sau elemente pe care numai la Steaua sau numai la Rapid le-ai putea găsi? Ca jucător, ca simpatizant, ca om de fotbal.
Aș încerca să mă gândesc la două cuvinte pentru fiecare club și un numitor comun. Steaua însemna atunci, valoare, spectacol și marea performanță. În nicio zi nu-ți permiteai să te gândești la altceva decât la următoarea victorie și implicit trofeu. Orice jucător își dorea să joace bine, să câștige tot și să se transfere în Europa. Rapid însemna spectacol, mirajul Giuleștiului și mai ales onoarea de a fi sub comanda lui Mircea Lucescu după experiența acestuia la Inter Milano. A reușit să transforme un loc obișnuit doar cu spectacol fotbalistic în casa campionilor. A transmis pragmatismul și profesionalismul specific campionilor. În ambele cluburi, fanii reprezintă energia care supralicitează evoluția fotbaliștilor. La Steaua, erau precum chinezii. Mulți și peste tot. Nu exista meci să nu fii deja motivat la maxim de încurajările lor. Încă de dimineață, în fața hotelului erau zeci, uneori sute, care ne energizau ziua cu dragostea lor. Dar foarte pretențioși datorită istoriei. La Rapid, dragostea era mai sufocantă. Și în bine, și în rău. Mult mai răbdători, parcă în comuniune mai mare cu echipa. Timp de 90 de minute, dragostea lor era necondiționată. Dar și la înfrângeri, reacțiile depășeau limita, în egală măsură cu bucuria la victorie.
„La FCSB lucrezi cu instrumente premium care te ajută să îți faci meseria”
Caracterizează-l, te rog, cu obiectivitatea analistului de azi, pe Narcis Răducan, fotbalistul de ieri.
Un fotbalist extrem de talentat. Un profil pe cale de dispariție în fotbalul actual. Cu unele carențe de ordin fizic pentru a juca la marile echipe din Europa. Mai degrabă deficiențe din perioada junioratului. Cu un mental puternic, care l-a ajutat să joace la nivel înalt, să depășească accidentări și situații de viață extrem de grele. Foarte profesionist, dornic de antrenament și cu energie pozitivă. A avut și neșansa de a avea colegi de generație și compartiment median printre cei mai mari fotbaliști români (Hagi, Sabău, Lupu, Panduru, Ilie Dumitrescu etc). Dar a jucat suficient de bine, încât să fie mândru de cariera de fotbalist și de respectul iubitorilor de fotbal. Există senzația că avea potențial să ajungă la un nivel mai mare.
Aduce vreunul din mijlocașii de azi dintr-o tabăra sau alta cu stilul tău de joc?
N-aș vrea să fac astfel de comparații. Mă regăsesc în toți fotbaliștii prieteni cu mingea.Și există în ambele tabere.
La FCSB ai avut și perspectiva conducătorului. Ai lucrat cu foste legende, dar și cu cu oameni care sunt și azi acolo. Ce a fost special față de celelalte experiențe ca președinte?
La FCSB lucrezi cu varianta premium de a îți face meseria. În orice zonă sau departament. Resursa umană, infrastructura, logistica, toate sunt premium, specifice marilor echipe din Europa. Mi-a prins foarte bine primul mandat de Director Sportiv la Steaua, pentru că am implementat ulterior la cele șapte echipe la care am activat ca Director Sportiv sau Președinte. Și am revenit când se numea FCSB. Am activat pentru ambele entități cu aceleași obiceiuri.
Cum ai reușit să manageriezi relația cu un Gigi Becali încă neasumându-și fățiș imixtiunea la echipă, alcătuirea primului 11, schimbări, etc?
Dacă am câștigat Cupa României, am participat la grupele Europa League, ne-am calificat în primăvara europeană, înseamnă că am găsit calea de comunicare și colaborare. Cheia este să-ți cunoști foarte bine fișa postului, să accepți limitele ei cu transparență și să încerci să aduci valoare adăugată pentru club prin calitatea și experiența pe care o deții. Când se pierde din chimie, strângi mâna și pleci. Ceea ce am făcut .
Primele mele amintiri cu fotbalistul Narcis Răducan sunt de pe la mijlocul anilor ’90. Puștiul rebel cu pletele acelea pe care voia regretatul Didi Prodan să i le tundă mai în glumă, mai în serios: „E adevărat că mă alerga cu foarfeca în mână prin cantonament. Nu știu dacă m-ar fi tuns sau nu, pentru că din fericire nu m-a prins”. Sunt multe, foarte multe astfel de povestiri și fac deliciul microbiștilor nostalgici.
Legenda spune că lui Narcis nu îi lipsea din geanta cu echipament… ”Mersul trenurilor”. Un google nișat pe parte de transport feroviar. Asta pentru că în bagaj avea acest talentat fotbalist și foarte mult tupeu, fapt ce nu era prea pe placul unor zbiri deghizați în antrenori uriași, gen Halagian ori Hizo. Dincolo de toate, mijlocașul originar din Focșani, trecut pe la FC Național, Steaua, Selena lui Sechelariu din Bacău ori Rapid la noi, dar și pe la Larnaca în Cipru, a fost unul extrem de talentat, foarte tehnic, genul care juca și pentru cei din tribune. Sigur că generațiile mai tinere de iubitori de fotbal și-l amintesc ca pe un fost conducător de club și analist Digisport.
A acceptat așa cum juca, din prima, să discute despre un FCSB - Rapid prin prisma celui care a respirat aerul din cele două tabere, dar m-a surprins cumva condiția. Genul ăsta jurnalistic, interviul, presupune interacțiune, contact. Ne știm atât de bine, avem multe emisiuni împreună și m-am gândit că vom face încă o discuție axată pe subiecul de față. „Dă-mi întrebările pe whatsapp și îți trimit eu răspunsurile când am timp”. Nu am avut puterea să îi spun că mi se pare aiurea că tocmai că ne cunoaștem așa bine e ușor impersonal pe… rețele. Am zis ceva că ce, nu are încredere în mine măcar pentru o discuție prin telefon, dacă zice că e prins? A parat amuzat că nu e vorba despre asta și că noi glumim la fel, dar insistă să răspundă el în scris la întrebările mele (care nu erau încă formulate). Insistent și eu, am aflat și motivul pentru care nu putea să ne întâlnim până în termenul de predare și asta m-a făcut să îl apreciez și mai mult. La mijlocul săptămânii, Narcis a avut de susținut doctoratul la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Cu toate acestea și-a făcut timp pentru asta, așa că aveți în față un prim intervi al fostului fotbalist și conducător și, de câteva zile, doctor în sport, Narcis Răducan.
Să intrăm abrupt în subiect. Cea mai colorată amintire în roșu și albastru și cea mai intensă în alb și vișiniu....
Păi, ca să agit puțin apele, în glumă, câștigarea campionatului în ultima etapă cu Steaua, în dauna Rapidului, în '98. 😎 A fost cel de al treilea titlu consecutiv pentru mine alături de ”militari”, dar cel mai palpitant. Îmi amintesc că au invadat terenul în Ghencea suporterii steliști. Nu râd, pentru ca am pierdut și eu campionatul în ultima etapă din poziție de director sportiv, la Tg. Mureș, tot împotriva culorilor roșu-albastre. Revenind la amintiri, de data asta din Giulești, cum există o lege a compensației, ne-am răzbunat și noi (adică rapidiștii) pe Steaua și am câstigat triumfal cu 5-0 Supercupa României în '99, adică anul următor. Cu ”Il Luce” pe bancă. Au fost nenumărate momente magice, doar am conectat cele două perioade cu aceste exemple.
Acum după atâta timp și experiență ai putea identifica un element sau elemente pe care numai la Steaua sau numai la Rapid le-ai putea găsi? Ca jucător, ca simpatizant, ca om de fotbal.
Aș încerca să mă gândesc la două cuvinte pentru fiecare club și un numitor comun. Steaua însemna atunci, valoare, spectacol și marea performanță. În nicio zi nu-ți permiteai să te gândești la altceva decât la următoarea victorie și implicit trofeu. Orice jucător își dorea să joace bine, să câștige tot și să se transfere în Europa. Rapid însemna spectacol, mirajul Giuleștiului și mai ales onoarea de a fi sub comanda lui Mircea Lucescu după experiența acestuia la Inter Milano. A reușit să transforme un loc obișnuit doar cu spectacol fotbalistic în casa campionilor. A transmis pragmatismul și profesionalismul specific campionilor. În ambele cluburi, fanii reprezintă energia care supralicitează evoluția fotbaliștilor. La Steaua, erau precum chinezii. Mulți și peste tot. Nu exista meci să nu fii deja motivat la maxim de încurajările lor. Încă de dimineață, în fața hotelului erau zeci, uneori sute, care ne energizau ziua cu dragostea lor. Dar foarte pretențioși datorită istoriei. La Rapid, dragostea era mai sufocantă. Și în bine, și în rău. Mult mai răbdători, parcă în comuniune mai mare cu echipa. Timp de 90 de minute, dragostea lor era necondiționată. Dar și la înfrângeri, reacțiile depășeau limita, în egală măsură cu bucuria la victorie.
„La FCSB lucrezi cu instrumente premium care te ajută să îți faci meseria”
Caracterizează-l, te rog, cu obiectivitatea analistului de azi, pe Narcis Răducan, fotbalistul de ieri.
Un fotbalist extrem de talentat. Un profil pe cale de dispariție în fotbalul actual. Cu unele carențe de ordin fizic pentru a juca la marile echipe din Europa. Mai degrabă deficiențe din perioada junioratului. Cu un mental puternic, care l-a ajutat să joace la nivel înalt, să depășească accidentări și situații de viață extrem de grele. Foarte profesionist, dornic de antrenament și cu energie pozitivă. A avut și neșansa de a avea colegi de generație și compartiment median printre cei mai mari fotbaliști români (Hagi, Sabău, Lupu, Panduru, Ilie Dumitrescu etc). Dar a jucat suficient de bine, încât să fie mândru de cariera de fotbalist și de respectul iubitorilor de fotbal. Există senzația că avea potențial să ajungă la un nivel mai mare.
Aduce vreunul din mijlocașii de azi dintr-o tabăra sau alta cu stilul tău de joc?
N-aș vrea să fac astfel de comparații. Mă regăsesc în toți fotbaliștii prieteni cu mingea.Și există în ambele tabere.
La FCSB ai avut și perspectiva conducătorului. Ai lucrat cu foste legende, dar și cu cu oameni care sunt și azi acolo. Ce a fost special față de celelalte experiențe ca președinte?
La FCSB lucrezi cu varianta premium de a îți face meseria. În orice zonă sau departament. Resursa umană, infrastructura, logistica, toate sunt premium, specifice marilor echipe din Europa. Mi-a prins foarte bine primul mandat de Director Sportiv la Steaua, pentru că am implementat ulterior la cele șapte echipe la care am activat ca Director Sportiv sau Președinte. Și am revenit când se numea FCSB. Am activat pentru ambele entități cu aceleași obiceiuri.
Cum ai reușit să manageriezi relația cu un Gigi Becali încă neasumându-și fățiș imixtiunea la echipă, alcătuirea primului 11, schimbări, etc?
Dacă am câștigat Cupa României, am participat la grupele Europa League, ne-am calificat în primăvara europeană, înseamnă că am găsit calea de comunicare și colaborare. Cheia este să-ți cunoști foarte bine fișa postului, să accepți limitele ei cu transparență și să încerci să aduci valoare adăugată pentru club prin calitatea și experiența pe care o deții. Când se pierde din chimie, strângi mâna și pleci. Ceea ce am făcut .
-1742119759050-large.webp)
Pentru Rapid meciurile cu FCSB sunt totul. Invers nu se aplică, pentru că aspirațiile sunt mai degrabă internaționale
Diferă, și dacă diferă cum diferă, rivalitatea dintre cele două echipe?
Există o diferență pe care am regăsit-o în cele două tabere. Rapid, la fel ca Dinamo, se focusează foarte mult pe duelul cu FCSB, în lipsa experiențelor europene recente. FCSB are alte aspirații peste granițele țării. Și mă refer la conducători, antrenori sau jucători. Nu e aroganță. E stare de fapt. Fanii au comportament similar. Vor să învingă rivalii în fiecare joc.
Cum ai caracteriza formațiile de azi?
FCSB joacă un fotbal superior. Datorită titlului câștigat, a celor 20 meciuri internaționale din acest sezon, al individualităților și a stabilității staff-lui tehnic. Dar are și puncte vulnerabile. Rapid are un moral bun după accederea în play-off, există o dorință de victorie mai mare, specifică "urmăritorului". Fizic sunt mai proaspeți și mai valizi. Aș fi spus și avantajul unui antrenor cu prerogative complete pe bancă, dar totuși nimeni nu a valorificat acest avantaj în ultimul sezon în Superliga și foarte puțini în Europa. Ceea ce e un caz de studiu.
Dar faptul că e o lungă perioadă de invincibilitate a Rapidului în fața rivalei…
Nu-mi dau seama procentual cât de mult contează. Mi-e teamă că insuficient pentru a reprezenta o garanție pentru Rapid.
Lupta din play-off cum ți se pare? Vezi vreo favorită la titlu?
Le văd cam așa grupate acum: 1, 2 FCSB, CFR, 3, 4 CRAIOVA, U CLUJ, 5, 6 Rapid, Dinamo. Ultimele patru pot oricând inversa rolurile. Fiecare dintre ele are argumentele ei, dar parcă le lipsește ceva în acest sezon. Cu șanse mai mari la titlu, primele două, care au toate atuurile.
